Numai iubirea Mielului jertfit face strălucitoare hainele noastre murdare, iubirea lui este mai mare decât păcatele noastre: Benedict al XVI-lea la Sf. Liturghie de binecuvântare a uleiurilor, joi dimineaţă în Bazilica Sf. Petru

RV 05 apr 2007. "Să îmbrăcăm haina cea nouă a iubirii lui Cristos, ca să fim cu toţii, preoţi şi credincioşi, mărturisitori de lumină": este îndemnul papei Benedict al XVI-lea la predica Sfintei Liturghii de binecuvântare a uleiurilor – pentru catehumeni, bolnavi şi Sfânta Crismă - celebrată joi dimineaţă în bazilica Sfântul Petru. Semnificativă, prezenţa a sute de preoţi şi a mii de credincioşi, adunaţi în jurul episcopului locului ca semn al unităţii Bisericii. Papa a explicat apoi în Joia Sfântă esenţa slujirii preoţeşti interpretând veşmintele liturgice care, întocmai, vor să ilustreze ce înseamnă "a se îmbrăca cu Cristos", "a vorbi şi acţiona in persona Christi".
Pentru a sublinia lucrarea lui Dumnezeu care dăruieşte omului strălucirea dumnezeirii şi ia asupra sa smerenia condiţiei noastre umane, Sf. Părinte a prezentat semnificaţia botezului prin care toţi creştinii devin părtaşi la preoţia comună. "Dumnezeu, a afirmat papa la predică, a împlinit aşa numitul sacrum commercium, schimbul sacru: a luat asupra sa ceea ce era al nostru, pentru ca noi să putem primi ceea ce era al său, să devenim asemănători cu Dumnezeu".
"Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos – spune Sf. Paul – v-aţi îmbrăcat în Cristos" (Gal 3,27). Îmbrăcămintea nouă a lui Cristos, veşmintele noii condiţii, a continuat papa, sunt imagine a ceea ce botezul schimbă în viaţa creştină:
Ins 1 – "Iată ce se întâmplă la botez: noi ne înveşmântăm cu Cristos, El ne dăruieşte hainele sale şi acestea nu sunt un lucru exterior. Înseamnă că noi intărm într-o comuniune existenţială cu El, că viaţa noastră şi a lui sunt într-o confluenţă, se întrepătrund reciproc. Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine (Gal 2,20)". Cristos s-a îmbrăcat cu hainele noastre: durerea şi bucuria omului, foamea, setea, oboseala; şi iarăşi, teama de moarte, toate neliniştile noastre pînă la moarte, şi nouă, ne-a dat hainele sale.
Frumuseţea botezului revine în toată strălucirea la taina hirotonirii preoţeşti. După cum la botez este dăruit un "schimb de veşminte", o schimbare de destin, o nouă comuniune existenţială cu Cristos, la fel şi la preoţie se verifică un schimb: în administrarea sfintelor taine, preotul acţionează şi vorbeşte acum "in persona Christi" (în persoana lui Cristos). În misterele sacre, el nu mai reprezintă propria persoană şi nu vorbeşte exprimându-se pe sine, dar vorbeşte pentru un Altul, pentru Cristos. Astfel, în Sacramente se face vizibil în mod dramatic ceea ce înseamnă în general viaţa preoţească, ceea ce a fost exprimat prin acel "da, sunt gata" de la consacrarea preoţească: "eu sunt aici pentru ca tu să dispui de mine". Preotul se pune la dispoziţia lui Cristos "care a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine" (2 Cor 5,15). A fi la dispoziţia lui Cristos înseamnă să te laşi atras în al său "pentru toţi": fiind "cu el", putem fi cu adevărat "pentru toţi".
A trăi şi acţiona "in persona Christi" – a continuat Sf. Părinte – este un fapt vizibil la celebrarea consacrării preoţeşti: realitatea "hainelor noi" poate fi înţeleasă şi la nivel exterior prin îmbrăcarea cu hainele liturgice:
Ins 2 – " În acest gest extern ea (Biserica) vrea să facă evident evenimentul interior şi îndatorirea care decurge de aici: a se îmbrăca în Cristos, a să dărui cum El s-a dăruit nouă. Acest eveniment, această îmbrăcare în Cristos este reprezentată mereu din nou la fiecare Sfântă Liturghie prin îmbrăcarea veşmintelor liturgice. A le îmbrăca, trebuie să fie mai mult decât un fapt exterior: înseamnă intrarea mereu mai mult în acel "da" spus îndatoririi noastre, în acel "nu mai trăiesc eu" de la botez pe care hirotonirea sacerdotală ni-l dăruieşte într-un mod nou şi în acelaşi timp ni-l cere".
