Declaraţia Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei „este o invitaţie la dialog”, afirmă cardinalul Walter Kasper, replicând criticilor din partea comunităţilor protestante

(RV - 11 iulie 2007) Decalaraţia Congregaţiei pentru Doctrina credinţei, publicată marţi şi intitulată "Răspunsuri la unele întrebări privind câteva aspecte referitoare la doctrina asupra Bisericii", “a provocat reacţii la cald de iritare în rândul creştinilor protestanţi”. O adoua lectură mai senină va putea arăta că Domumentul nu spune nimic nou, dar expune şi explică, într-un rezumat sintetic, poziţia deja susţinută până acum de Biserica catolică”. Începe cu aceste afirmaţii ampla declaraţie a cardinalului Walter Kasper, preşedintel al Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii creştinilor, care rreacţionează la reacţiile de diferite nunanţe vcare au marcat la cald ieşirea Domcumentului Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. “Nu s-a verificat o situaţie nouă - observă - şi prin urmare nu există nicio raţiune obiectivă de resentiment sau motive pentru a se sinţi trataţi în mod brusc. Orice dialog presupune claritate asupra diferitelor poziţii”.
Vorbind despre comunitatea Reformei, cardinalul precizează că “au fost chiar partenerii protestanţi cei care au cerut recent un ecumenism cu profiluri definite. şi acum - adaugă - prezenta declaraţie expune şi pronunţă profilul catolic, adică acela care din punctul de vedere catolic din păcate ne separă încă, dar acest lucru nu limitează dialogul ci din contra îl favorizează”. “O lectură atentă a textului - continuă preşedintele departamentului pontifical pentru unitate - lămureşte că Documentul nu spune că Bisericile protestante nu sunt Biserici, ci că ele nu sunt Biserici în sens poropriu, adică ele nu sunt Biserici în sensul în care Biserica catolică se înţelege ca Biserică. Aceasta, pentru oricare persoană de pregătire ecumenică medie, este un lucru evident”. De fapt, subliniază cardinalul Kasper, “Bisericile evanghelice nu vor nici să fie Biserică în sensul Bisericii catolice; ţin foarte mult să aibă un concept despre Biserică şi de minister care, din contra, nu corespunde conceptului propriu al catolicilor”. Nu este poate adevărat - se întreabă cardinalul Kasper - că cel mai recent document evanghelic asupra “Ministerului şi Hirotonirii” a făcut ceva asemănător, afirmând că înţelegerea de Biserică şi de Minister, din punctul de vedere protestant, nu este cel ‘propriu’?”
“Când - aminteşte cardinalul - în urma Declaraţiei “Dominus Iesus” am afirmat că Bisericile protestante sunt Biserici de un alt tip, acest lucru nu era în contrast cu formularea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cum pretindeau unele reacţii din partea evanghelică. Dimpotrivă, am căutat o interpretare aprorpriată de care sunt convins şi astăzi. Mai presus de toate pentru că - notează cardinalul Kasper - catolicii încă şi azi vorbesc de Biserici protestante, precum Biserica Evanghelică din Germania, Federaţia Bisericilor luterane din Germania, de Biserica din Anglia. Declaraţia Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei - reaminteşte cardinalul - nu face altceva decât să evidenţieze că noi folosim cuvântul Biserică atribuindu-i o semnificaţie ce nu este pe deplin egală. Declaraţia aduce serviciu clarităţii şi în consecinţă înaitării dialogului”.

Dar “negreşit” - recunoaşte şi cardinalul german - la baza dialogului no este ceea ce ne separă, dar ceea ce ne uneşte, şi care este mai mare decând ceea ce ne desparte. De aceea nu trebuie să se treacă cu vederea peste ceea ce Declaraţia afirmă în mod pozitiv privind Bisericile protestante, şi anume că Isus Cristos este efectiv prezent în ele pentru mântuirea membrilor ei”. Ţinând cont de trecut - afirmă - nu este vorba de o afirmaţie evidentă. Include recunoşterea botezului şi deşi ţinând cont de importantele diferenţe care există, Declaraţia, pe linia Conciliului Vatican II, cuprinde şi o serie de afirmaţii pozitive asupra ultimei Cine celebrate în Biserica protestantă (Decretul despre ecumenism, 22). Prin urmare - este consideraţia finală a cardinalului Kasper - Declaraţia nu constituie un regres în coparaţie cu progresul ecumenic deja înregistrat, dar ne angajează să rezolvăm sarcinile ecumenice ce ne stau încă înainte. Aceste diferneţe at trebuie să ne stimuleze şi nu să ne deruteze pentru le spunem pe nume. În ultima analiză - încheie - Declaraţia este o invitaţie urgentă la a continua un dialog senin”.

Aici, serviciul audio: