Benedict al XVI-lea a primit luni primul grup de episcopi din Conferinţa Episcopală
a Sfinţilor Ciril şi Metodiu"
RV 30 apr 2007. După lunga pagină a vizitelor "ad limina" a episcopilor
din Italia, care au ocupat agenda papală în ultimele cinci luni pînă săptămâna trecută,
Benedict al XVI-lea a primit luni primul grup de episcopi din Conferinţa episcopală
a Sfinţilor Ciril şi Metodiu, a căror vizită va continua pînă la 5 mai. Aceată conferinţă
episcopală, a căror statute au fost aprobate la 21 august anul trecut, cuprinde bisericile
catolice din Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Administratura apostolică de Prizren
în Kosovo. După ultimul act de independenţă a Muntenegrului de Serbia, stabilită după
referendumul de pe 21 mai 2006, geografia Balcanilor a găsit un aspect în care graniţele
politice exprimă evoluţia unei lungi istorii de popoare şi religii, o istorie care
cunoaşte drame foarte adânci dar şi dorinţa de renaştere şi de dialog. Eşichier,
creuzet, mozaic: sunt substantivele cele mai folosite când istoria şi actualitatea
trebuie să se ocupe de regiunea balcanică. Un univers complex şi cosmpolit de etnii
şi culturi, religii şi tradiţii, în care elementul creştin se numără printre cele
mai antice din aceste locuri-punte între cei doi plămâni ai Europei. Astăzi, catolicii
răspândiţi în Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Kosovo sunt cu puţin peste o jumătate
de milion, din care cea mai mare parte în teritoriul sârb, la o populaţie de peste
12 milioane de locuitori, cei mai mulţi ortodocşi. Dar zorile Evangheliei în aceste
ţinuturi au apărut în chiar primul secol după Cristos şi Skopje, în Macedonia, era
deja sediu mitropolitan prezent la Conciliul din Calcedon, în 451. Înflorirea elementelor
creştine îşi află însă expresia cea mai cunoscută în secolul al IX-lea, când pe drumurile
Balcanilor păşesc cei doi apostoli ai slavilor prin excelenţă, Sfinţii Ciril şi Metodiu.
Este momentul de maximă prosperitate spirituală a Bisericii nedespărţite, dar avea
să dureze puţină vreme. Piatra de hotar pusă în 1054 – schisma din Orient care desparte
Biserica Romei de Biserica Bizanţului – împinge treptat comunităţile creştine din
Balcani către sfera Ortodoxiei. Alte dificultăţi şi dezbinări sunt consecinţele
dominaţiei otomane, mai întâi, şi a celei austro-ungare, mai târziu, iar în timpuri
recente, ale condiţionărilor impuse de dominaţia comunistă şi, mai aproape de noi,
în anii '90, ale războiului care fărâmiţează Jugoslavia lui Tito, pînă la atacurile
Nato împotriva Serbiei lui Miloşevici. Din ruinele acestui ultim, teribil deceniu,
dialogul dintre majoritatea ortodoxă şi minoritatea catolică în Balcani a luat avânt,
mai ales în ultimii ani. Etape fundamentale, în acest sens, pot fi considerate vizita
la Roma a unei delegaţii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, primită de
Ioan Paul al II-lea la 6 februarie 2003 şi istorica întâlnire între episcopii catolici
serbo-montenegrini cu episcopii ortodocşi la 29 aprilie, în acelaşi an. În 2006, s-a
înregistrat punctul maxim al raporturilor cu Patriahia Serbiei, prin diferitele întâlniri
la Belgrad cu ocazia celei de a IX-a Sesiuni plenare a Comisiei mixte internaţionale
pentru dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. "Şi astăzi –
a subliniat Benedict al XVI-lea primind în urmă cu trei luni noul ambasador al Muntenegrului
pe lângă Sf. Scaun – este necesar să se aprofundeze o atare atitudine constructivă,
într-un dialog fratern cu Ortodoxia, cu care s-au întreţinut raporturi milenare de
respect reciproc".