"Faptul că stăm la altar, îmbrăcaţi cu hainele liturgice – a continuat papa adresându-se în special preoţilor – trebuie să facă vizibil celor prezenţi faptul că stăm acolo "în persoana Altuia". Hainele preoţeşti, aşa cum s-au dezvoltat în decursul timpului, sunt o profundă expresie simbolică a ceea ce înseamnă preoţia.
Papa a explicat apoi veşmintele liturgice. Îmbrăcarea hainelor sacerdotale era odată însoţită de rugăciuni care ajutau la o mai bună înţelegere a fiecărui element din slujirea preoţească. Astfel, amictul, în trecut se aşeza mai întâi pe cap, simbol al disciplinei simţurilor şi a gândirii necesară pentru o bună celebrarea a Sfintei Liturghii:
Ins 3 – "Inima mea trebuie să se deschidă cu docilitate la cuvântul lui Dumnezeu şi să fie reculeasă în rugăciunea Bisericii, pentru ca gândirea mea să primească orientarea din cuvintele vestirii şi ale rugăciunii. Şi privirea inimii mele trebuie să fie îndreptată spre Domnul care este în mijlocul nostru: iată ce înseamnă "ars celebrandi" (arta de a celebra). Dacă eu sunt cu Domnul, atunci prin modul meu de a asculta, vorbi şi acţiona, îi atrag şi pe oameni în interiorul comuniunii cu El".
La fel şi alba şi stola, a continuat Sf. Părinte, amintesc haina de sărbătoare pe care tatăl a dăruit-o fiului risipitor care se întoarce acasă plin de zdrenţe şi murdărie. "Când ne apropiem de liturgie ca să acţionăm în persoana lui Cristos, ne dăm seama cu toţii cât suntem de departe de El, câtă murdărie există în viaţa noastră. Numai el ne poate dărui haina de sărbătoare, să ne facă vrednici de a prezida la masa lui, de sta în slujirea lui". Astfel, rugăciunea aminteşte şi de hainele spălate în sângele Mielului, la care se referă cartea Apocalipsei, unde se spune că au devenit albe ca lumina:
Ins 4 – "Încă de copil mă întrebam: dar când se spală o haină în sânge, nu devine nicidecum albă! Răspunsul e: Sângele Mielului este iubirea lui Cristos răstignit. Această iubire face strălucitoare hainele noastre murdare, ne transformă pe noi înşine în "lumină în Domnul. Îmbrăcând alba, ar trebui să ne amintim că El a suferit pentru mine. Şi numai pentru că iubirea lui este mai mare decât toate păcatele mele, îl pot reprezenta şi să fiu mărturisitor al luminii sale".
Dar haina de lumină pe care Domnul ne-a dăruit-o la botez şi în mod nou la hirotonirea preoţească, ne duce cu gândul şi la haina de nuntă, despre care El ne vorbeşte în parabola ospăţului lui Dumnezeu. Referindu-se la invitatul fără haina de nuntă, pe care stăpânul l-a izgonit afară, Sf. Grigore cel Mare, papă, afirmă că acea haină care-i lipsea invitatului nu era desigur haina de la botez, pentru că altfel n-ar fi intrat în sala ospăţului. Ce lipseşte, aşadar? Predecesorul lui Benedict al XVI-lea răspunde: "este veşmântul iubirii". Întunericul exterior despre care vorbeşte Evangehlia, este numai reflexul orbirii interioare a inimii (Hom 38, 8-13).
În fine, îmbrăcând cazula, planeta, rugăciunea tradiţională face referinţă la jugul Domnului, preluând cuvintele lui Isus care invită să luăm jugul lui asupra noastră şi să învăţăm de la el căci este "blând şi smerit cu inima" (Mt 11,29).
Ins 5 – "Uneori am vrea să-i spunem lui Isus: Doamne, jugul tău nu este nicidecum uşor. Dimpotrivă, este teribil de greu în această lume. Dar privind la el care a dus totul – care asupra lui a încercat ascultarea, fragilitatea, durerea, tot întunericul, atunci, încetăm a ne mai plânge. Jugul său este acela de a iubi împreună cu El: cu cât îl iubim mai mult pe el, şi împreună cu el devenim persoane care iubesc, cu atât mai uşor devine pentru noi jugul său, aparent apăsător".
În timpul celebrării euharistice, aşa cum s-a spus, papa a binecuvântat uleiul catehumenilor şi pe cel al bolnavilor şi a consacrat Sfânta Crismă, uleiul parfumat folosit la administrarea botezului şi a Mirului, precum şi la hirotonirea preoţească şi la consacrarea episcopală. La încheierea Sfintei Liturghii, a avut loc procesiunea uleiurilor binecuvântate, animată de trei parohii din Roma şi de comunitatea catolică a migranţilor japonezi.

Aici, serviciul nostru audio, cu vocea lui Benedict al XVI-lea şi inserţii muzicale: