Nu vă mai numesc slugi, dar prieteni: din alocuţiunea papei Benedict la hirotonirea celor 22 noi preoţi în bazilica vaticană

(RV - 29 aprilie 2007) După proclamarea Evangheliei, diaconul, conform ritului, a invitat candidaţii la Preoţie: „Să se prezinte cei care trebuie să fie hirotoniţi prezbiteri (preoţi)”. Cei 22 de candidaţi, fiind chemaţi pe nume, au răspuns fiecare, „iată-mă!”. Apoi cardinalul vicar Camillo Ruini a cerut Sfântului Părinte să-i hirotonească în slujirea prezbiteratului pe care care au fost recunoscuţi apţi: „Preafericite Părinte, sfânta Maică Biserică cere ca aceşti fraţi ai noştri să fie hirotoniţi prezbiteri”. Sfântul Părinte a întrebat: „Eşti sigur că sunt vrednici?”. Cardinalul a răspuns: „Din informaţiile culese de la poporul creştin şi după aprecierea acelora care s-au îngrijit de formarea lor pot da mărturie că sunt vrednici”. Atunci Sfântul Părinte şi-a manifestat consimţământul spunând: „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al lui Isus Cristos Mântuitorul nostru îi alegem pe aceşti fraţi ai noştri pentru treapta prezbiteratului”. Adunarea credincioşilor a răspuns în cor: „Mulţumim lui Dumnezeu”.

După acest dialog liturgic, Sfântul Părinte a vorbit celor aleşi precum şi întregii adunări despre ministerul sau slujirea preotului. Iată, predica Papei, în traducerea noastră de lucru:

 
Veneraţi fraţi în Episcopat şi în Prezbiterat,
dragi candidaţi la Preoţie,
iubiţi fraţi şi surori !

„A patra Duminică a Paştelui, numită tradiţional şi „a Bunului Păstor” îmbracă pentru noi care ne-am adunat în această bazilică vaticană o semnificaţie specială. Este o zi absolut deosebită mai ales pentru voi, dragi diaconi, căror, ca Episcop şi Păstor al Romei, sunt bucuros să vă confer hirotonirea preoţească. Veţi intra astfel să faceţi parte din „presbyterium- ul” nostru. Împreună ci cardinalul vicar, episcopii auxiliari şi preoţii diecezei, mulţumesc Domnului pentru darul preoţiei voastre care îmbogăţeşte comunitatea noastră cu 22 noi păstori.

În alocuţiunea sa, Papa l-a propus candidaţilor la preoţie şi întregii adunări liturgice pe Isus Cristos care în evanghelia duminicii vorbeşte despre sine ca despre Bunul Păstor care dă viaţa veşnică oilor sale. Imaginea păstorului este adânc înrădăcinată în Vechiul Testament şi îndrăgită de tradiţia creştină. Titlul de „păstor al lui Israel” este atribuit de profeţi - a amintit Papa - viitorului urmaş al lui David şi de aceea are o clară relevanţă mesianică. Isus este adevăratul Păstor al lui Israel, întrucât este Fiul omului care a binevoit să se facă părtaş al condiţiei fiinţelor umane pentru a le da viaţa nouă şi a le conduce la mântuire. În mod semnificativ la numele de „păstor” evanghelistul adaugă adjectivul „kalòs”, pe care îl foloseşte cu referire la Isus şi la misiunea sa. Şi în povestirea nunţii din Cana adjectivul „kalòs”, adică „frumos”, este folosit de două ori pentru a califica vinul oferit de Isus şi este uşor de văzut în el simbolul vinului bun al timpurilor mesianice (cfr In 2.10).

„Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri nicicând şi nimeni nu le va răpi din mâna mea” (In 10,28). Astfel afirmă Isus, care puţin mai înainte spusese: „Păstorul cel bun ăi dă viaţa pentru oile sale”. Da, Cristos este Bunul Păstor care, în mod absolut liber şi-a dat viaţa pentru oile sale, pentru noi, jertfindu-se pe cruce. El cunoaşte oile sale şi oile îl cunosc pe el, aşa cum Tatăl îl cunoaşte pe el şi el îl cunoaşte pe Tatăl. Nu este vorba de o simplă cunoaştere intelectuală, - a precizat Papa - ci de o relaţie personală profundă: o cunoaştere a inimii, proprie celui care iubeşte şi care este iubit; care este credincios şi care ştie că se poate încrede la rândul său; o cunoaştere de iubire în virtutea căreia Păstorul invită pe ai săi să-l urmeze şi care se manifestă pe deplin în darul pe care îl face lor, darul vieţii veşnice.

