Priorul Enzo Bianchi: Concediile spirituale, o oportunitate pentru descoperirea unităţii dintre trup şi suflet

(RV – 4 august 2007) Mănăstiri, abaţii, case de reculegere sunt locuri alese de mulţi pentru a regăsi liniştea, pentru a putea medita şi dedica spaţiu propriei interiorităţi, în perioadele estive de odihnă. Sunt numite concedii spirituale. Cei ce le preferă aleg să-şi petreacă acest timp departe de rutina cotidiană şi de obiectivele turistice. Mai multe despre acest alt fel de concediu aflăm de la Enzo Bianchi priorul comunităţii monahale ecumenice din Bose (Italia).

INS – „Să spunem că este un concediu, dar mai ales un mod de a te opri, de a te rupe pentru un timp de cotidian şi de propria muncă. Este un mod de odihnă care lasă spaţiu şi dimensiunii spirituale, nu doar celei trupeşti. Este un mod de a-ţi exercita propria interioritate în căutarea lui Dumnezeu. În acest fel, excursiile şi drumeţiile devin – din simple călătorii turistice – adevărate drumuri spirituale. Este un mod de trăire a dimensiunii spirituale, de exercitare a acesteia, de a face ca Duhul Sfânt să fie protagonistul timpului nostru de odihnă”.

Care sunt roadele unui concediu spiritual?
INS – „Cred că un prim beneficiu ce trebuie căutat este acela al unei mai mari umanizări. Aşadar, făcând să crească din ce în ce mai mult, în propria fiinţă, conştiinţa, ce este capodopera vieţii umane. Pentru noi, credincioşii, această conştiinţă este reprezentată de Isus, care ne inspiră şi ne iluminează; este modelul de viaţă cu care trebuie să ne conformăm propria existenţă. În ce fel? Dedicându-ne celorlalţi, comunicând cu ceilalţi, fiind în comuniune cu ei, exercitându-ne în caritate, dar şi în spiritul de uimire şi de recunoştinţă faţă de creaţia lui Dumnezeu, prin admirarea naturii şi a operelor de artă. În acest fel, concediul nostru nu este în contradicţie cu propria vocaţie, ci devine încoronarea şi plinătatea acesteia.”

Cum se poate trăi, în mod corect, spiritul unui astfel de concediu?
INS – „Cu mare unitate a persoanei umane, fără a uita că această unitate dintre trup şi suflet ne-a fost dată de Dumnezeu, că a fost dorită de Creatorul. În consecinţă, nu trebuie să opunem ceea ce este exterior nouă cu ceea ce aparţine interiorului nostru; ceea ce este spiritual cu ceea ce face parte din creaţie, din natură. Trebuie să urmăm această unitate a persoanei. Astfel, interioritatea noastră devine un ecou al spiritului, al trăirilor creştine, al sentimentelor lui Isus şi al tuturor acelor realităţi care se află într-o fază de transfigurare, căci Duhul Sfânt lucrează în întregul univers”.

Aici serviciul audio: