2007-06-25 19:47:19

Gândul Papei la toţi care lucrează în dura muncă maritimă exprimat în mesajul trimis Congresului mondial al Apostolatului Mării, în curs la Gdynia în Polonia


(RV - 25 iunie 2007) „Dorinţele şi aşteptările spirituale şi umane ale persoanelor care activează în strâns contact cu viaţa pe mare” au fost evidenţiate în Mesajul pe care Benedict al XVI-lea l-a trimis participanţilor al XXII-lea Congres mondial al Apostolatului Mării deschis duminică seară în oraşul Gdynia din Polonia. Congresul organizat de Consiliul Pontifical pentru pastoraţia migranţilor şi itineranţilor şi-a fixat ca temă „În solidaritate cu Lumea Mării, martori de speranţă prin Cuvântul lui Dumnezeu, Liturgia şi Diaconia”. A introdus tema luni dimineaţă arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretar al departamentului pentru pastoraţia migranţilor.

Declarându-se profund favorabil cu ceea ce a definit o „prestigioasă întâlnire”, Papa subliniază, în special, sensul „de solicitudine eclezială faţă de toţi care lucrează în sectorul dur al muncii maritime”. Şi în realitate nu este o temă marginală: marea este sursă de susţinere pentru o mare parte a populaţiei mondiale. Peste 40 milioane de persoane trăiesc exclusiv din pescuit, în timp ce în marina comercială sunt angajaţi peste un milion şi două sute de mii de lucrători, în majoritate catolici care provin din ţări mai puţin favorizate ale lumii. Pe cale maritimă se desfăşoară peste 90% din comerţul mondial. Este vorba, deci, de un un sector foarte vast şi crucial, dar şi de una din muncile cele mai periculoase din lume, cum dovedesc ştirile zilnice despre catastrofe pe mare şi de pierderi de vieţi umane. În acelaşi timp - pe un plan desigur mai puţin dramatic, dar oricum relevant pentru mersul omenirii din vremea noastră - este în continuă creştere navigaţia de agrement, atât cu marile nave de croazieră, care ajung să găzduiască 3500 de pasageri şi 1500 membri ai echipajului, cât şi cu mici ambarcaţiuni, cu motor sau cu pânze.

Şi despre acest sector specific se va ocupa actualul congres. Arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical, a ţinut luni dimineaţă o conferinţă introductivă bine documentată, indicând în spiritul pastoral scopul principal al congresului. A amintit că epoca noastră impune tuturor celor angajaţi în acest gen de pastoraţie dificultăţi enorme, dar permite şi succese în acţiunea de mărturie evanghelică în rândul celor îşi petrec viaţa pe mare şi, într-un fel, mării, în diferite forme, îşi încredinţează speranţele.

Duminică seară, mons. Marchetto prezidase o solemnă Concelebrare euharistică în biserica dedicată Fecioarei Maria „Stella Maris”, patroana navigatorilor, biserică de la care a pornit apoi o procesiune pe străzile oraşului portuar polonez până la teatrul unde a avut loc deschiderea oficială a Congresului. Aici cei opt coordonatori regionali, din toate continentele şi oceanele şi directorii naţionali ai Apostolatului Mării s-au confruntat cu cei circa 30 de episcopi veniţi în Polonia pentru această întâlnire. Asemenea prezenţă este deosebit de semnificativă, întrucât tocmai episcopii sunt promotorii Apostolatului Mării în diferitele ţări şi există adesea impresia - greşită sau nu - ca acest apostolat specific să nu fie încă recunoscut ca o pastoraţie normală în multe Biserici locale deşi chemate să dea mărturie şi să evanghelizeze într-un context maritim.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.