După Preasfânta Inimă a lui Isus, Inima Neprihănită a Mariei

(RV - 15 iunie 2007) Isus ne-a cunoscut în timpul vieţii, agoniei şi patimilor sale pe toţi şi pe fiecare şi s-a dat pentru fiecare dintre noi: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit şi s-a dat pe sine pnetru mine” (Gal 2,20). Ne-a iubit pe toţi cu o inimă omenească. De aceea, Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă de păcatele noastre şi pentru mântuirea noastră (cf In 19,34) „este considerată semnul şi simbolul eminent...al nemărginitei iubiri cu care Răscumpărătorul divin îl iubeşte neîncetat pe Tatăl veşnic şi pe toţi oamenii” (Pius XII, enciclica Haurietis aquas, 15 mai 1956).

Inima care mai mult de cât oricare alta se aseamănă celei a lui Cristos - afirmă Benedict al XVI-lea în encilica sa ‚Deus caritas est’ - este fără îndoială inima Mariei”, „iubire curată care nu se caută pe sine, dar care simplu vrea binele...datorită celei mai intime uniuni cu Dumnezeu”.

După Inima Fiului, Inima Mamei.
După solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus Biserica îşi îndreaptă atenţia spre Inima Neprihănită a Mariei.
Comemorarea facultativă a fost instituită de Pius al XII-lea. Ea ne invită să medităm la misterul lui Cristos şi al Fecioarei în dimensiunea sa profundă, interioară. Maria care păzeşte cuvintele şi faptele Domnului meditându-le în inima ei (cf Lc 2,19) este locuinţa Duhului Sfânt, scaunul înţelepciunii (cf Lc 1, 15) imaginea şi modelul Bisericii care ascultă şi mărturiseşte mesajul Domnului (cf Lc 11,28).