(RV – 9 iunie 2007) Continuă dramaticul exod al creştinilor din Irak, din cauza dificilelor
condiţii de viaţă la care sunt constrânşi, numărul lor reducându-se în mod drastic,
de la o zi la alta. Există un şi un mult discutat proiect politic ce prevede concentrarea
intr-o zonă autonomă a ceea ce a mai rămas din comunitatea creştină irakiană. Louis
Sako, arhiepiscopul de Kirkuk a denunţat acest proiect pe care-l consideră o încercare
de izolare a Bisericii din Irak. Părintele Fabio Corazzina, coordonatorul
pentru Italia al organizaţiei catolice de pace Pax Christi explică
problemele cu care se confruntă creştinii din Irak: INS – „Violenţele
zilnice, imposibilitatea unei vieţi normale, răpirile în scop de extorsiune, sechestrele
de persoane cu scop de şantaj, uciderile şi constrângerile de tip fundamentalist,
toate acestea fac imposibilă viaţa creştinilor din Irak.
În ultima vreme
se vorbeşte despre o adevărată persecuţie a creştinilor din Irak; există şi proiectul
de lege ce prevede concentrarea creştinilor într-o anumită zonă a ţării… INS
– „Problema nu se referă doar la persecutarea creştinilor, ci a unui întreg popor
– cel irakian – care este persecutat şi constrâns să suporte violenţe, iar creştinii
trăiesc, evident, aceiaşi realitate. Există apoi această teorie sau ipoteză a aşa-zisului
proiect în zona numită Câmpia Ninivei unde sunt deja concentrate majoritatea satelor
creştine din Irak, circa 20 la număr. Este un centru cultural, comercial, eclesiastic,
înconjurat de sate arabe, şi unde trăiesc circa 120 de mii de creştini. Ideea ar fi
de a-i concentra acolo pe creştini, făcând un fel de enclavă, un grup, un teritoriu
unde, potrivit opiniei unora, creştinii s-ar simţi acolo mai protejaţi.
Oricum,
este un proiect care ar denatura istoria creştinilor şi a creştinismului din
Irak… INS – „Desigur aceasta este tragedia cea mai mare deoarece,
dacă pentru a fi mai în siguranţă este necesară o diviziune etnică a teritoriului,
atunci tragedia trăită în Balcani se repetă şi în Orientul Mijlociu. Monseniorul Louis
Sako spune foarte clar că Biserica din Irak nu a fost vreodată naţionalistă sau închisă,
în sens etnic, şi din acelaşi motiv nu acceptă să se închidă intr-un ghetou. Iată
de ce este necesară reconcilierea poporului irakian şi colaborarea dintre autorităţile
religioase pentru evitarea acestei situaţii. Dialogul şi reconcilierea, orientate
spre o cultură a păcii: aceasta este misiunea creştinilor şi nu cea de a se izola
într-o enclavă pentru a se simţi mai în siguranţă”.