2007-08-27 19:17:32

Telegramă de condoleanţe a lui Benedict al XVI-lea pentru moartea cardinalului canadian Edouard Gagnon: un servitor competent şi generos al Sfântului Scaun


(RV - 27 august 2007) La vârsta de 89 de ani a decedat în noaptea de duminică spre luni la Montréal cardinalul canadian Edouard Gagnon, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Familie şi Comitetului pentru Congresele Euharistice. Cardinalul fusese înternat în casa provincială a călugărilor sulpicieni, Institut de care aparţinea de 70 de ani. Într-o dublă telegramă de condoleanţe - una adresată cardinalului arhiepiscop de Montréal, Jean-Claude Turcotte şi alta superiorului general al Congregaţiei Părinţilor Sulpicieni, părintele Lawrence Terrien - Benedict al XVI-lea a pus în evidenţă „competenţa” şi „devotamentul” cu care înaltul prelat decedat s-a dedicat „generos” formării preoţilor şi apoi, timp de mulţi ani, serviciului Sfântului Scaun.
De numele său, Sfântul Scaun a legat timp de mulţi ani dezvoltarea pastoralei familiale în perioada post-conciliară. Pentru a se ocupa de această sarcină, Paul al VI-lea l-a voit şi între primii săi preşedinţi Consiliul Pontifical pentru Familie numără numele său. Dar înainte de a deveni colaborator apropiat alături de doi Papi, cardinalul canadian Edourad Gagnon s-a distins în multe alte sectoare bisericeşti. Istoria sa începe în oraşul dinspre Atlantic, Port Daniel în statul Québec, în care viitorul cardinal se naşte la 15 ianuarie 1918. În 1921, familia sa s-a transferat la Montréal şi acolo, în anii succesivi, micul Edouard a urmat ciclul de studii la Fraţii Şolilor Creştine. Părinţii Sulpicieni, care îl conduc mai departe spre licenţa şi apoi doctoratul în Teologie, devin şi familia sa: în rândurile lor face noviciatul şi mai târziu începe cariera de profesor şi formator de preoţi, subliniată de Papa în telegramă. Ca tânăr preot, Edouard Ganon îndeplineşte diferite servicii - între care cel de avocat la Tribunalul matrimonial din Montréal- şi experienţa sa contribuie la lucrărilor Conciliului Vatican II, unde participă în calitate de expert. La sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut, devine superior provincial pentru călugării sulpicieni din Canada, Japonia şi America Latină. Dar cotitura pentru viaţa şi ministerul său se apropie. La 25 martie 1969, Edourad Gagnon este consacrat episcop de Saint Paul, în statul Alberta, dar deja în 1972 ajunge la Roma ca rector al Colegiului Pontifical Canadian. Încă un an şi papa Paul al VI-lea îl cheamă la conducerea Comitetului pentru Familie. Aportul său este fundamental. Ceea ce magisteriul învaţă privind misiunea familiei în Biserică asumă un mai vast ecou internaţional, repetat în toate circumstanţele în care mons. Gagnon se află pentru a reprezenta Sfântul Scaun. Cu naşterea Consiliului Pontifical pentru Familie, voit de Ioan Paul al II-lea în 1981, experienţa mons. Gagnon află, în fine, o evoluţie naturală: preia şi deţine preşedinţia Consiliului timp de 5 ani începând din 27 mai 1985. În consistoriul celebrat cu două zile înainte, papa Ioan Paul al II-lea îi conferise bereta de cardinal.
Prin moartea cardinalului Edouard Gagnon, Sacrul Colegiu este compus în prezent de 181 de cardinali dintre care 105 electori şi 76 care au depăşit vârsta de 80 de ani, non-electori.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.