2007-05-17 19:05:04

Reunificare istorică, după 80 de ani, între Patriarhatul Moscovei şi Biserica ortodoxă rusă din străinătate


(RV – 17 mai 2007) Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate şi Patriarhatul de Moscova s-au reunit joi dimineaţa, în catedrala Cristos Mântuitorul din capitala Rusiei, după o schismă ce a durat 80 de ani. Istoricul eveniment a avut loc în cadrul unei ceremonii la care a luat parte şi preşedintele rus Vladimir Putin care, în 2003, a înmânat mitropolitului Laurus, capul Bisericii ortodoxe din exil invitaţia – din partea patriarhului Alexei al II-lea – de a vizita Moscova. „Unitatea Bisericii Ortodoxe, a spus Putin, este o primă condiţie necesară pentru unitatea întregii lumi ruseşti”. Miercuri, sfântul sinod al Patriarhatului de Moscova a aprobat ultima formalitate, mai exact actul de comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor ţării. Conducătorul noii Biserici reunificate va fi Alexei al II-lea, dar Biserica ortodoxă rusă din străinătate – chiar dacă-şi pierde independenţa canonică – va păstra o amplă autonomie pastorală şi economico-administrativă. Schisma din cadrul Bisericii ruse a avut loc, oficial, în 1927, după ce regimul sovietic a început crunta persecuţie a armatei albe şi, implicit, a tuturor ortodocşilor filoţarişti, iar patriarhul Sergiy a declarat fidelitate regimului comunist.
Potrivit estimărilor oficiale, Biserica rusă din străinătate numără circa 142 de milioane de cetăţeni ruşi, de confesiune ortodoxă, la care se adaugă alte câteva milioane de credincioşi din fostele republici sovietice.
Despre istorica reunificare, iată opinia monseniorului Tadeusz Kondrusiewicz, arhiepiscop al arhidiecezei „Maica lui Dumnezeu”, la Moscova:
INS – „Este foarte, foarte importantă această reunificare, pentru că ideile de unitate vin de la Isus, care a cerut tuturor să fie uniţi, chiar dacă în acest caz vorbim doar despre ortodocşi.
În al doilea rând, după acest act de unificare, este sigur că glasul Bisericii ortodoxe, ce răspândeşte rădăcinile creştine chiar şi în contextul provocărilor lumii contemporane, va fi mai puternic. Al treilea aspect important pentru Biserica ortodoxă rusă se referă la numeroşii cetăţeni ruşi care trăiesc în afara graniţelor ţării şi care, după această unificare vor beneficia cu mult mai multă uşurinţă de asistenţa pastorală de care au nevoie. Eu, ca şi catolic, sunt foarte mulţumit pentru această reunificare şi îi doresc Bisericii ortodoxe din Rusia să fie puternică în proclamarea Evangheliei lui Cristos şi în răspândirea valorilor şi a rădăcinilor creştine”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.