2007-06-04 17:51:01

"Un asasinat absurd": profunda durere a papei Benedict al XVI-lea pentru uciderea duminică în Irak a unui preot şi a trei diaconi aparţinând Bisericii catolice de rit caldeu


(RV - 4 iunie 2007) O asasinare absurdă: astfel papa Benedict al XVI-lea defineşte uciderea duminică la Mosul, în nordul Irakului a părintelui Ragheef Aziz Ganni, şi a trei diaconi ai Bisericii de rit caldeu, Barman Yousef Daoud, Ghasan Bidawid şi Wadid Hanna. Asasinarea a avut loc puţin după Sfânta Liturghie, în faţa bisericii “Duhul Sfânt”, deja, în trecut, ţinta unor atacuri teroriste. Papa, într-o telegramă semnată de cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone trimisă episcopului de Mosul, Paul Faraj Rahho, se declară “profund îndurerat” şi esprimè apropierea sa spirituală pentru întreaga comunitate creştină din Mosul. Pontiful aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru aceşti patru generoşi martori ai Evangheliei şi se roagă pentru ca sacrificiul lor “să poată inspira în inimile tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă o reînnoită propunere de a refuza căile urii şi violenţei, de a înfrânge răul cu binele”, cooperând “la a grăbi zorii reconcilierii, dreptăţii şi păcii în Irak”.
 
Dar despre acest nou, tragic episod de violenţă ascultaţi serviciul lui Amedeo Lomonaco de la redacţia noastră centrală:
Ins - “Patriarhul Emmanuel al III-lea Delly şi toţi episcopii de rit caledu au condamnat asasinarea barbară a preotului şi a trei diaconi. Este vorba - a spus patriarhul - de un act îngrozitor împotriva lui Dumnezeu şi împotriva umanităţii. “Cei care l-au comis - a adăugat - au săvârşit un act “împotriva fraţilor lor care erau cetăţeni fideli şi paşnici”, care au oferit mereu rugăciunile şi invocaţiilor lor către Dumnezeu pentru ca să aducă “pace, siguranţă şi stabilitate în tot Irakul”. În legătură cu asasinatul apar între timp noi detalii. După ce a celebrat Liturgia euharistică, preotul se îndepărta de biserică într-o maşină împreună cu cei trei diaconi şi soţia unuia dintre aceştia. În ultimele zile cei trei diaconi însoţeau mereu preotul căutând să-l protejeze. Pe neaştepate, maşina a fost oprită de oameni înarmaţi. Atacanţii a făcut ca femeia să se îndepărteze şi i-au ucis pe cei patru bărbaţi. Aproape de corpurile lor au fost plasate bombe încât nimeni nu s-a apropiat de cadavere timp de mai multe ore de teama exploziilor. Forţele de ordine au reuşit apoi să dezamorseze bombele iar corpurile neînsufleţite au fost purtate în biserica “Sfântul Duh”. În cursul după-amiezii de luni s-au desfăşurat funeraliile preotului în satul său natal. Mesajul pe care părintele Ragheed Ganni îl lasă Irakului şi creştinilor se deschide spre speranţă şi după o tragedie atât de mare. “Eucaristia - spunea preotul catolic caldeu - este izvor de viaţă chiar şi atunci când experienţa de fiecare zi este cea a morţii”.
Uciderea preotului şi a trei diaconi la Mosul a fost definită deci “un act oribil împotriva lui Dumnezeu şi împotriva umanităţii pe care orice persoană de conştiinţă îl refuză”.

Asupra acestor cuvinte, rostite duminică de patriarhul caledu Emanuel al III-lea Delly imediat după asasinat, se opraste procuratorul apostolic pentru catolicii caldei din Italia, mons. Philip Najim:
Ins - “Suntem toţi foarte mâhniţi aflând ştirea asasinării acestui preot împreună cu trei diaconi, la terminarea celebrării euharistice duminicale. Această biserică a fost lăsată într-adevăr într-o situaţie de mare tulburare, creându-se un climat de mare frică şi în rândul tuturor creştinilor care trăiesc în Irak. Şi acest lucru, deoarece este evident că e vorba de o acţiune bine organizată, bine stabilită şi îndreaptată tocmai împotriva creştinilor irakeni. Aceasta înseamnă că esista forţe oscure care vor să provoace aceste situaţii dificile pentru a complica viaţa poporului şi a face anevioasă convieţuirea dintre musulmani şi creştini. Acest popor continuă să sufere, continuă să fie martir şi toate acestea se petrec în văzul comunităţii internaţionale care asistă zilnic la acest masacru fără să mişte un deget. Cer comunităţii internaţionale şi tuturor celor care au conştiinţă să oprească aceste acte de violenţă împotriva poporului irakian”.

Teroriştii - spunea părintele Ragheed Ganni - caută să ne ia viaţa, dar Eucaristia ne-o restituie. Astăzi, în ce daruri poate spera Irakul, după aceste noi şi dramatice violenţe?
Ins - “Noi continuăm să mărturisim credinţa noastră, continuăm să fim catolici şi continuăm să mergem înainte tocmai datorită forţei care ne vine din Euharistie. Părintele Ragheed este mărturia cea mai mare, martirul cel mai mare azi în Biserica de rit caldeu sau caldeean. Noi nu-l vom uita. Şi-a dat viaţa, dând martoria sa de credinţă creştină şi catolică, dând pildă tuturor creştinilor care trebuie să reuşească să fie şi mai mult uniţi şi ataşaţi de Biserică în aceste zile de persecuţie”.

Şi in Irak, mai ales comunitatea creştină din Mosul, în ciuda violenţelor şi persecuţiilor, continuă să fie o comunitate vie…
Ins - “Este o comunitate vie iar credincioşii sunt foarte legaţi, ataşaţi de Biserica lor, de patriarhul şi de credinţa lor.”
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.