2007-07-07 14:40:02

Un comentariu al pr. Federico Lombardi la Motu proprio "Summorum Pontificum" despre posibilitatea celor două forme de celebrare liturgică, ordinară şi extraordinară, a ritului roman sau latin


(RV - 8 iulie 2007) Modalitatea cea mai bună pentru a înţelege semnificaţia noului document este, fireşte, lectura atentă a scrisorii Papei care însoţeşte Motu proprio „Summorum Pontificum”.

Benedict al XVI-lea nu intenţionază să facă vreo revoluţie cu privire la actualul uz liturgic reînnoit de Conciliul Vatican II, care va continua să fie urmat de marea majoritate a credincioşilor; nu impune vreo întoarcere înapoi; nu vrea nicio diminuare sau slăbire a autorităţii Conciliului nici a autorităţii şi responsabilităţii episcopilor.

Papa înţelege să ofere pur şi simplu celui care simte o dorinţă motivată şi profundă pentru liturgie, o oportunitate de a putea celebra mai lesne liturgia conform ritului roman în uz mai înainte, de a o face în linişte, simţindu-se acceptat cu bunăvoinţă şi integrat în marea comunitate catolică.

Dacă în pofida obiecţiilor Papa a luat aceast decizie - după îndelungă reflecţie, cunsultare şi rugăciune, cum spune el însuşi - în favoarea unui număr relativ mic de persoane, are în mod cert motive demne de a fi bine înţelese.

Benedict al XVI-lea are o viziune teologică şi spirituală foarte profundă despre liturgie şi de aceea un sens de foarte mare respect pentru ceea ce este celebrat: moartea şi învierea lui Isus. Liturgia este ceva care ne este dat, nu este un produs al nostru, este sursa vieţii noastre. Euharistia este locul cel mai înalt al întâlnirii dintre Dumnezeu şi om. Papa consideră prin urmare ca fiind sarcina şi obligaţia sa să ajute toţi credincioşii să trăiască această întâlnire în modul cel mai demn şi conştient, fie că aceasta se întâmplă prin forma ritului roman reînnoit, fie că - din motive de formare, cultură sau experienţă personală - pentru unii acest lucru se întâmplă mai uşor prin forma mai veche a ritului. În orice caz Papa doreşte ca existenţa împreună a celor două forme ale ritului să ducă nu o la contrapunere sau excludere reciprocă, ci la o îmbogăţire reciprocă; pe de o parte, devenind mai conştienţi de sacralitatea celebrării, pe de alta, dispunând de o mai mare varietate şi expresivitate de elemente.

Chiar şi pentru cine nu prevede în niciun fel să schimbe propriul uz liturgic, adică pe cel faţă de cel actual există deci un important mesaj: liturgia trebuie celebrată cu grijă şi respect specific deoarece prin ea devine părtaşi la misterul lui Dumnezeu. Dacă lipseşte acest respect, atunci nu suferă numai individul personal ci întreaga Biserică, întrucât abuzurile sunt întotdeauna sămânţă de discordie şi divizare.

Unii sunt îngrijoraţi de eventualitatea că existenţa celor două forme ale ritului ar putea provoca divizare. Papa - cu admirabilă prudenţă, dar cu mare încredere - spune că această teamă nu este întemeiată. Din contra, lasă clar să se înţeleagă că intenţia sa este exact opusul, adică „de a face toate eforturile, pentru ca tuturor celor care au într-adevăr dorinţa unităţii, să li se dea posibilitatea de a rămâne în această unitate sau de a o regăsi pe deplin”. Benedict al XVI-lea se simte profund responsabil de unitate, şi se gândeşte, evident, la cine se află astăzi încă în ruputură în privinţa comuniunii ecleziale, dar se gândeşte şi la cine se află în tensiune în interiorul ei, şi invită pe toţi la deschidere reciprocă în unitatea aceleiaşi credinţe. Aminteşte că, aşa cum nu pot fi considerate interzise sau dăunătoare cărţile liturgice mai vechi, la fel nimeni nu are dreptul de a considera negativ pe cele reînnoite. Oricine ar vrea să recurgă la Motu proprio pentru a aprinde tensiuni, în loc să alimenteze spiritul de reconciliere s-ar abate radical de la spiritul documentului.

Benedict al XVI-lea ne-a explicat că lectura corectă a Conciliului Vatican II trebuie să insiste asupra „continuităţii” mai curând decât asupra „rupturii”. Chiar şi coexistenţa celor două forme ale unicului rit liturgic trebuie interpretată pe această linie. Elementul nou se înscrie în cel anterior fără a-l respinge. Papa afirmă în mod hotărât că teama ca documentul să infirme autoritatea Conciliului Vatiucan II este o teamă neîntemeiată. Chiar şi în recenta exortaţie post-sinodală „Saramentum caritatis” a amintit „influenţa benefică pe care reforma liturgică actualizată începând de la Conciliul a avut-o pentru viaţa Bisericii”.

De altfel, îl vedem celebrând continuu solemn după ritul reînnoit. L-am văzut primind şi l-am auzit explicând el însuşi - putem spune chiar fascinaţi - inovaţiile înţelepte şi expresive ale marilor rituri pentru inaugurarea pontificatului său.
Nu avem deci niciun motiv să ne temem. Benedict al XVI-lea nu va face să ne întoarcem înapoi, dar ne va conduce înainte, menţinându-ne în continuitatea drumului istoric al Bisericii. Un mers înainte ce urmăreşte mai presus de toate a progresa - ca persoane şi comunitate - în profunzimea întâlnirii cu Dumnezeu.








All the contents on this site are copyrighted ©.