2007-05-09 21:14:53

Congres despre Enciclica "Fidei donum" pentru relansarea spiritului misionar în Bisericile particulare


(RV - 9 mai 2007) La împlinira a 50 de ani de la promulgarea Enciclicei "Fidei donum" a lui Pius al XII-lea, care solicita trimiterea de preţi diecezani în teritorii de misiune, preconizând o nou coresponsabilitate în misiunea Bisericii, se ţine la Fraterna Domus din localitatea Sacrofano de lângă Roma, un Congres internaţional având ca titlu "Toate Bisericile pentru toată lumea", promovat de Uniunea Pontificală Misionară. Reuniunea doreşte să reparcurgă drumul noului subiect misionar născut ca răspuns la Encilica lui Pius al XII-lea, adică preţii "Fidei donum", să examineze identitatea acestor misionari "Fidei donum" în lumina realităţii misionare actuale, să formuleze propuneri pentru o comuniune mai intensă între Bisericile particulare. Sunt prezenţi la congres circa 350 de persoane, între reprezentanţi ai Conferinţelor episcopale, directori naţionali ai Operelor Pontificale Misionare şi invitaţi. A deschis reuniunea miercuri dimineaţă cardinalul Ivan Dias, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. După ilustrarea metodologiei lucrărilor făcută de părintele Vito del Prete, din cadrul PIME, secretar general al Uniunii Pontificale Misionare care a promovat iniţiativa, sunt în progrem intervenţiilepaticipanţilor. Pe agenda lucrărilor, între altele, intervenţiile episcopului Giuseppe Betori, secretar al Conferinţei episcopale italiene şi a arhiepiscopului Henryk Husar, preşedinte al Operelor Pontificale Misionare. Întâlnirea se va încheia vineri cu Concelebrare euharistică prezidată de arhiepiscopul de Genova, Angelo Bagnasco, preşedinte al Coinferinţei episcopale italiene.







All the contents on this site are copyrighted ©.