O idee: Federaţia Italiană a Uniunii Apostolice a Clerului susţine răspândirea spiritualităţii
diecezane
(RV – 20 iunie 2007) A avut loc la Napoli, la Casa Sfântul Ignaţiu a Părinţilor Iezuiţi,
Adunarea naţională a Federaţiei Italiene a Uniunii Apostolice a Clerului, o asociaţie
fondată în 1862 la Treviso (în Italia), care se ocupă de susţinerea preoţilor şi a
diaconilor în trăirea deplină a propriei misiuni, în serviciul diecezei şi al
parohiei de apartenenţă. Monseniorul Vittorio Peri, preşedintele federaţiei,
descrie iniţiativele realizate în ultimul semestru: INS – „În ultimii
trei ani am încercat să dăm asociaţiei şi un caracter cultural, pe lângă cel spiritual.
Am ţinut numeroase conferinţe, am publicat lucrări privind spiritualitatea diecezană,
cu intenţia de a-i ajuta pe preoţi să conştientizeze pe deplin comuniunea cu episcopul
lor, în serviciul poporului lui Dumnezeu”.
Ce planuri aveţi pentru viitorul
Federaţiei Italiene a Uniunii Apostolice a Clerului? INS – „Pentru următorii
trei ani avem un proiect de dezvoltat în etape: în primul an vrem să medităm în particular
asupra semnificaţiei serviciului pastoral; în al doilea an dorim să punem accentul
pe importanţa prezbiteriului diecezan, căci această realitate – fondată pe sacramentul
Ordinului – nu este doar un fapt afectiv sau de colaborare, ci o realitate ontologică
sacramentală ce ne face să constituim o familie. În al treilea an, am vrea să reflectăm
asupra colaborării dintre preoţi şi diaconi cu episcopul, şi asta pentru că un preot
nu poate acţiona în mod individual ci, fiind un trimis al episcopului, acţionează
în numele acestuia.”
Ce impact are asociaţia în Biserica din Italia?
INS – „Aş spune cu un pic de mândrie că impactul este bun. De
exemplu, conceptul de spiritualitate diecezană – tipic asociaţiei noastre – a fost
adoptat recent şi de documentul episcopilor italieni 'Formarea prezbiterilor în seminarii',
în care se vorbeşte, cred pentru prima dată, de 'spiritualitatea diecezană', mai exact
sprijinirea viitorilor preoţi în trăirea propriului minister, dar nu în mod autonom
sau individual – cum s-a întâmplat deseori în trecut – ci în deplină armonie cu episcopul
şi în serviciul Bisericilor locale.”