Creştinii, catolici şi ortodocşi celebrează împreună sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci

(RV - 13 septembrie 2007) În noua ediţie din 2004 a Martirologiului Roman pentru ziua de 14 septembrie citim: „Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci care, a doua zi după consacrarea bazilicii Învierii deasupra mormântului lui Cristos, este preamărită şi onorată ca trofeu al biruinţei pascale şi semn ce va apare pe cer prevestind deja tuturor cea de-a doua sa venire”. Până aici Martirologiul Roman.

Desigur, Crucea este instrumentul biruinţei lui Cristos. Prin ea, Fiul lui Dumnezeu îl judecă pe împăratul acestei lumi şi dezvăluie răutatea păcatului. De pe înălţimea Crucii îi atrage pe toţi păcătoşii (In 12,52) şi le arată iubirea Tatălui care l-a trimis. Murind pe Cruce, el oferă o jertfă prin care ia asupra sa păcatele lumii şi aduce mulţumiri Tatălui împreună cu cei pe care îi mântuieşte. La 14 septembrie 335 a fost consacrată bazilica Învierii pe care împăratul Constantin o ridicase pe locul răstignirii. Încă din secolul IV Orientul creştin a făcut din această zi o sărbătoare solemnă în cinstea Crucii Mântuitorului. Este mai curând Înălţarea lui Cristos Răstignit, iar Crucea este instrumentul biruinţei pentru care a fost preamărit.

Antifonul intrării la Liturghia sărbătorii se inspiră din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Galateni, cap.6, 14: „Singura noastră mândrie să fie crucea Domnului nostru Isus Cristos. În El avem mântuirea, viaţa şi învierea. Prin El am fost mântuiţi şi eliberaţi.”