Adresându-se candidaţilor care urmau să fie sfinţiţi preoţi, Papa a i-a încurajat: „Certitudinea că Isus nu ne abandonează şi că niciun obstacol nu va putea împiedeca realizarea planului său de mântuire să fie pentru voi motiv de mângâiere constantă, chiar şi în zi de dificultate, şi de speranţă neclintită. Bunătatea Domnului este întodeauna cu voi şi este mare. Sacramentul Preoţiei pe care îl primiţi vă va face părtaşi la însăşi misiunea lui Cristos; veţi fi chemaţi să răspândiţi sămânţa Cuvântului său, sămânţă care poartă în sine Împărăţia lui Dumnezeu, să distribuiţi milostivirea divină şi să hrăniţi credincioşii la masa Trupului şi Sângelui său. Pentu a fi slujitori demni veţi trebui să vă alimentaţi neîncetat din Euharistie, izvor şi culme a vieţii creştine. Apropiindu-vă de altar, scoala voastră zilnică de sfinţenie, astfel încât să pătrundeţi în sentimentele sale, apropindu-vă - spun - de altar, pentru a reînnoi jertfa crucii, veţi descoperi din ce în ce mai mult bogăţia şi duioşia iubirii Învăţătorului divin care astăzi vă cheamă la o prietenie mai intimă cu el. Dacă îl veţi asculta cu supunere, dacă îl veţi urma cu fidelitate, veţi învăţa să traduceţi în viaţă şi în slujirea pastorală iubirea şi pasiunea sa pentru mântuirea sufletelor. Fiecare dintre voi, dragi candidaţi la hirotonire, va deveni, cu ajutorul lui Isus, un bun păstor gata să-şi dea, dacă e necesar, chiar şi viaţa pentru el.

Aşa s-a petrecut la începutul creştinismului cu primii ucenici, în timp ce, cum am ascultat în prima Lectură, Evanghelia se răspândea printre mângâieri şi dificultăţi. Merită să subliniem ultimele cuvinte din fragmentul luat din Faptele Apostolilor şi pe care l-am ascultat: „Ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt” (13,52). În ciuda neînţelegerilor şi contrastelor apostolul lui Cristos nu pierde bucuria, din contra este martorul acelei bucurii care izvorăşte din faptul de a fi cu Domnul, din iubirea faţă de el şi faţă de fraţi. Astăzi, în Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii, care anul acesta are ca temă „Vocaţia în sereviciul Bisericii-comuniune”, să ne rugăm pentru ca toţi care au fost aleşi la o atât de înaltă misiune să fie însoţiţi de comuniunea prin rugăciune a tuturor credincioşilor. Să ne rugăm ca să crească în fiecare parohie şi comunitate creştină atenţia pentru vocaţii şi pentru formarea preoţilor: ea începe în familie, continuă în seminar şi implică pe toţi cei care au la inimă mântuirea sufletelor. Să-i însoţim pe cei 22 de diaconi, care curând vor fi hirotoniţi preoţi, cu solidaritatea noastră. Să ne rugăm ca ei să fie fideli misiunii la care Domnul astăzi i-a chemat şi să fie gata să reînnoiască în fiecare zi lui Dumnezeu răspunsul lor „iată-mă”, fără nicio rezervă.

Mă îndrept acum cu afecţiune spre voi, dragi candidaţi la Preoţie. Vouă astăzi Isus vă repetă: „Nu vă mai numesc slugi, dar prieteni”. Primiţi şi cultivaţi această prietenie divină cu „iubire euharistică!”. Să vă însoţească Maria, Mama cerească a preoţilor; ea care sub Cruce s-a unit la Jertfa Fiului său iar, după înviere, în Cenacol a primit împreună cu apostolii şi cu ceilalţi ucenici darul Spiritului, ea să vă ajute pe voi şi pe fiecare dintre noi, dragi fraţi în Preoţie, să ne lăsăm transformaţi lăuntric de harul lui Dumneuzeu. Numai astfel este posibil a fi imagini fidele ale Bunului Păstor; numai aşa se poate desfăşura cu bucurie misiunea de a cunoaşte, călăuzi şi iubi turma pe care Isus şi-a dobândit-o cu preţul sângelui său”.

Aici serviciul audio: