2007-05-10 18:28:44

Joi, a doua zi a călătoriei sale apostolice în Brazilia, Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu preşedintele ţării Luis Inacio Lula da Silva, cu reprezentanţi ai altor religii. Seara, la ora locală 18.00, întâlnirea Papei cu tinerii pe stadionului municipal din Sao Paolo.


RV 10 mai 2007. Joi, a doua zi a călătoriei apostolice în Brazilia, Benedict al XVI-lea a celebrat Sf. Liturghie în capela mănăstirii São Bento (Sfântul Benedict). În aceeaşi zi, Papa a mers la Palacio dos Bandeirantes pentru o vizită de curtoazie la preşedintele Braziliei, Luis Ignacio Lula da Silva. După întoarcerea la mănăstirea benedictină, Papa s-a întâlnit cu reprezentanţii altor confesiuni creştine şi ai altor religii, după care a luat prânzul cu preşedinţia Conferinţei Episcopale a Braziliei şi cu membrii suitei papale. Seara, ultimul moment al celei de a doua zile, începând cu ora locală 18.00: întâlnirea papei Benedict al XVI-lea cu tinerii brazilieni, la stadionul Pacaembu, din Sao Paulo.
Dar cum pot fi descrise astăzi relaţiile dintre Sf. Scaun şi Brazilia? Ne ajută cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, aflat în aceste zile alături de Benedict al XVI-lea:

Ins – "Este un climat foarte pozitiv, atât din partea episcopilor, a Conferinţei Episcopale Braziliene, cât şi a Sf. Scaun. Nunţiul apostolic, mons. Baldisseri, este martor şi protagonist în aceste raporturi pozitive dintre Biserică şi Statul brazilian. Este în curs de elaborare şi un Acord, un fel de Acord global şi fundamental, şi sunt speranţe că va fi încheiat în timpul acestui an; toţi îşi doresc un asemenea acord, pentru a orienta Biserica şi Statul, Biserica şi Comunitatea politică spre ceea ce Conciliul defineşte "colaborare sănătoasă", pentru binele fiecărei persoane şi pentru rezolvarea problemelor care mai rămân".

Cardinalul Bertone a înfruntat apoi fenomenul sectelor. "Din păcate - a afirmat - fenomenul sectelor afectează nu numai continentul latinoamerican, dar şi Nordul Americii şi chiar ţările noastre. Biserica este chemată la un proces continuu de convertire la Domnul ei, un proces de purificare şi reînnoire".

Ins - "Abandonul Bisericii Catolice din partea persoanelor care merg spre alte comunităţi, cu speranţa de a-şi împlini căutarea lor religioasă sau din dorinţa de a simţi un spirit de familie, de comunitate, ridică interogative serioase Bisericii, face obligatorie o verificare cu privire la calitatea evanghelizării, a educaţiei la credinţă, a modului de a construi comunitatea. Acest fenomen pune problema capacităţii de a primi şi de a asculta oamenii din partea episcopilor, a preoţilor. Este vorba de acea capacitate de a fi alături de lume, de a fi primitori, amintită de Ioan Paul al II-lea în autobiografia sa şi pe care o transmite Benedict al XVI-lea: persoanele care îl întâlnesc, chiar şi pentru scurtă vreme, la audienţe, se schimbă lăuntric pentru că au percepţia că sunt trataţi ca prieteni, că au întâlnit un prieten de dată veche. Cred că acest mod este un mijloc simplu, dar eficace de a împiedica exodul creştinilor noştri catolici".
****************
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.