2007-09-02 18:57:26

Cu un salut adresat persoanelor consacrate şi autorităţilor, Papa a încheiat călătoria apostolică la Loreto


(RV - 2 septembrie 2007) “Voi sunteţi cu adevărat casa în rugăciune, casa rugătoare, vie, care face prezent aici da-ul Fecioarei Maria, un da pe care îl realizaţi zi de zi şi ştiu că este şi o viaţă de sacrificii”. Cu acest cuvinte Benedict al XVI-lea s-a adresat părinţilor capucini şi călugăriţelor de la Loreto, imediat după ce s-a recules în rugăciune în Sfânta casă. Papa a mulţumit călugărilor şi călugăriţelor pentru serviciul lor spiritual şi pastoral, care ajută - a spus - “atâtea persoane să-l regăsească pe Isus” şi să se convertească la iubirea lui Dumnezeu.
Marea adunare a tinerilor s-a încheiat. Dar manifestarea pastorală Agorà a tinerilor italieni nu se încheie la Loreto. Cele două zile de la Montorso constituie de fapt o primă etapă a parcursului trienal dedicat tinerilor de Conferinţa episcopală italiană. Finalitatea acestui an a fost ascultarea lumii tinerilor care sunt în căutare mai mult de cât ne putem imagina.
Loreto este şi casa Papei şi trebuie să spun că aici, în acest ore, m-am simţit cu adevărat acasă”. A spus Benedict al XVI-lea, reluând cuvintele predecesorului său Ioan Paul al II-lea, în salutul adresat duminică după amiază în faţa sanctuarului din Loreto populaţiei oraşului marian. Pontiful, după saluturile arhiepiscopului Gianni Danzi şi primarului oraşului, a mulţumit locuitorilor pentru primire. „Mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru ca permanenţa mea să fie rodnică dar şi pentru tinerii participanţi. Benedict al XVI-lea a amintit că lauretanii sunt obişnuiţi cu asemenea reuniuni impunătoare ale tinerilor cu Papa, aşa cum s-a petrecut în 1995 cu Ioan Paul al II-lea şi a subliniat că dincolo de neajunsurile inevitabile, evenimente religioase similare, precum şi fluxul zilnic de pelerini din toată Italia dar şi din alte părţi ale lumii, constituie pentru ei ocazie preţioasă de valorizat din ce în ce mai mult. „Nu uitaţi niciodată - a exortat Pontiful - marele privilegiu pe care îl aveţi de a trăi la umbra Sfintei Case, care potrivit Papei trebuie să reprezinte „cu adevărat centrul şi inima oraşului vostru”.
După salutul populaţiei din Loreto plecarea în jurul orei 17.45 la bordul unui elicopter cu destinaţia reşedinţei pontificale de vară din Castel Gandolfo, cu sosirea după o oră de zbor.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.