Cântarea "Exsultet", perlă a liturgiei latine din Noaptea Învierii, expusă la muzeul bazilicii papale Santa Maria Maggiore pînă la 26 aprilie, cu intrare gratuită.

RV 09 apr 2007. Cine a luat parte cel puţin o dată la Sf. Liturghie din Noaptea Învierii, după ritul roman sau latin, rămâne impresionat mai presus de toate de liturgia luminii care învinge întunericul nopţii, simbol al luminii Învierii lui Cristos care a străpuns întunericul morţii. Aprinderea focului nou, pregătirea şi procesiunea Lumânării pascale îl conduc pe creştin în biserică, unde ascultă vestirea solemnă a Învierii, cântare cunoscută cu numele de "Exsultet".
Ajuns la altar, diaconul aşează lumânarea pascală în sfeşnicul pregătit în mijlocul presbiteriului sau lângă pupitru. După aceea, pune tămâie în cădelniţă, ca în timpul Liturghiei, la Evanghelie. Apoi, cere şi primeşte binecuvântarea de la episcop sau preot. După ce a tămâiat cartea şi lumânarea pascală, simbol al lui Cristos înviat, cântă vestirea solemnă a Învierii de la amvon sau de la pupitru. Toţi stau în picioare, ţinând în mâini lumânările aprinse. Într-o atmosferă solemnă, de o încărcătură mistică, gesturile, obiectele sacre, luminile, miresmele contribuie fiecare după menirea rânduită să pregătească sufletele la o ultimă purificare înainte de vestirea solemnă a Învierii.

Inserţie muzicală... "Să tresalte de bucurie oştirea cerescă a îngerilor! Să preamărească tainele dumnezeieşti şi trâmbiţa mântuirii să vestească biruinţa unui Împărat atât de mare! Să se bucure pământul, învăluit în atâta lumină...".
În noapte vigiliei pascale, în biserica plină, pătrunsă de miresmele tămâiei, flacăra lină a lumânărilor dă contur la chipul credincioşilor, contopind umbrele lor cu imaginile sacre ale sfinţilor adăpostiţi de arhitectura edificiului de cult. În acest moment toţi sunt în aşteptare tainică.
Când, în trecut, diaconul intona cântarea de laudă a Învierii, ţinea în mână sulul de pergament pe care îl desfăşura încet încet din înaltul amvonului în faţa clerului şi a credincioşilor purtând lumânările aprinse. Imaginile care se defăşurau, scrisul şi cântarea, au devenit în Exsultet o sinteză strălucită cu adâncă semnificaţie religioasă care cuprinde într-un singur moment istoria mântuirii, de la lumina creaţiei la lumina Învierii. Cuvântul cântat, dramatizat, scris, vizualizat într-un context de intensă emoţie devoţională, impresiona pe cei prezenţi care în desfăşurarea pergamentului citeau o autentică "Biblia pauperum" (Biblia săracilor).
Reelaborarea teologică, cu un înalţ simţ pedagogic, a creştinătăţii din Evul Mediu, când s-au stabilit textele vestirii solemne a Învierii, îşi redobândeşte din plin actualitatea mai ales în ultimii ani ai societăţii moderne bazată pe consumul de imagine. În acea epocă îndepărtată şi aparent distantă, imaginea îşi găsea intrare prin porţile simţurilor devenind memorie a istoriei sacre şi emoţie vie în faţa reprezentării vizuale.
Cel mai vechi manuscris cunoscut al cântării Exsultet a fost expus în aceste zile la Roma, la muzeul bazilicii papale Santa Maria Maggiore, cu intrare gratuită, unde va rămâne pînă la 26 aprilie. Este vorba de "manuscrisul de la Avezzano" – centrul Italiei – un adevărat tezaur pentru istoria muzicii, a artei şi a liturgiei creştine, datând din secolul XI, păstrat pînă acum în oraşul italian amintit. Ieşind nevătămat din cutremurul din 1915 şi din bombardamentele din 1944, pergamentul de la Avezzano are însă o particularitate deosebită. Muzicologul Lucia Bonifaci:

Ins – "La începutul Vigiliei pascale, pe măsură ce lumânarea pascală lumina noaptea Învierii, diaconul intona de la amvon cântarea Exultet. În momentul în care adunarea privea spre izvorul luminii, lumânarea pascală, asculta cântarea care venea din acest izvor şi privea la sulul de pergament care se desfăşura în faţa ochilor lor. Era un fel de reprezentare sacră, un obiect care ne trimite cu gândul la o liturgie creştină multimedială pentru că în acelaşi moment, credincioşii priveau, ascultau şi se rugau, devenind astfel părtaşi în reprezentarea mântuirii".
Transcrierea modernă se datorează mons. Alberto Turco, profesor de cânt gregorian la Institutul pontifical de muzică sacră. Pe 21 aprilie, la Roma, profesorul Turco va dirija prima execuţie în absolut a melodiei aşa cum s-a păstrat în pergamentul de la Avezzano:

Ins – "Nu este o simplă întoarcere la gustul antic, pentru că muzica gregoriană a depăşit deja limitele timpului şi este mereu actuală. Dar studiile ne-au condus la o interpretare tot mai vastă unde melodia evidenţiază textul şi numai prin înţelegerea, asimilarea textului liturgic, ne dăm seama de ce compozitorul a ales anumite motive melodice".
Textul cântării Exsultet care se aude şi astăzi în timpul vigiliei pascale coboară dintr-o redactare atribuită papei Inocenţiu al III (1198-1216). La rândul său, acesta se întemeiază pe o tradiţie mai veche, transmisă aproape neschimbată în decursul veacurilor. Bogăţia sa teologică, frumuseţea şi conţinutul cântării Exultet continuă să alimenteze şi astăzi reflecţiile din Noaptea Învierii. "Aceasta este noaptea – se cântă în Exsultet – în care Cristos, sfărâmând lanţurile morţii, se înalţă biruitor din adâncuri! Zadarnic ne-am fi născut, dacă n-am fi fost răscumpăraţi. De n-ar fi fost păcatul lui Adam, Cristos nu ne-ar fi răscumpărat prin moartea sa: fericită vină, pentru că ai avut parte de un Răscumpărător atât de mare. Da, cu adevărat fericită noapte: numai ţie ţi s-a dat să cunoşti vremea şi ceasul în care Cristos a înviat din morţi".
"În obscuritatea de nepătruns a morţii, afirma Benedict al XVI-lea la predica din Noaptea Învierii în bazilica Sf. Petru, Cristos a intrat ca lumină, noaptea devenise luminoasă ca ziua şi întunericul devenise lumină":

Ins papa – "Fiul lui Dumnezeu în întrupare s-a făcut una cu fiinţa umană, cu Adam. Dar numai în acel moment, în care se împlineşte actul extrem al iubirii coborând în noaptea morţii, el duce la desăvârşire drumul întrupării. Prin intermediul morţii sale El îl ia de mână pe Adam, pe toţi oamenii în aşteptare şi îi duce la lumină (...). Numai Cristos înviat ne poate duce sus pînă la unirea cu Dumnezeu, pînă acolo unde puterile noastre nu pot ajunge. El ia cu adevărat oaia rătăcită pe umerii săi şi o duce acasă. Ţinându-ne strâns de Trupul său, noi trăim şi în comuniune cu Trupul său ajungem pînă la inima lui Dumnezeu. Şi numai în acest fel moartea este învinsă, suntem liberi şi viaţa noastră este speranţă".

Aici, serviciul audio, cu inserţii muzicale şi vocea lui Benedict al XVI-lea: