Prietenie posibilă între musulmani şi creştini: mărturia vicarului apostolic de Tripoli,
în Libia
(RV - 27 iulie 2007) Situaţia minorităţilor creştine şi catolice în ţările musulmane
este obiectul a numeroase studii şi aprofundări. Între
ultimele producţii figurează volumul italianului Michele Zanzucchi, redactor şef al
revistei Città Nuova: este vorba despre o carte-reportaj intitulată
„Creştini în ţinuturile Coranului. Călătoriei în ţările Mediteranei”. Un orizont de
analiză circumscris, deci, ce dezvoluie experienţe de convieţuire şi sub semnul unei
prietenii adesea necunoscută opiniei publice occidentale şi sufocată de susţinătorii
ciocnirii dintre civilizaţii. Iată mărturia autorului, mons. Giovanni Innocenzo
Martinelli, vicar apostolic de Tripoli, în Libia: Ins - „Identitatea
creştină, aici în Libia, este - să spunem - străină. Există mulţi africani, toţi clandestini,
sunt asiatici şi filipinezi care lucrează în spitale şi întreprinderi. Există o Biserică,
într-adevăr, pelerină, compusă de această diversitate. Prezenţa, serviciul şi colaborarea
contribuie în formă directă la a da mărturie despre ceea ce creştinismul este în saloanele
spitalelor, prin călugăriţe, sau pe străzi. Apoi este faptul de a se declara creştini
specific acelor africani mândri să spună „I’m christian”, şi apoi, bucuria de a mărturisi
propria credinţă, mai ales în prietenia simplă şi cotidiană, prin contactul cu ceilalţi.
Toate acestea nu se pot construi, dar iau naştere spontan, pe baza a ceea ce unul
crede şi tinde să iubească. Sunt mulţi musulmani pe care îi cunoaştem, fiind în
bune relaţii cu ei, şi pe care îi iubim tocmai pentru că sunt sinceri şi îşi exprimă
cu mândrie propria identitate musulmană. Un musulman şi un creştin au venit împreună
şi musulmanul mi-a spus: „am fost mai întâi în moschee pentru a-l face să vadă cum
ne rugăm noi iar acum eu vin în biserică împreună cu el pentru a arăta că credinţa
ne uneşte, în diversitatea tradiţiilor, în acelaşi Dumnezeu. Acesta este puţin felul,
simplu, pe care îl trăim în această ţară.
Ce părere aveţi, comunităţile
creştine, ca cea despre care vorbiţi, în ţările majoritar musulmane, au ceva de oferit
ca învăţătură creştinilor din Occident? Ins - „Aş spune că credinţa
se bazează tocmai pe esenţial. Nu trebuie să ascundem nimic din identitatea noastră
creştină în acest context al nostru. Trebuie urmărit aspectul esenţial. Dacă vrem
să trăim în mod profund propria credinţă, trebui să o trăim prin această iubire profundă
faţă de altul. Consider că acesta este punctul de referinţă şi credibilitatea a ceea
ce noi proclamăm zilnic cu gura. Aceasta este forţa care ne dă şi bucuria de a înţelege
că Dumnezeu este cu noi, căci Dumnezeu este iubire”. Aici serviciul audio: