Pe urmele Sfântului Francisc, papa Benedict pelerin la Assisi, în al VIII-lea centenar al convertirii acestui Sfânt care vorbeşte oamenilor de orice cultură şi religie

(RV - 17 iunie 2007) Pentru a retrăi astăzi convertirea Sfântului Francisc, ca mare act de iubire, Benedict al XVI-lea a sosit duminică ca pelerin la Assisi, reparcurgând după 8 secole acele locuri de suflet care l-a văzut pe tânărul Francisc pornind din nou de la Cristos, pentru a se avânta în inima mesajului creştin şi a ajunge la rădăcinile existenţei umane.
Elicopterul papal a aterizat, duminică dimineaţă pe terenul de sport de la Rivotorto, acolo unde potrivit tradiţiei Sfântul Francisc a întâlnit bolnavii de lepră, pe atunci izolaţi de lume în acel loc. Aici a fost întâmpinat, de preşedintele Consiliului de Miniştri italian, Romano Prodi, de nunţiul apostolic în Italia, mons. Giuseppe Bertello şi de autorităţi locale civile şi ecleziastice. Prima etapă a vizitei a fost Sanctuarul Sfânta Maria de la Rivotorto apoi Sfântul Părinte la 9.30 s-a aflat la bazilica Sfânta Clara unde este păstrat renumitul Crucifix de la San Damiano care i-a vorbit tânărului Francisc cerându-i să „meargă să repare Biserica sa care este în paragină”. Papa s-a recules în faţa Crucifixului iar apoi a salutat călugăriţele Clarise de viaţă contemplativă improvizând un mic discurs despre viaţa de rugăciune, bucuros să revadă în această viaţă iubirea Domnului, viaţa Mariei din Betania care stă în totală ascultare a Domnului, a cuvântului lui Dumnezeu.

Celebrăm 800 de ani ai convertirii Sfântului Francisc, convertire care este doar o clipă, un moment al vieţii şi al unui drum. Iar voi - a spus Papa - păşiţi înainte pe drumul convertirii, un drum uneori foarte anevoios, dar şi însoţit de o mare bucurie a Domnului. Sperăm ca astăzi să fie o atare zi de bucurie a Domnului. Soarele lui Dumnezeu atât de bine cântat realmente şi în mijlocul nostru să ne dea lumină în inimile vieţii voastre. Papa a spus că nu s-a pregătit acum pentru alte cuvinte, de aceea a mulţumit din inimă călugăriţelor clarise adăugând că Assisi rămâne mereu un punct de referinţă interioară deoarece ştie că este o forţă de rugăciune, o forţă pentru Papa, pentru misiunea sa de a sta la cârma navei lui Petru, a navei lui Cristos. Deci, să mergem înainte cu Domnul, eu mă rog pentru voi, voi rugaţi-vă pentru mine şi astfel suntem separaţi de distanţe fizice dar profund uniţi în mod spiritual”.

De la bazilica Sfânta Clara Benedict al XVI-lea a traversat oraşul în automobilul papal până la biserica Fraţilor Minori Capucini unde a îmbrăcat veşmintele liturgice şi apoi în sunetul sărbătoresc al clopotelor de la toate bisericile din Assisi, purtat în procesioune de preoţi s-a dus pe jos în Piaţa Inferioară de lângă bazilica Sfântul Francisc unde, la ora 10, a celebrat Sfânta Liturghie cu participarea a mii de credincioşi, reuniţi în curte dar şi pe străzile din jur urmărind ritul sacrul pe maxiecrane.
Ins - secvenţe musicale de la Sfânta Liturghie

Textele biblice folosite au fost lecturile liturgice duminicii a XI-lea din Timpul liturgic de peste an. Papa a rechemat în omilia sa întâlnirea de rugăciune pentru pace celebrată la Assisi, în 1986, dintr-o „intuiţie profetică” a lui Ioan Paul al II-lea, şi în virtutea acelui spirit care continuă să sufle, Benedict al XVI-lea a lansat la rugăciunea „Angelus” un nou îndurerat apel pentu pace în lume, în special în Orientul Mijlociu. În fine, rugăciunea în privat la mormântul Sfântului Francisc.

Cu recitarea antifonului „Îngerul Domnului s-a încheiat prima parte a vizitei pastorale a lui Benedict al XVI-lea în oraşul Sfântului Francisc şi al Sfintei Clara. În prezenţa premierului italian Romano Prodi, a multor autorităţi civile şi ecleziastice şi a mii de credincioşi, Benedict al XVI-le a lansat „un presant şi îndurerat apel pentru ca să înceteze toate conflictele armate care însângerează pământul”. Reamintind vocaţia pe care o are Assisi de a fi oraş de pace, şi Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace voită în 1986 de Ioan Paul al II-lea, Pontiful şi-a îndreptat gândul spre criza deosebit de gravă ce răvăşeşte Orientul Mijlociu:
Ins - Simţim în chip spiritual aici prezenţi toţi cei care plâng, suferă şi mor din cauza războiului şi consecinţelor sale tragice, în orice parte a lumii. Gândul nostru se îndreaptă în mod special spre Ţara Sfântă, atât de iubită de Sfântul Francisc, spre Irak, spre Liban şi la tot Orientul Mijlociu. Populaţiile acelor ţări cunosc, de acum de prea multă vreme, ororile luptelor, terorismului, violenţei oarbe, iluzia că forţa ar putea rezolva conflictele, refuzul de a asculta raţiunile celuilalt şi a le da dreptate”.

În cursul omiliei desfăşurată în Piaţa Inferioară a Bazilicii Sfântului Francisc, inundată de soare, Benedict al XVI-lea s-a referit de mai multe ori la „Spiritul de la Assisi”, care de la acel eveniment de rugăciune între reprezentanţii confesiunilor cşreinie şi diferitelor religii continuă să se răspândească în lume, opunându-se „spiritului de violenţă şi abuzării de religie ca pretext pentru violenţă”. „Assisi - explică Papa referindu-se la învăţătura Sfântului Francisc - ne spune că fidelitatea faţă de propria convingere religioasă se exprimă în resepctarea sinceră a altuia, în dialog, în angajare pentru pace şi reconciliere. Viaţa şi mesajul lui Francisc - spune Benedict al XVI-lea - „se sprijină atât de vizibil pe alegerea lui Cristos, încât refuză anticipat orice tentaţie de indiferentism religios, care nu ar avea nimic comun cu adevăratul dialog interreligios”.
Ins - „Nu ar putea fi atitudine evanghelică, nici franciscană, faptul de a nu reuşi să conjugi primirea, dialogul şi respectul pentru toţi cu certitudinea de credinţă pe care fiecare creştin, la fel ca Sfântul din Assisi, este ţinut să o cultive, vestind pe Cristos, drept cale, adevăr şi viaţă a omului, unic Mântuitor al lumii”.

„Ce ne spune astăzi Domnul, în timp ce celebrăm Euharistia în peisajul sugestiv ai acestei pieţe în care se reunesc opt secole de sfinţenie, de devoţiune, de artă şi de cultură legate de numele Sfântului Francisc? Cu această întrebare Papa şi-a început omilia. „Astăzi totul aici vobeşte de convertire”, cum a amintit şi episcopul Domenico Sorrentino în cuvântul de salut.
„A vorbi despre convertire, înseamnă a merge la inima mesajului creştin şi totodată la rădăcinile existenţei umane”, a observat Papa notând că lecturile Liturghiei ne luminează punând în faţa ochilor trei figuri de convertiţi. Cea a regelui David, cea a Sfântului Paul, cea a femeii păcătoase din Eavnghelia după Luca şi peste toate, şi insiratea de acestea, converitirea Sfântului Francisc.
Regele David, din Vechiul Testament, după ce a fost mustrat de Dumnezeu prin profetul Natan. Un rege ajuns la apogeul destinului său politic, dar cazut la nivelul ce mai de jos al vieţii sale morale. Lucru cutremurător: cum poate, un ales al lui Dumnezeu să cadă atât de jos?
Ins - „Omul este într-adevăr măreţie şi mizerie; este măreţie pentru că poartă în sine chipul lui Dumnezeu şi este obiect al iubirii sale; este mizerie pentru că se poate folosi rău de libertatea sa care este marele său privilegiu, sfârşind prin a se pune împotriva Creatorului său”. Verdictul lui Dumnezeu, pronunţat de Natan asupra lui David, lămureşte fibrele intime ale conştiinţei, acolo unde nu contează armatele, puterea, opinia publică, dar unde fiecare se află singur cu Dumnezeu singur: „Tu eşti omul acela”. Este cuvântul care îl pune la zid pe David în faţa responsabilităţilor sale. Profund mişcat de acest cuvânt, regele simte o căinţă sinceră şi se deschide spre oferta milostivirii. Iată drumul converitiri: a conchis Papa.

De la convertirea regelui David, la convertirea lui Francisc. Din cele povestite de biografi despre anii tinereţii, nimic nu lasă să se întrevadă căderi atât de grave ca cea imputată anticului rege al lui Israel. Dar însuşi Francisc în Testamentul redactat în ultimele luni ale existenţei sale, priveşte la primii săi 25 de ani ca la un timp în care „era în păcate”. Păcatul său era modul de a concepe şi organiza viaţa axată în întregime asupra sa, urmărind visuri vane de glorie pământească. Nu-i lipsea, când era „regele sărbătorilor” în rândul tinerilor din Assisi, o anumită generozitate naturală. Dar aceasta era departe de iubirea creştină care se dăruieşte fără rezerve. Cum aminteşte el însuşi, i se părea ceva amar, dezgustător să vadă leproşii. Păcatul îl împiedica să-şi stăpânească repugnanţa fizică pentru a recunoaşte în ei tot atâţi fraţi de iubit. Converitrea l-a purtat să practice milostivirea şi i-a obţinut totodată milostivire. A sluji leproşii, până a-i săruta, nu a fost doar un gest de filantropie, o convertire, pentru a spune astfel „socială”, dar o adevărată experienţă religioasă, comandată de iniţiativa harului şi a iubirii lui Dumnezeu: „Domnul - spune el - m-a condus în mijlocul lor.
Ins - „Atunci amărăciunea s-a schimbat în „dulceaţă sufletească şi trupească”. Da, iubiţi fraţi şi surori, a ne converti la iubire este a trece de la amărăciune la „dulceaţă”, de la tristeţe la adevărata bucurie. Omul este într-adevăr el însuşi, şi se realizează pe deplin, în măsura în care trăieşte cu Dumnezeu şi din Dumnezeu, recunoscându-l şi iubindu-l în fraţi.

A doua figură de convertit este Sfântul Paul, martor şi vestitor al harului. Pe drumul Damascului, faţa strălucitoare şi glasul puternic al lui Cristos l-au smuls din zelul violent de prigonitor şi au aprins în el noul zel pentru Cel Răstignit care împacă pe cei de aproape şi pe cei de departe în crucea sa. Paul a înţeles că în Cristos toată legea este împlinită şi că cine aderă la Cristos se uneşte cu El, împlineşte legea. Ajunge să afirme că nu mai trăieşte el ci Cristos trăieşte în el. Ba chair ajunge să afirme că poartă stigmatele lui Isus în trupul său. Este prima dată - a observat Papa - când în istoria creştinismului, apare cuvântul „stigmatele lui Isus”, aşa cum în antichitate sclavii purtau semnele de apartenenţă, de proprietate a unui stăpân. Semnul crucii, înscris în pătimirile îndelungi pe pielea lui Paul, este mândria sa: îl legitimează ca adevărat servitor al lui Isus, protejat de iubirea Domnului.

Papa a subliniat aici cum Francisc din Assisi ne consemnează astăzi toate aceste cuvinte ale lui Paul cu forţa mărturiei sale. De când chipul leproşilor, iubiţi pentru iubirea lui Dumnezeu, l-a făcut să întrevadă, oarecum, misterul despuierii, al înjosirii lui Dumnezeu în trupul Fiului omului, de când glasul Crucifixului de la San Damiano i-a pus în inimă programul vieţii „Mergi, Francisc, repară casa mea”, drumul său nu a fost decât efortul zilnic de a se indetifica cu Cristos. Plăgile Crucifixului i-au rănit inima, mai înainte de a-i marca trupul la La Verna. Putea spune ca şi apostolul Paul: „Nu mai trăiesc eu ci Cristos trăieşte în mine”.

Al treilea convertit prezentat de Liturghia duminicală este femeia păcătoasă din Evanghelia după Luca, răscumpărată de iubire. Ea a găsit în Isus un ochi curat, o inimă capabilă să iubească fără se exploateze. În privirea şi în inima lui Isus ea a primit revelaţia lui Dumnezeu- Iubire.
Ins - „Pentru a evita orice echivoc, trebuie notat că milostivirea lui Isus nu se exprimă punând între paranteze legea morală. Pentru Isus, binele este bine, răul este rău. Milostivirea nu schimbă conotaţiile păcatului, dar îl arde într-un foc de iubire. Acesta efect purificator şi tămăduitor se realizează dacă există în om o corespondenţă de iubire, care implică recunoaşterea legii lui Dumnezeu, căinţa sinceră, propunerea unei vieţi noi”.

