Apostolii Filip şi Iacob "cel mic" ne învaţă că prietenia intimă cu Isus devine iubire concretă faţă de aproapele

(RV - 3 mai 2007) Prieteni şi ascultători împreună ai predicii lui Isus în viaţa sa publică iar apoi vestitori ai Evangheliei şi martiri, comemoraţi în aceeaşi zi de Biserică. Sunt Sfinţii Filip şi Iacob „cel mic”, sărbătoriţi în fiecare an în ziua de 3 mai. În ciclul de cateheze de anul trecut, dedicat figurii Apostolilor, Benedict al XVI-lea a definit viaţa lui Filip ca un semn concret al „Revelaţiei” purtate de Isus iar persoana lui Iacob ca "un maestru de viaţă” şi pentru creştinii de azi”.
Ascultaţi un profil al acestor două figuri de apostoli.
Ins - secvenţe muzicale.

 
Importanţa lor a ajuns până la noi, fiind cuprinsă în puţinele „fotograme” din Evanghelii care îi privesc. Filip şi Iacob „cel mic” sunt doi dintre Apostolii lui Isus pe care Biserica i-a unit într-o singură comemorare liturgică. Pe lângă numele lor, evangheliştii Matei, Marcu şi Luca menţionează cu privire la Filip şi locul de naştere: Betsaida. Iar evanghelistul Ioan furnizează amănunte din care reiese personalitatea sa. Filip este prieten al apostolului Natanael-Bartolomeu, un prieten care primeşte cu un anumit scepticism vestea pe care Filip i-o poartă, după ce îl cunoscuse pe Isus: „L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”. „Poate fi ceva bun din Nazaret?”, a fost replica aproape sarcastică a lui Natanael. Iar Filip, fără alte argumentări, îi spune: „Vino şi vezi!” Însă Filip este şi Apostolul care când Isus se întreba de unde va cumpăra pâini pentru a sătura mulţimea care îl urmase pe malul celălalt al Mării Galileii, răspunde: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte o bucăţică”. Puţin după aceea, Isus săvârşeşte minunea înmulţirii pâinilor. Firea, oarecum nerăbdătoare a lui Filip, ne apare limpede dintr-o altă însemnare a Evangheliei, la Cina cea de Taină. În timp ce Isus le vorbea apostolilor despre misterul adânc al Sfintei Treimi, Filip, copleşit de cele auzite, îi spune lui Isus: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. La cererea lui Filip, Isus îi reproşează nu fără o oarecare mâhnire: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: ’Arată-ni-l pe Tatăl?’ Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine?”

Un om concret şi direct, deci, şi care se bucura de stimă în rândul tovarăşilor săi: acesta este Filip zugrăvit de Evangheli. Refectând asupra replicii lui Filip „Vino şi vezi”, dată în urmă cu două mii de ani lui Natanael, Benedict al XVI-lea afirma la audienţa generală din 6 septembrie 2006 în cateheza dedicată apostolului:
Papa - „Putem considera că Filip se adresează şi nouă prin acele două verbe "Vino şi vezi", care presupun o implicare personală. Apostolul ne angajează la a-l cunoaşte pe Isus îndeaproape (...) De fapt , el nu este numai un Învăţător, dar un Prieten, mai mult un Frate. Cum am putea să-l cunoaştem în profunzime rămânând departe de el? Intimitatea, familiaritatea, obişnuinţa ne fac să descoperim adevărata identitate a lui Isus Cristos”.

O tradiţie unanimă reţine că Filip a evanghelizat Frigia şi Sciţia; că a murit martir în unul din oraşele din Asia Mică, Ierapolis, poate, răstignit cu capul în jos.

Ins - secvenţe muzicale.

Din anul 1959 Liturgia latină celebrează împreună la 3 mai, sărbătoarea Sfântului Filip şi pe cea a Sfântul Iacob „cel mic”. Rămăşiţele pământeşti ale celor doi Sfinţi au fost transferate la Roma în secolul al VI-lea, pe vremea papilor Pelagiu şi Ioan al III-lea şi depuse în bazilica paleocreştină construită în acest scop în apropiere de Forul lui Traian şi dedicată celor doi Apostoli în semn de gratitudine pentru eliberarea Romei de invazia goţilor. Cu timpul, pe lângă arhitectura sa - actualul stil baroc este de după 1700 - şi denumirea bazilicii s-a schimbat în cea a celor „Doisprezece Apostoli”, deşi iniţial purta doar numele lui Filip şi Iacob.

Pentru acesta din urmă, avem o „biografie” evanghelică ceva mai bogată. Era nazarinean, adică din Nazaret ca şi Isus - şi se spune că i se asămăna foarte mult -, dar fiu al lui Alfeu şi nu al lui Zebedeu, cum era în schimb celălalt Apostol Iacob, fratele lui Ioan. Şi pentru Iacob „cel mic”. epilogul vieţii a fost martirajul, la Ierusalim unde devenise primul episcop. O tradiţie spune că ar fi fost aruncat de pe zidurile templului de către iudeii instigaţi de marele preot Anna al II-lea.

Trecuseră 30 de ani de la moartea lui Isus şi dacă mesajul său e în plină expansiune, acest lucru se datorează şi rolului de prim ordin îndeplinit de Iacob: rol care iese în evidenţă în povestirea din cartea Faptele Apostolilor. În primul şi renumitul Conciliu din anul 49, Iacob a susţinut libertatea celor proveniţi din lumea neiudaică de a fi primiţi în comunitatea creştină fără a fi supuşi circumciziunii. Este primul semn al catolicităţii Bisericii în faza ei de formare şi o trăsătură specială a sufletului lui Iacob care, spre deosebire de Paul care se adresa unor comunităţi specifice, va redacta o importantă scrisoare catolică, adică universală, către toţi creştinii din acea vreme, fără nicio deosebire. Astfel papa Benedict al XVI-lea sublinia importanţa acestui apostol în cateheza ţinută la audienţa generală din 28 iunie 2006:
Papa - „Este vorba despre o scriere foarte importantă, care insistă mult asupra necesităţii de a nu reduce propria credinţă la o simplă declaraţie verbală sau abstractă, dar de a o exprima concret prin fapte bune (...) Sfântul Iocob în această scrisoare ne invită la statornicie în încercările acceptate cu grijă şi la rugăciunea încrezătoare pentru a dobândi de la Dumnezeu darul înţelepciunii, prin care ajungem să înţelegem că adevăratele valori ale vieţii nu consistă în bogăţiile trecătoare, dar în a şti să împarţi propriile bunuri cu cei săraci şi nevoiaşi”.
Ins: - secvenţe muzicale.

Aici serviciul audio: