Zilele acestea la Roma, reuniunea consiliului de administraţie a fundaţiei Populorum
Progressio
(RV – 12 iunie 2007) În perioada 12 – 14 iunie, are loc în Vatican reuniunea consiliului
de administratie a fundatiei Populorum Progressio. Mai multe amănunte
despre acest eveniment, într-un interviu cu monseniorul Segundo Tejado, din cadrul
Consiliului Pontifical Cor Unum:
Când şi cu ce scop a luat naştere
această fundaţie? INS - Populorum Progressio este o fundaţie
pontificală ce aparţine Consiliului Pontifical Cor Unum. Înfiinţată în 1992, de papa
Ioan Paul al II-lea, cu ocazia celui de-al cincilea centenar al evanghelizării Americii,
fundaţia Populorum Progressio reprezintă un semn de caritate din partea Sfântului
Părinte faţă de populaţiile Americii Latine, „a continentului speranţei”, potrivit
definiţiei date de papa Benedict al XVI-lea, în timpul vizitei la Aparecida (în Brazilia,
n.r.)”.
Care sunt temele centrale ale acestei reuniuni? INS –
„În cadrul acestei reuniuni se aprobă proiectele prezentate în decursul anului şi
care provin din toate naţiunile Americii Latine, cărora le aparţin membrii fundaţiei.
Anul acesta am dorit să facem reuniunea consiliului de administraţie la Roma, pentru
că fundaţia este pontificală, iar noi am vrut să subliniem astfel ataşamentul nostru
faţă de Sfântul Părinte.”
Care sunt problemele urgente pe care încercaţi
să le rezolvaţi? INS – „Fundaţia Populorum Progressio nu se ocupă
de urgenţe imediate. Sunt alte organizaţii ale Bisericii ce se ocupă de aceste probleme,
precum Caritas-ul. Noi ne ocupăm de probleme endemice, ce aparţin doar continentului
latinoamerican.”
Un bilanţ al activităţii desfăşurate până acum de fundaţia
Populorum Progressio…? INS – „Fundaţia aprobă proiecte. În cei
15 ani de activitate, au fost aprobate circa 220 de proiecte, cu o investiţie de circa
10-15 mii de dolari. Sunt acţiuni de mici proporţii, nu avem intenţia unor proiecte
măreţe, ci vrem ca ceea ce facem să fie semne ale prezenţei Sfântului Părinte în America
Latină, adaptând aceste proiecte la varietatea socio-pastorală specifică fiecărei
naţiuni latinoamericane.”
De unde provin fondurile pentru realizarea acestor
iniţiative? INS – „Până în prezent am avut un ajutor substanţial
din partea Conferinţei Episcopale din Italia, care a răspuns astfel, în mod foarte
generos, cererii făcute de către Ioan Paul al II-lea în favoarea sprijinirii acestei
fundaţii. Anul acesta am început acţiuni de sensibilizare a altor instituţii, dată
fiind intenţia noastră de extindere a iniţiativelor. Dorinţa noastră este de a ajunge
la autofinanţare şi, în acest sens, am început să luăm legătura cu episcopatele noastre
şi cu persoane care ar putea fi interesate să-l ajute pe Sfântul Părinte în această
misiune, pentru că în fond o fundaţie nu este altceva decât o misiune.”
La
cel de-al 40-lea aniversar al enciclicei Populorum Progressio, rămâne valabilă
afirmaţia papei Paul al VI-lea care, în 1967, spunea că numele păcii
este dezvoltarea popoarelor? INS – „S-au schimbat multe
în aceşti ani, dar această frază a papei Paul al VI-lea din enciclica Populorum Progressio
a fost şi rămâne profetică, căci numele păcii continuă să fie legat de cel al dezvoltării
popoarelor, iar această pace trebuie căutată în fiecare clipă, de către popoare şi
de către fiecare individ in parte.”