2007-09-13 18:24:12

"Societăţile solide se întemeiază pe familii solide": Papa a primit joi noul ambasador al Slovaciei pe lângă Sf. Scaun


RV 13 sep 2007. Efortul comun al Bisericii şi al societăţii civile în promovarea valorilor familiei, a fost în centrul discursului Papei adresat noului ambasador al Slovaciei pe lângă Sfântul Scaun, Josef Dravecky, primit joi în audienţă pentru prezentarea scrisorilor de acreditare.
"Societăţile solide sunt construite pe fundamentul unor familii solide", a subliniat Benedict al XVI-lea care a evidenţiat că "toate comunităţile civile ar trebui să facă posibilul pentru promovarea unor politici economice şi sociale care să ajute tinerele cupluri căsătorite şi să sprijine dorinţa lor de familie". Papa a afirmat că acesta este un moment crucial pentru că tinerii sunt tentaţi să nu ţină cont, să nu ia în seamă valorile căsătoriei, care, în schimb, sunt atât de vitale pentru fericirea lor viitoare şi pentru stabilitatea socială. De aici, importanţa ca Bisericii să-i fie garantată "libertatea de a deschide şi administra şcoli catolice" unde se asigură "o educaţie ce alimentează toate dimensiunile persoanei umane, inclusiv cea religioasă şi spirituală" şi care – a adăugat – "este în interesul atât al Bisericii cât şi al Statului".
Papa a cerut autorităţilor Slovaciei să continue garantarea acestei libertăţi, în respect faţă de Acordul semnat în 2000 de către Stat şi Biserică. În acest sens, Sfântul Părinte a amintit că din cele patru puncte stabilite de Acord, doar două au fost deja ratificate şi a subliniat importanţa celorlalte două care mai rămân: obiecţia de conştiinţă şi finanţarea activităţii Bisericii.
Benedict al XVI-lea a vorbit de o cooperare rodnică între Republica Slovacia şi Sfântul Scaun, amintind că în curând se vor împlini 15 ani de la stabilirea de relaţii diplomatice. "Bogatul patrimoniu cultural şi spiritual al Slovaciei – a observat – reprezintă un mare potenţial în a revitalizarea sufletul continentului european". În particular, Sfântul Părinte a amintit "sacrificiile eroice a nenumăraţi bărbaţi şi femei care în timpul persecuţiilor s-au străduit să apere la un preţ foarte mare, dreptul la viaţă, la libertate religioasă şi libertatea de a se dărui pe sine în serviciul aproapelui". "Aceste valori esenţiale – a încheiat papa Benedict – sunt fundamentale pentru construirea Uniunii Europene".
Republica Slovacia a luat fiinţă la 1 ianuarie 1993 din despărţirea paşnică a fostei Cehoslovacii, care încă din 1990 adoptase denumirea de "Republica Federală a Cehiei şi Slovaciei". De la 1 mai 2004, Slovacia este membră a Uniunii Europene şi din martie acelaşi an, din Pactul Nord-Atlantic. Populaţia este alcătuită în mare parte din slovaci (86%). Principala minoritate este cea maghiară (10%), care locuiesc regiunile din sudul şi estul ţării. La aceasta, se adaugă alte minorităţi precum romi, cehi, români, ucraineni, germani şi polonezi.
Noul ambasador al Slovaciei pe lângă Sf. Scaun s-a născut în 1947, este căsătorit şi are cinci copii. A început cariera diplomatică în 1991. În ultimii ani a fost ambasador în Letonia (2000-2005) şi director de departament la Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007).

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.