2007-04-07 17:13:21

Marea veghe pascală cu liturgia luminii, botezul a şase adulţi şi a doi copii, tradiţionalul mesaj de Paşti şi binecuvântarea "Urbi et Orbi" - celebrările pascale prezidate de Benedict al XVI-lea în Sâmbăta Sfântă şi în Duminica Învierii


RV 07 apr 2007. În Sâmbăta Sfântă, Benedict al XVI-lea începând cu ora 22.00 în bazilica Sfântul Petru celebrează Veghea Pascală a Învierii Domnului: binecuvântarea focului nou, procesiunea cu Lumânarea Pascală şi vestirea solemnă a Învierii, Liturgia Cuvântului, Liturgia Botezului, când primesc tainele inţierii creştine şase adulţi din diferite ţări, şi Liturgia Euharistică.
Triduum-ul pascal, culme a întregului an liturgic, îşi găseşte inima sa tocmai în această Veghe, mama tuturor vigiliilor, în care Cristos înviat este celebrat ca centrul timpului şi al istoriei.

Duminică, la ora locală 10.30, Papa va celebra Sfânta Liturghie în Piaţa San Pietro iar de la Loja centrală a bazilicii vaticane va adresa tradiţionalul mesaj şi urările pascale în diferite limbi şi va împărţi binecuvântarea apostolică "Urbi et Orbi". Celebrarea Învierii Domnului va fi transmisă în mondoviziune de peste o sută de televiziuni din 67 de ţări.








All the contents on this site are copyrighted ©.