(RV – 10 aprilie 2007) Înviere într-o viaţă zbuciumată, lipsită de sens: este mărturia
lui Claudio Previtali care astăzi, la cei 46 de ani ai săi, este responsabilul centrelor
Comunităţii de întâlnire, fondată de părintele Pierino Gelmini. O experienţă de răscumpărare
şi de renaştere dintr-o realitate care părea fără ieşire, povestită de Previtali:
INS – „Am intrat în comunitate când aveam 20 de ani pentru probleme legate
de toxicomanie, fiind dependent de heroină. Am început să mă droghez la vârsta de
14 ani, din joacă, cu prietenii: neavând puncte de referinţă personale şi sociale,
un pic din cauza plictiselii, un pic din pricină că nu aveam dorinţa de a construi
un viitor în manieră concretă, adică cu sacrificii, voind – în schimb – totul şi imediat.
Când ai astfel de idei intri în cercuri ce se conduc după deviza: „totul, obţinut
imediat şi fără efort”.
Întâlnirea cu don Pierino Gelmini şi intrarea în
comunitatea sa a fost esenţială pentru Claudio Previtali. În ce fel a început să privească
lumea din momentul întâlnirii care i-a schimbat viaţa? INS – „Chiar dacă eram
tânăr, aveam doar 20 de ani, îmi irosisem aproape în întregime viaţa, de aceea realitatea
înconjurătoare era dramatică. Nu existau, în afară de familia mea, persoane care să
mă stimuleze în încercarea de a ieşi din această situaţie. În plus, în afara numeroaselor
dificultăţi, începeam un drum pavat cu reguli, care nu fuseseră prezente în viaţa
mea până atunci.
Cât sunt de importante regulile? INS – „Regula
este fundamentală şi determinantă. Când întreprinzi acest tip de parcurs îl începi
înlăuntrul tău şi, cu ajutorul celorlalţi, reuşeşti să-ţi descoperi, încetul cu încetul,
conştiinţa şi să-şi dai seama că a fi liber nu înseamnă să ai imaginea unei libertăţi
care nu cunoaşte limite; o persoană cu adevărat liberă are reguli în viaţa sa şi astfel,
continuând parcursul în comunitate, am înţeles că o persoană, pentru a-şi rândui propria
viaţă, are nevoie şi de reguli”.
Aşadar o experienţă de renaştere, o întoarcere
la lumină, s-ar putea spune. INS – „Pentru mine, fiecare sărbătoare a Paştelui
are această semnificaţie Acum sunt căsătorit, am doi copii, o soţie minunată, iar
trăirea Paştelui are cu adevărat înţelesul renaşterii, pentru că noi eram morţi în
interiorul nostru, iar din punct de vedere fizic eram consumaţi aproape în totalitate,
s-ar putea spune că eram aproape sfârşiţi… . Înlăuntrul nostru eram morţi, căci nu
aveam principii, senzaţii, emoţii…”.