Părintele Raniero Cantalamessa: Scrisorile Maicii Tereza, un îndemn de a transforma
starea de gol sufletesc într-o rampă de lansare spre lumină
(RV – 28 august 2007) La zece ani de la moartea Maicii Tereza de Calcutta, va
fi publicată, în luna septembrie, o culegere de scrisori pe care Fericita le-a scris
despre lunga şi profunda ariditate spirituală pe care a traversat-o. Cartea,
intitulată „Come be my litght” (în traducere, din limba engleză, însemnând: „Fii lumina
mea”) a fost îngrijită de părintele Brian Kolodiejchuk, postulatorul cauzei de canonizare
al călugăriţei. Dar la ce se referă perioada de „noapte obscură a spiritului” trăită
de această sfântă a carităţii? Aflăm de la părintele capucin Raniero Cantalamessa,
predicator al Casei pontificale, intervievat de redacţia noastră centrală: INS
– „Este un aspect foarte cunoscut în tradiţia creştină. Poate părea nou, inedit
în forma trăită de Maica Tereza pentru că, în timp ce „noaptea întunecoasă a spiritului”
trăită de Sfântul Ioan al Crucii este un timp pregătitor al unei etape definitive
şi care este numită perioadă „ce uneşte”, pentru Maica Tereza pare să fi fost o stare
constantă, începând cu un anumit moment al existenţei sale, de când a început marea
operă a carităţii şi până la sfârşitul vieţii. În opinia mea, prelungirea acestei
aşa-numite „nopţi” are o semnificaţie pentru noi, în prezent. Cred că Maica Tereza
este sfânta erei mediatice, pentru că această „noapte a spiritului” a protejat-o de
riscul de a deveni o victimă a mass-mediei, în sensul exaltării de sine. Întocmai
cum mărturisea ea însăşi, şi anume că în faţa marilor onoruri şi al entuziasmului
presei nu simţea nimic, pentru că trăia acel gol interior. Trăia, aşadar, într-un
fel de „carcasă de azbest”, pentru a putea traversa era mediatică”.
Citim un
fragment dintr-o scrisoare a Maicii Tereza: „În sufletul meu, multă contradicţie:
un dor profund de Dumnezeu, atât de profund încât creează suferinţă; o suferinţă continuă
şi, împreună cu aceasta, sentimentul de a nu fi dorită de Dumnezeu, de a fi golită
în interior, fără credinţă, fără iubire, fără zel”… „Cerul” – afirmă Maica Tereza
– „nu înseamnă nimic pentru mine: îmi apare un loc gol!”… INS – „Vedeţi,
tocmai această suferinţă crâncenă, ce a dus la acest vid de Dumnezeu, este semnul
unui fenomen pozitiv. Suntem în faţa unei prezenţe-absenţe: Dumnezeu este prezent
dar nu este experimentat. Maica Tereza putea sta ore întregi în faţa Preasfântului
Sacrament – potrivit mărturiilor persoanelor care o descriu ca fiind ca răpită în
timpul adoraţiei – şi ne putem imagina condiţiile în care se afla, martiriul pe care-l
trăia. Căci este un adevărat martiriu pentru cine nu-l simte pe Dumnezeu, şi trăieşte
acel gol sufletesc, să stea timp de ore, nemişcat, în faţa Preasfântului Sacrament.
Este ca şi cum ai sta în mijlocul flăcărilor. E straniu că cineva se poate uimi de
aceste scrieri ale Maicii Tereza sau că-şi poate imagina că acestea ar putea scandaliza
lumea. În ce mă priveşte, aceste scrieri îmi prezintă figura Maicii Tereza chiar mai
măreaţă de cât până acum, în nici un caz nu o diminuează. Ateii aşa-zişi „normali”,
„comuni”, nu sunt tulburaţi de absenţa lui Dumnezeu, în vreme ce pentru Maica Tereza
aceasta era proba cea mai teribilă pe care o putea trăi şi cred această călugăriţă
are cu adevărat statura unei mari personalităţi a sfinţeniei creştine, tocmai graţie
capacităţii de a ascunde aceste fenomene şi de a le trăi în mod personal, în intimitatea
absolută a inimii. Poate tocmai pentru răscumpărarea ateismului ce inundă lumea de
azi a traversat Maica Tereza această „noapte spirituală”, acest sentiment al „absenţei
lui Dumnezeu” pe care l-a trăit în mod pozitiv, cu credinţă şi de partea lui Dumnezeu.”
Credeţi, deci, că publicarea acestor scrisori nu i-ar
putea scandaliza pe unii credincioşi… INS – „Cred că însoţite
de un comentariu minim şi oferind coordonatele necesare lecturii pentru a putea înscrie
în mod corect acest fenomen, scrisorile Maicii Tereza vor genera un bine imens.”
Ce
ar putea transmite „nopţile obscure” ale sfinţilor celor care trăiesc fără credinţă? INS
– „Trebuie să facem o distincţie între cei care trăiesc fără credinţă şi
îşi fac din această situaţie un nume de glorie şi cei fără credinţă care nu se mândresc
cu acest lucru, nu-l fac cunoscut în cele patru vânturi şi nu-şi fac din necredinţa
lor un statut de superioritate. Avem numeroase exemple, din această ultimă categorie,
de aşa-zişi „atei” – unii convertiţi, alţii nu – precum Camus, Samuel Beckett. Unor
astfel de persoane, scrierile Maicii Tereza le arată că sunt la un pas de celălalt
mal unde se află totul; le revelează că au nevoie de un singur pas pentru a trece
de la nimic la totul. Să ţinem cont de faptul că – în Maica Tereza – această „noapte
întunecoasă” convieţuia în mod neobişnuit cu o pace şi cu o fericire despre care ea
însăşi mărturisea că nu le-ar fi schimbat cu nimic altceva în lume, cum de altfel
nici un mistic nu ar fi acceptat să renunţe la aceste stări. Este, aşadar, un apel
către ateii oneşti, o invitaţie de a face din starea lor de gol sufletesc şi de căutare
a sensului vieţii o rampă de lansare spre lumină…”.