Păcătoasei din Evanghelie i s-a iertat mult, pentru că a iubit mult. În isus Dumnezeu vine să ne dea iubire şi să ne ceară iubire.

Ce a fost viaţa lui Francisc convertit dacă nu un mare act de iubire? - s-a întrebat Papa. O dovedesc rugăciunile sale arzătoare, pline de contemplaţie şi de laude, îmbrăţişarea sa gingaşă a Pruncului divin la Greccio, contemplaţia pătimirii la La Verna, „ viaţa trăită după Sfânta Evanghelie”, alegerea sărăciei şi căutarea lui Cristos în chipul celor săraci.

Aceasta este convertirea sa la Cristos, până la dorinţa de a „se transforma în El, devenindu-i o imagine desăvârşită, care explică acea trăire tipică a sa, în virtutea căreia el ne apare atât de actual şi referitor la marile teme ale timpului nostru, prcum căutarea păcii, salvgardarea naturii, promovarea dialogului între toţi oamenii. Francisc este într-adevăr un maestru în aceste lucruri. Dar este astfe pornind de la Cristos.

„Nu putem uita, în acest context, a adăugat Papa, iniţiativa predecesorului meu de sfântă memorie, Ioan Paul al II-lea, care a voit să reunească aici în 1986 reprezentanţii confesiunilor creştine şi ai diferitelor religii ale lumii pentru o întâlnire de rugăciune pentru pace. A fost o intuiţie profetică şi un moment de har. Alegerea de a celebra acea întâlnire la Assisi fusese sugerată tocmai de mărturia lui Francisc ca om de pace, la care toţi privesc cu simpatie chiar şi de pe alte poziţii culturale şi religioase. Pe de altă parte lumina Sărăcuţului asupra acelei iniţiative era o garanţie de autenticitate creştină, întrucât viaţa şi mesajul său se sprijină atât de vizibil pe alegerea lui Cristos, încât respinge a priori orice tentaţie de indiferentism religios, care nu ar avea nimic comun cu adevăratul dialog interreligios. „Spiritul de la Assisi, care de la acel eveniment continuă să se răspândească în lume, se opune spirituluii violenţei, abuzului religiei ca pretext pentru violenţă. Assisi ne spune că fidelitatea faţă de propria convingere religioasă, fidelitatea mai ales faţă de Cristos răstignit şi înviat nu se exprimă prin violenţă şi intoleranţă, dar în respectul sincer ale celuilalt, în dialog, într-o vestire care face apel la libertate şi la raţiune, în angajare pentru pace şi pentru reconciliere. Nu ar putea fi atitudine evanghelică, nici franciscană, faptul de a nu reuşi să conjugi primirea, dialogul şi respectul pentru toţi cu certitudinea de credinţă pe care fiecare creştin, la fel ca Sfântul din Assisi, este ţinut să o cultive, vestind pe Cristos, drept cale, adevăr şi viaţă a omului, unic Mântuitor al lumii.

Ascultaţi şi binecuvântarea apostolică în formularea ei franciscan inspirtată din cartea Numerilor, dat de papa Benedict la terminarea Sfintei Liturghii, în Piaţa inferioară a Sfântului Francisc din Assisi:
Ins - Binecuvântarea apostolică

Vizita lui Benedict al XVI la Assisi - după prânzul cu episcopii regiunii Umbria în Sacrul Convent la care a participat şi seful Guvernului italian Romano Porodi - a continuat în cursul după amiezii în bazilica superioară a Sfântului Francisc un de a primit salutul Capitului general al Fraţilor Minori Conventuali apoi la ora 16.45 întâlnirea cu clerul şi călugării dicezei în catedrala Sfântul Rufin iar seara la 18 mult aşteptata întâlnire cu aproximativ 10 mii de tineri din toată regiunea Umbria în faţa bazilicii Sfânta Maria a Îngerilor de la Porţiuncula. Întoarecea în Vatican era prevzută pentru ora 19.50.
Ins - secvenţe muzicale din finalul Liturghiei
 
Aici serviciul nostru audio: