Arhiepiscopul Stanislaw Rylko: În Kazahstan, o Biserică misionară ce priveşte cu încredere spre viitor

(RV – 24 august 2007) Arhiepiscopul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici s-a întors recent – la Roma – din Kazahstan, unde a participat la cea de-a IX-a întâlnire anuală a tinerilor catolici din cinci ţări ale Asiei Centrale: Kazakhstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan. Desfăşurată în sanctuarul marian din Oziornoje, întâlnirea a avut tema „Maria ne învaţă să iubim”. Patru zile de rugăciune şi meditaţie la care au participat circa 500 de tineri însoţiţi de episcopi, preoţi şi persoane consacrate. Au fost, mai ales, zile de împărtăşire a experienţelor de credinţă trăite în condiţii deloc uşoare, după cum ne explică însuşi arhiepiscopul Rylko, intervievat de redacţia noastră centrală:
INS – „M-a impresionat bucuria şi curajul credinţei acestor tineri care, în ciuda faptului că sunt o minoritate neînsemnată în raport cu „marea musulmană” care-i înconjoară, demonstrează o puternică şi convinsă identitate creştină ce este, fără îndoială, rodul preţios al susţinutului efort al Bisericii din acele ţări în favoarea pastoralei tinerilor. Tinerii descoperă, din ce în ce mai mult, că singurul răspuns la întrebările lor privind sensul vieţii este Cristos şi descoperă, de asemenea, Biserica ca o adevărată familie. Fiecare dintre ediţiile acestei întâlniri constituie un important semn de speranţă pentru Biserica din acele ţinuturi”.
Ce impresie v-a făcut vizitarea comunităţii ecleziale catolice din Kazakhstan?
INS – „În timpul scurtei mele şederi în Kazakhstan, am încercat să cunosc – în măsura posibilului – viaţa Bisericii din această ţară. Kazakhstanul este una din fostele republici ale Uniunii Sovietice, care trăieşte – în plan religios – toate consecinţele unei lungi perioade de persecuţii împotriva credincioşilor. Este o Biserică ce oferă o particulară mărturie de credinţă, o credinţă pentru care – într-un trecut nu prea îndepărtat – a trebuit plătit un preţ scump, reprezentat de închisori şi, uneori, chiar de martiriu în adevăratul înţeles al cuvântului. Însă, în ciuda crudelor persecuţii, credinţa nu a dispărut. Şi acest lucru a fost posibil datorită numeroşilor laici, bărbaţi şi femei, graţie acelor „babushke”, adică „bunicuţe” care au transmis credinţa propriilor nepoţi şi strănepoţi; graţie curajului şi zelului apostolic al preoţilor care, fără a se lăsa înspăimântaţi de pericole, i-au vizitat pe catolici în mod clandestin, i-ai botezat pe catehumeni, au celebrat Sfânta Liturghie prin casele credincioşilor, au binecuvântat căsătorii”.
Cum se prezintă azi comunitatea din Kazakhstan?
INS – „Acum, Biserica din Kazakhstan renaşte şi se dezvoltă. Actualul sistem de guvernământ asigură tuturor confesiunilor religioase prezente pe teritoriul acestei ţări libertatea necesară. În capitală, la Astana, se află Nunţiatura Sfântului Scaun şi există, de asemenea, un concordat între Sfântul Scaun şi guvernul din Kazakhstan. Biserica are acum o structură consolidată în diecezele şi parohiile sale. Am putut admira marea lucrare pastorală a preoţilor şi persoanelor consacrate, dar şi a persoanelor venite ca misionare din diferite ţări. Şi diverse mişcări ecleziale şi noi comunităţi desfăşoară o importantă operă apostolică. În privinţa Kazakhstanului, se poate vorbi de o Biserică misionară ce priveşte cu încredere spre viitor.

Aici serviciul audio: