Benedict al XVI-lea îndeamnă la cunoaşterea adevăratei identităţi a Bisericii, ce nu poate fi redusă la o simplă agenţie socială: comentariul mons. Bruno Forte

RV 18 aug 2007. Este recentă ştirea potrivit căreia guvernul din Uganda caută să reducă statutul Bisericii la cel de simplă organizaţie neguvernamentală. Această tendinţă, sublinia cotidianul italian Avvenire, este în act şi în alte ţări din sudul lumii. Mai recent, săptămânalul britanic The Economist solicita Sfântul Scaun să renunţe la statutul său diplomatic şi să se definească drept "cea mai mare organizaţie neguvernamentală a lumii".
Cum se ajunge, însă, la această viziune reductivă despre Biserică? Redacţia centrală l-a contactat pe teologul italian Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto:
Ins – "Acest mod de a vedea Biserica provine dintr-o lectură ideologică a rolului Bisericii, o viziune absolut incapabilă de a pătrunde misterul profund, acel sens ultim pe care orice credincios ce are experienţa harului reuşeşte să-l perceapă. Pentru puterile care sunt în joc în această lume, indiferent de natura lor dar mai ales cele cu caracter economic, Biserica nu poate decât să apară ca o agenţie între atâtea altele. Cine vrea să reducă Biserica la acest lucru, trădează, de fapt, sufletul ei cel mai profund. Eu nu ezit să văd în aceste tentative precise condiţionări ideologice. Dar cine trăieşte Biserica din interior rezistă acestor tentative pentru că Biserica nu este o simplă agenţie socială, deşi este şi acest lucru. Este incalculabil, binele pe care ea îl face în lume, dar ea face binele dintr-o raţiune profundă: o forţă, o speranţă, o iubire care nu sunt legate de simplele coordonate ale economiei sau ale puterii politice".

Acest mod de a vedea natura şi identitatea Bisericii, face parte din ceea ce Benedict al XVI-lea numeşte deseori 'eliminarea elementului religios din sfera publică'?
Ins – "O constantă din magisteriul papei Benedict al XVI-lea este rechemarea dimensiunii supranaturale şi mistice a Bisericii. Şi enciclica 'Deus caritas est' insistă asupra acestui aspect când scoate în evidenţă faptul că iubirea, iubirea adevărată, pură, gratuită, vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu, trecând prin inima omului. Papa observă că şi Biserica, adică poporul celor care se recunosc iubiţi în Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, nu poate fi redusă la o pură agenţie socială, unde serviciul prestat altora este făcut numai din motivaţii profesionale, profit economic sau principii umanitare generice. Biserica este comunitatea celor care recunosc izvorul iubirii, pe Cel care îi face să acţioneze nu de la sine ci pornind de la Dumnezeu".
Revin, în prim plan aici şi cuvintele Papei din sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când spunea că astăzi puterile anticreştine – 'dragonul' roşu din Apocalips – există în forma ideologiilor materialiste, cu toată forţa lor mediatică şi propagandistică...
Ins – "Cartea Apocalipsului transmite teologia speranţei sub haina de teologie a istoriei. Ca atare, cartea biblică ne oferă imagini extraordinar de sugestive, pe care Papa Benedict le-a rechemat în omilia sa. Sunt două elemente care revin în magisteriul acestui papă şi ambele mi se par de mare importanţă pentru prezent: aspectul dramatic al conflictului, cu o lectură a istoriei în care acţionează forţe deseori negative – le putem numi relativism, nihilism, etc... – dar în acelaşi timp trebuie amintit sensul adânc al credinţei creştine pe care îl vehiculează cartea Apocalipsului, şi anume faptul că Dumnezeu este şi rămâne învingătorul, că istoria se deschide spre un orizont de semnificaţie şi speranţă, iar noi suntem martori ai acestor realităţi. De aceea, chiar şi în faţa unor provocări de această natură, creştinul nu-şi pierde niciodată încrederea şi speranţa; ştie că această încărcătură a unei speranţe mai mari, dragostea care izvorăşte de aici, nu au nevoie de recunoaştere umană ca să fie trăite".

Aici, serviciul audio: