2007-06-01 16:22:01

Sărbătoarea Copiilor într-un colţ din "Grădina Maicii Domnului": în dieceza de Iaşi, întâlnirea, sâmbătă 2 iunie în parohia Răchiteni, pe valea Siretului, nu departe de lunca din Mirceşti.


(RV - 1 iunie 2007) Copii romano-catolici din mai multe parohii ale Moldovei, de pe teritoriul Diecezei de Iaşi sunt aşteptaţi sâmbătă, 2 iunie să participe la Sărbătoarea Copiilor la nivel diecezan organizată anul acesta în localitatea Răchiteni, jud. Iaşi. Potrivit programului anunţat de situl diecezan ercis.ro, după primirea grupurilor şi un scurt program de animare, sărbătoarea se deschide cu o rugăciune şi intonarea Imnului Copiilor Răchiteni 2007. În centrul manifesării este, desigur, sfânta Liturghie, programată pentru ora 11.00, fiind prezidată de episcopul Petru Gherghel care va adresa un mesaj de bucurie tuturor copiilor. O bucurie ce luminează feţele izvorând spontan din faptul de a se şti iubiţi şi a iubi. Dealtfel, tema acestei întâlniri este: Să ne iubim precum Isus ne iubeşte! Cuvintele sfintei Evanghelii care susţin această temă sunt: "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34). Imaginea lui Isus, prietenul copiilor, va fi prezentă lângă altar, iar la finalul Liturghiei va fi încredinţată copiilor din parohia în care se va desfăşura Sărbătoarea Copiilor în anul 2008. După-amiază va avea loc Festivalul copiilor, un moment cultural-artistic realizat de copii şi pentru copii.
Sărbătoarea Copiilor este o întâlnire a copiilor din parohiile Diecezei de Iaşi, împreună cu cei care se ocupă de formarea lor şi împreună cu preoţii din parohii. Întâlnirile precedente au fost la: Bacău - Parohia "Sf. Nicolae" (2002), Roman - Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" (2003), Iaşi - Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" (2004), Săbăoani (2005) şi Faraoani (2006).
În vederea lui 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului dar şi a Sărbătorii Copiilor la nivel diecezan, episcopul de Iaşi a publicat un mesaj în care după ce aminteşte tema întâlnirii din parohia Răchiteni, "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34), califică evenimentul ca „un moment deosebit de important” exprimând urarea „ca această zi să vă aducă multe bucurii în familii, alături de cei dragi ai voştri, dar şi în marea noastră familie care este Biserica locală. Ştim că părinţii voştri vă pregătesc daruri, dulciuri şi multe alte bucurii. Ştim mai ales că Dumnezeu Tatăl, ai cărui fii sunteţi cu toţii, se va îndrepta cu aleasă bucurie şi delicateţe spre voi în această zi, şi nu numai. Ştim, de asemenea, că prietenul vostru cel mai bun, Isus Cristos, care i-a primit pe copii când era pe pământ luându-i în braţe şi binecuvântându-i, dându-i şi ca exemplu celor mari (cf. Mc 10,13), continuă să o facă şi astăzi, să vă ocrotească şi să vă iubească numindu-vă cu adevărat prietenii săi cei mai buni şi cei mai frumoşi. Mai ştim că toţi aveţi o mamă, pe Fecioara Maria, care vă ia sub mantia ei ocrotitoare, mai ales pe voi, aşa cum vă apără şi vă iubesc mamele voastre de acasă, ajutându-vă să creşteţi mereu mari şi buni. Iată de ce vă îndemn să vă bucuraţi, dragi copii, de ziua voastră şi să vă îndreptaţi cu toţii spre Răchiteni pentru a-i întâlni pe ceilalţi prieteni ai voştri ce vor veni să vă întâlnească pentru a celebra împreună, ca un mare cor şi ca o mare echipă, această zi, în jurul lui Isus şi sub aripa ocrotitoare a Maicii Domnului, în grădina sa care este ţara noastră şi frumoasa noastră Moldovă. Ca episcop de Iaşi, împreună cu preoţii care vă cunosc, împreună cu pr. Marian Fechetă, paroh de Răchiteni şi cu pr. Felix Roca, responsabilul spiritual din Dieceza de Iaşi, vă aştept să vă întâlnesc pe toţi şi să vă spun cât de mult vă iubeşte Isus şi cât de mult vă preţuim noi. Nu trebuie să uitaţi că aşa cum vă iubeşte Isus, cum vă iubim noi, şi cum vă iubesc părinţii voştri, la rândul vostru trebuie să iubiţi pe ceilalţi, pe fraţi şi surori, pe prieteni şi pe toţi cei care vă învaţă şi vă ajută să creşteţi mari şi buni. Voi, ca nişte flori frumoase din grădina Bisericii noastre, trebuie să răspândiţi în jur parfum plăcut şi iubire adevărată. Vă aştept cu drag la Răchiteni şi vă salut pe toţi şi vă îmbrăţişez cu dragoste", scrie în încheiere episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel.








All the contents on this site are copyrighted ©.