Benedict al XVI-lea a primit luni primul grup de episcopi din Conferinţa Episcopală a Sfinţilor Ciril şi Metodiu"

RV 30 apr 2007. După lunga pagină a vizitelor "ad limina" a episcopilor din Italia, care au ocupat agenda papală în ultimele cinci luni pînă săptămâna trecută, Benedict al XVI-lea a primit luni primul grup de episcopi din Conferinţa episcopală a Sfinţilor Ciril şi Metodiu, a căror vizită va continua pînă la 5 mai. Aceată conferinţă episcopală, a căror statute au fost aprobate la 21 august anul trecut, cuprinde bisericile catolice din Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Administratura apostolică de Prizren în Kosovo. După ultimul act de independenţă a Muntenegrului de Serbia, stabilită după referendumul de pe 21 mai 2006, geografia Balcanilor a găsit un aspect în care graniţele politice exprimă evoluţia unei lungi istorii de popoare şi religii, o istorie care cunoaşte drame foarte adânci dar şi dorinţa de renaştere şi de dialog.
Eşichier, creuzet, mozaic: sunt substantivele cele mai folosite când istoria şi actualitatea trebuie să se ocupe de regiunea balcanică. Un univers complex şi cosmpolit de etnii şi culturi, religii şi tradiţii, în care elementul creştin se numără printre cele mai antice din aceste locuri-punte între cei doi plămâni ai Europei. Astăzi, catolicii răspândiţi în Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Kosovo sunt cu puţin peste o jumătate de milion, din care cea mai mare parte în teritoriul sârb, la o populaţie de peste 12 milioane de locuitori, cei mai mulţi ortodocşi. Dar zorile Evangheliei în aceste ţinuturi au apărut în chiar primul secol după Cristos şi Skopje, în Macedonia, era deja sediu mitropolitan prezent la Conciliul din Calcedon, în 451. Înflorirea elementelor creştine îşi află însă expresia cea mai cunoscută în secolul al IX-lea, când pe drumurile Balcanilor păşesc cei doi apostoli ai slavilor prin excelenţă, Sfinţii Ciril şi Metodiu. Este momentul de maximă prosperitate spirituală a Bisericii nedespărţite, dar avea să dureze puţină vreme. Piatra de hotar pusă în 1054 – schisma din Orient care desparte Biserica Romei de Biserica Bizanţului – împinge treptat comunităţile creştine din Balcani către sfera Ortodoxiei.
Alte dificultăţi şi dezbinări sunt consecinţele dominaţiei otomane, mai întâi, şi a celei austro-ungare, mai târziu, iar în timpuri recente, ale condiţionărilor impuse de dominaţia comunistă şi, mai aproape de noi, în anii '90, ale războiului care fărâmiţează Jugoslavia lui Tito, pînă la atacurile Nato împotriva Serbiei lui Miloşevici. Din ruinele acestui ultim, teribil deceniu, dialogul dintre majoritatea ortodoxă şi minoritatea catolică în Balcani a luat avânt, mai ales în ultimii ani. Etape fundamentale, în acest sens, pot fi considerate vizita la Roma a unei delegaţii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, primită de Ioan Paul al II-lea la 6 februarie 2003 şi istorica întâlnire între episcopii catolici serbo-montenegrini cu episcopii ortodocşi la 29 aprilie, în acelaşi an. În 2006, s-a înregistrat punctul maxim al raporturilor cu Patriahia Serbiei, prin diferitele întâlniri la Belgrad cu ocazia celei de a IX-a Sesiuni plenare a Comisiei mixte internaţionale pentru dialog teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. "Şi astăzi – a subliniat Benedict al XVI-lea primind în urmă cu trei luni noul ambasador al Muntenegrului pe lângă Sf. Scaun – este necesar să se aprofundeze o atare atitudine constructivă, într-un dialog fratern cu Ortodoxia, cu care s-au întreţinut raporturi milenare de respect reciproc".

Aici, serviciul audio: