2007-09-07 19:40:45

Trebuie să proclamăm că avem nevoie de Cristos: colocviul Papei cu jurnaliştii, în aeronava călătoriei apostolice în Austria


RV 07 sep 2007. Ca de obicei, Papa a avut un colocviu informal cu jurnaliştii în avionul care-l purta la destinaţie. "Merg în Austria ca să întăresc lumea în credinţă – a afirmat Succesorul lui Petru – pentru că astăzi avem nevoie de Dumnezeu. O viaţă fără Dumnezeu este fără orientare. Relativismul – a adăugat – relativizează toate, binele şi răul nu mai pot fi deosebite. Trebuie să proclam că avem nevoie de Cristos". Benedict al XVI-lea a subliniat că nu este vorba de o călătorie politică ci de un pelerinaj şi scopul important este acela de a-i confirma pe austrici "în conştiinţa rădăcinilor lor creştine". Interpelat în privinţa dificultăţile trăite de Biserica austriacă în ultimele timpuri, Papa a voit să spună "mulţumesc tuturor celor care în aceşti ani au avut de suferit şi care în vremuri grele au rămas fideli Bisericii şi au recunoscut în ea chipul lui Cristos. Mulţumesc tuturor – a precizat – laici şi persoane consacrate". Apoi a amintit că după amiază, la Memorialul victimelor austriece ale Holocaustului, vrea să arate "tristeţea, căinţa şi prietenia cu fraţii evrei, pentru a merge înainte în dialog". Un dialog care, a încheiat Papa – trebuie să continue, evident, şi cu celelalte confesiuni creştine şi cu musulmanii".
În timpul zborului spre Viena, Benedict al XVI-lea a trimis telegrame de salut şefilor de stat ai ţărilor survolate, urând pace şi seninătate populaţiilor Italiei, Croaţiei şi Sloveniei. Preşedintele italian Giorgio Napolitano a răspuns Suveranului Pontif cu un mesaj în care afirmă că "vizita sa la sanctuarul de la Mariazell constituie prilejul de a pune în evidenţă contribuţia relevantă oferită de cultura şi valorile creştinismului la dezvoltarea spiritualităţii Europei".








All the contents on this site are copyrighted ©.