2007-05-08 20:02:32

Sâmbătă: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 5 mai 2007) Principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Toţi suntem misionari: a afirmat papa Benedict al XVI-lea primind sâmbătă în audienţă participanţii la reuniunea de studiu pentru marcarea a 50 de ani de la promulgarea Eciclicei „Fidei donum” al lui Pius al XII-lea, document care a dat dat Bisericii un nou impuls misionar.

- „Buni creştini şi soldaţi exemplari”: sublinată de Sfântul Părinte misiunea Gărzii Elveţiene Pontificale, primită în audienţă sâmbătă dimineaţă în ajunul depunerii jurământului noilor recruţi.

- „Sunt sigur că a V-a Conferinţă generală a Episcopatului Latinoamerican şi Caraibelor va suscita un puternic impuls misionar ce va cuprinde întreaga regiune”, A declarat joi la Santiago de Chile, în timpul unei întâlniri cu presa internaţională, cardinalul Francisco Javier Erràzuriz Ossa, preşedinte al CELAM, Consiliul Episcopatului Latinoamerican. Arhiepiscopul de Santiago de Chile a subliniat de asemenea aşteptarea şi afecţiunea care înconjoară iminenta sosire al lui Benedict al XVI-lea în Brazile, unde la 13 mai va inaugura la Aparecida lucrările importantei întâlniri ecelziale.

- Londra, Berlin, Roma: sunt eptapele unui pelerinaj pentru a cere celor mairi să menţină angajamentele asumate în legătură cu lupta împoptriva sărăciei şi de ajutoare pentru dezvoltare. Unsprezece, între cardinali şi episcopi fac turul capitalelor europene pentru a sponzoriza campania „Înainte de a fi prea târziu”, o cmpanie promovată de asociaţia FOCSIV şi Caritas, împreună cu alte asociaţii catolice pentru a cere statelor G8 să respecte angajamentele asumate în lupta împotriva sărăciei. Joia trecută, grupul, condus de cardinalul Rodriguez Maradiaga, arhiepiscop de Tegucicalpa, în Honduras, a fost primit în audienţă de papa Benedict al XVI-lea.

- Cale liberă în statul australian Victoria colonării embrionilor umani pentru cercetări asupra celulelor stem sau rădăcină. Mişcările în favoarea vieţii protestează: „Este o alegere imorală şi periculoasă”.

- Au fost hirotoniţi sâmbătă în noua criptă a sanctuarului „Fericitul Ieremia” din Oneşti, 6 noi preoţi pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini prin rugăciunea şi impunerea mâinilor episcopului Aurel Percă, auxiliar de Iaşi.

- Mii de tineri romano-catolici din întreaga Moldovă vor participa duminică, 6 mai, la celebrarea Zilei Tineretului la nivel diecezan. Aceasta va avea loc în Parohia Iugani din jud. Iaşi. Liturghia va fi prezidată de PS Aurel Percă. La celebrare va lua parte şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău. Tinerii vor medita tema anului propusă de Sfântului Părinte în mesajul său "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34). Mesajul încurajează tinerii să-şi trăiască viaţa în spiritul credinţei, iubindu-i pe Dumnezeu şi pe aproapele.

- Alte ştiri din viaţa Bisericii universale: Washington, Varşovia, Baku.

- Evanghelia duminicii a V-a din Timpul pascal

- Duminică 6 mai, în calendarul bizantin român Duminica a V-a de Paşti - a Samarinencei şi Sfântul şi dreptul Iob, multrăbdătorul; în calendarul roman sau latin Duminica a V-a a Paştelui şi Sfântul Dominic Savio, Torino ani 1842 -1857.








All the contents on this site are copyrighted ©.