Pelerinajul la mormintele Apostolilor să întărească credinţa voastră în Dumnezeu:
cuvântul Sfântului Părinte la concertul omagial oferit de Orchestra Simfonică din
Bamberg
RV 05 sep 2007. "Muzica are capacitatea de a trimite spre Creatorul
a toată armonia": a afirmat Benedict al XVI-lea la încheierea concertului omagial
de muzică clasică, oferit marţi seară la reşedinţa apostolică de la Castel Gandolfo.
Interpretarea Filarmonicii din Bamberg a statului Bavaria face parte din celebrările
inspirate de împlinirea unui mileniu de la înfiinţarea diecezei de Bamberg (Germania).
După concert, Sfântul Părinte a adresat un salut particular celor prezenţi. "Muzica
este o revelaţie mai înaltă decât orice înţelepciune şi filosofie", a afirmat Benedict
al XVI-lea, citându-l pe Ludwig van Beethoven. Ea are capacitatea de a trimite spre
Creatorul a toată armonia, făcând ca persoana să se sintonizeze cu frumuseţea şi adevărul
lui Dumnezeu. Evidenţiind marea forţă expresivă a interpretării pieselor muzicale
– Simfonia a V-a de Franz Schubert şi Simfonia a VII-a de Ludvig van Beethoven – Papa
a urat orchestranţilor ca asemenea execuţii muzicale să poată fi şi în viitor pentru
mulţi ca o revelaţie. În fine, Sfântul Părinte a amintit legătura strânsă de
afecţiune între dieceza de Bamberg şi Episcopul Romei:
Ins – "Fie ca
pelerinajul vostru jubiliar la mormintele apostolilor şi la succesorul lui Petru să
întărească credinţa voastră şi bucuria voastră în Dumnezeu, ca să puteţi fi mărturisitorii
săi în viaţa de zi cu zi".