2007-04-14 20:13:48

Creştere constantă a numărului de participanţi la audienţele papale faţă de primul an al pontificatului


RV 14 apr 2007. Trei milioane patrusute de mii de credincioşi au participat la celebrările liturgice şi la diversele audienţe ale papei Benedict al XVI-lea în timpul celui de al doilea an al pontificatului: a făcut cunoscut sâmbătă Prefectura Casei Pontificale. Datele confirmă creşterea constantă a numărului de credincioşi la fiecare întâlnire cu Sfântul Părinte. În primul an al pontificatului, în afară de cei aproximativ un milion care au participat la Sfânta Liturghie de inaugurare a pontificatului, la întâlnirile cu Succesorul lui Petru au fost prezenţi circa trei milioane o sută de mii.
În al doilea an al pontificatului, Prefectura Casei Pontificale semnalează 1.026.600 de prezenţe la audienţele generale de miercuri, 351.000 la audienţele particulare şi 536.000 la celebrările liturgice. Numai la Angelus duminical s-au înregistrat 1.460.000 de participanţi, cu o medie de 50.000 pe duminică şi cu maxime, în decembrie, de 260.000 de prezenţe.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.