2007-07-14 16:38:11

Întâlnirea Comisiei bilaterale cu privire la Acordul economic dintre Sfântul Scaun şi Statul Israel


(RV – 14 iulie 2007) Paşi înainte în negocierile dintre Sfântul Scaun şi Statul Israel privind Acordul economic. Recent, a fost difuzată ştirea întâlnirii Comisiei bilaterale de lucru, ce a avut loc miercuri, la sediul Ministerului de Externe israelian, din Ierusalim. Părţile au convenit o nouă întâlnire, pe data de 3 septembrie. Pentru o aprofundare a chestiunilor cheie privind negocierile, redacţia noastră centrală l-a contactat pe părintele David Jaeger, expert în raporturile dintre Biserică şi Statul Israel:
INS „Scopul negocierilor, din punctul de vedere al Bisericii Catolice, este acela de a obţine reconfirmarea drepturilor deja obţinute de către aceasta în teritoriul israelian, în momentul creării modernului Stat Israel, în 1948. Aceste drepturi se referă la siguranţa privind proprietăţile Bisericii Catolice, în primul rând a locurilor sfinte. Acordul se referă, de asemenea, la reconfirmarea exceptării de la taxe, ce a fost garantată Bisericii, în momentul creării Satului Israel, în virtutea acordurilor şi a instituţiilor precedente. Când s-au pus bazele raporturilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Statul Israel – în 1994 – s-a convenit semnarea Acordului fundamental din 1993, pentru a se trece mai apoi la o serie de acorduri detaliate.

După o perioadă de dificultăţi în privinţa acestor negocieri, acum întâlnirile Comisiei bilaterale au loc cu regularitate. Se poate vorbi de un nou climat, de un climat constructiv?
INS „Din câte suntem în măsură să ştim, negocierile nu conţin în sine dificultăţi, acestea fiind – în opinia mea – posibil de realizat. Problemele s-au referit mai ales la stabilirea locului şi a perioadei acestor întâlniri care, odată fixate, negocierile s-au desfăşurat, întotdeauna, îndeajuns de bine. Însă, pentru ca negocierile să se definitiveze, este necesară acordarea timpului necesar. Este vorba de materii extrem de complexe, care nu pot fi decise decât după multe ore de întâlniri şi strânse negocieri.”
 
Părţile se vor întâlni pe 3 septembrie. Acest acord, odată stabilit, ar putea deschide noi posibilităţi?
INS – „Dacă se va ajunge la acest acord, Comisia de lucru bilaterală permanentă va putea continua dezbaterea celorlalte puncte aflate pe ordinea de zi, pentru că aşa-zisul acord economic, ca şi cel privind personalitatea juridică a instituţiilor ecleziastice, reprezintă doar completarea necesară pentru obţinerea integralităţii unui acord fundamental, ce prevede negocieri ulterioare, ce trebuie să fie dezbătute imediat după stabilirea aşa-zisului acord economic.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.