2007-07-17 19:00:47

Perioada de odihnă estivă a Papei în ritmul rugăciunii, studiului şi scurtelor plimbări reconfortante


(RV - 17 iulie 2007) Caracterizată de meditaţie, de studiu şi de plimbări reconfortante în splendidele poteci ale Dolomiţilor din Cadore, continuă perioada de odihnă a lui Benedict al XVI-lea la Lorenzago. Luni, seara, Papa s-a dus la Danta în Comelico. Tuturor cărora l-au putut întâlni, le-a exprimat bucuria de a putea admira un peisaj natural atât de frumos ca cel oferit de Dolomiţi.

Se confirmă, deci, ritmurtile acestor zile, cum subliniază trimisul ziarului „Avvenire” Salvatore Mazza, contatctat telefonic de redcaţia noastră centrală:
Ins- „Se apropie de acum momentul de cotitură al acestei vacanţe iar Papa a imprimat un ritm destul de clar acestor zile de odihnă: studiu, rugăciuni şi aceste ieşiri serale de nu mai mult de două ore şi care au mereu ca destinaţie unul din locurile de cult popular care se găsesc în jurul localităţii Lorenzago. Aşa s-a petrecut şi luni: s-a dus la Danta, în Comelico, unde s-a oprit să se roage într-o bisericuţă veche dedicată Sfintei Varvara, unde a fost însoţit de paroh şi s-au rugat împreună. Apoi s-a întors la Lorenago. Pentru prima dată, trecând prin sat, Papa a făcut să încetineze maşina, a parcurs foarte lent strada principală şi toţi au avut posibilitatea să-l vadă şi să-l salute”.

Pe de altă parte, Papa în aceste plimbări nu a evitat niciodată întâlnirile, fireşte ocazionale şi cu mare surpriză pentru populaţia locală, a avut şi replici pline de umor, mai ales cu cei mici…
Ins - „Destinaţiile sale sunt mereu aceste locuri de cult. Bineînţeles, pe drum se întâmplă să întâlnească persoane şi Papa s-a oprimt întotdeauna, a coborât din maşină când a fost necesar, a schimbat câteva cuvinte cu copiii. S-a oprit chiar la casa unei familii de bătrâni”.

Miercuri la Lorenzago soseşte cardinalul Tarcisio Bertone, drept confirmare că şi în această perioadă de odihnă Papa urmăreşte cu atenţie viaţa Bisericii, dar şi actualitatea internaţională: ne gândim, de pildă, la părintele Bossi…
Ins - „Desigur, tocmai părintelui Bossi Papa i-a dedicat primul său gând abia sosit. Miercuri soseşte cardinalul secretar de Stat şi este prevăzut că îl va vedea pe Papa, chiar dacă nu se va opri aici. Va merge şi la Pieve di Cadore, unde va ntâlni ziariştii. Este un semn a ceea ce se spune mai înainte: vacanţa ca un moment, da, de odihnă, da deosebit într-un oarecare mod şi prin alte lucruri, precum scrierea cărţii sale pe care în timpul anului este puţin mai neglijată. De în mod cert nu înseamnă niciodată rupere de lucrurile care privesc Biserica”.

Fireşte, prezenţa Papei în Cadore, cum s-a dovedit de numărul mare de credincioşi care s-au dus duminică la întâlnirea pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, este trăită cu mare bucurie de toţi locuitorii din zonă. Ira lumea de la munte ştie să respecte oaspetele şi-l lasă să se bucure de frumuseţea naturii, de liniştea şi seninătatea pe care i-o oferă un peisaj de acest fel.Când s-a aflat ştirea că Papa avea să vină la Lorenzago, primul lucru care s-a făcut a fost organizarea unui consiliul comunal extraordinar având pe ordinea de zi acest eveniment. Au fost invitate asociaţiile, pe lângă parohul comunităţii, să constituie un comitet de bună primire. Apoi s-a lucrat în deplină sintonie dincolo de orice diferenţă de opinie pentru ca totul să decurgă cât mai bine.

Aici seriviul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.