(RV - 21 iulie 2007) Principalele ştiri ale emsiunii noastre: - Luminaţi
lumea cu adevărul lui Cristos prin puterea Duhului Sfânt: îndemn al lui Benedict al
XVI-lea către tineri, în mesajul pentru a XXIII-ea Zi Mondială a Tineretului de la
Sydney în 2008.
- Aşteptare pentru a doua întâlnire de rugăciune „Îngerul Domnului”
a lui Benedict al XVI-lea la Lorenzago di Cadore. Vineri seară, la vechil Castello
di Mirabello, concertul de coruri ale alpinilor din Cadore în onoarea Papei.
-
În Italia Papa a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Fano-Fossombrone-Cagli-Pergola
prezentată pentru limită de vârstă de episcopul Vittorio Tomassetti şi a numit în
locul său pe mons. Armando Trasarti, 59 de ani, până în prezent vicar general al arhidiecezei
de Fermo.
- În Afghanistan au fost ucişi cei doi ostatici germani răpiţi de
talebani în urmă cu trei zile. Mister, în schimb, în ceea ce priveşte soarta celor
23 de prizonieri sud-coreeni.
- Continuă în Australia pelerinajul Crucii Zilelor
Mondiale ale Tineretului: mons. Phil Edward Wilson, preşedintele Conferinţei episcopale
australiene se declară optimist în ceea ce priveşte viitorul Bisericii locale.
-
Misionarii Claretieni, guvernul de la Manila şi unele organizaţii neguvernamentale
unite în promovarea unui proiect de sprijin şi dezvoltare în isnula filipineză Mindanao.
-
Grupurile Rozariului viu sărbătoresc în Seychelles 25 de ani de rugăciune: vestesc
Cuvântul lui Dumnezeu prin spiritualitatea mariană.
- Din panorama internaţională:
Pratibha Patil, prima femeie aleasă preşedintă a Indiei. ONU suspendă discuţiile asupra
statutul provinciei Kossovo. Dar provincia sârbă cu populaţie majoritar albaneză anunţă
că este gata să proclame independenţa la 28 noiembrie.
- În încheie , consideraţii
omiletice la Liturghia Duminicii a XVI-lea din Timpul liturgic de peste an cu Evanghelia
lui Isus în casa Martei şi Maria, în Betania.
- Duminică 22 iulie, în calendarul
bizantin român Duminica a VIII-a după Rusalii şi Sfânta Maria Magdalena, purtătoare
de mir; în calendarul roman sau latin Duminica a XVI-a din Timpul liturgic de peste
an şi Sfânta Maria Magdalena, cea care a stat la picioarele crucii lui Isus, prima
care s-a dus la mormânt în dimineaţa Paştelui şi prima căreia i-a apărut Isus cel
înviat, spunându-i : „Mergi la fraţii mei şi spune-le, că mă urc la Tatăl meu şi la
Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru” (In 20,17).