RV 21 aug 2007. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale
transmisiunii noastre: Papa Benedict al XVI-lea va ţine tradiţionala audienţă
generală de miercuri, în aula Paul al VI-lea; scurtă reflecţie despre seria de cateheze
dedicate Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, începută de Episcopul Romei în ultimele luni.
- În a trei zi a lucrărilor de la mitingul pentru Prietenia între Popoare,
promovat la Rimini, în Italia, de mişcarea Comuniune şi Eliberare, situaţia creştinilor
din Ţara Sfântă; cu noi, custodele franciscan al Locurilor Sfinte, pr. Pierbattista
Pizzaballa.
- Un episcop englez a ieşit din organizaţia umanitară Amnesty
International după 30 de ani de activitate, în urma deciziei acesteia de a introduce
avortul între drepturile omului în caz de violenţă sexuală; ecouri ale opţiunii Amnesty
International în presa europeană.
- Un decret emis de Universitatea din Cairo,
în Egipt, codamnă la moarte un cuplu de soţi care au îmbrăţişat creştinismul, după
ce aceştia au decis să facă publică renunţarea la islamism; cu noi, scriitorul şi
jurnalistul libanez Camille Eid.
- Conferinţa Episcopală Italiană a alocat
un fond de un milion de dolari pentru populaţiile din Peru afectate de recentul cutremur
de pământ.
- Uraganul Dean a fost declasat la nivelul trei, după ce a atins
coastele caraibice ale Mexicului.
- În statul indian Karnataka, manifeste
hindu incită la masacrarea creştinilor.
- A fost expulzată din Statele Unite
ale Americii o mamă-simbol mexicană, imigrată ilegal; fiul ei va rămâne, însă, la
Chicago.
- Din Panorama Internaţională. Continuă vizita premierului
irakian Al Maliki în Siria. Orientul Apropiat: atac israelian în Fâşia Gaza, soldat
cu trei victime palestiniene.
- Miercuri, 22 august, în calendarul
bizantin român Sfinţii Agatonic şi însoţitorii săi, martiri, secolul IV; în calendarul
roman sau latin comemorarea Sfintei Fecioare Maria, Regină.