2007-04-04 20:17:58

Participarea Papei la drama populaţiei din Somalia


(RV - 4 aprilie 2007) Încetarea imediată a ostilităţilor din partea tuturor forţelor implicate. Este apelul lansat marţi la Cairo de Grupul de Contact pentru Somalia, reunit pe lângă Liga Arabă. Organismul, constituit, între alţii, şi de reprezentanţi ai ONU şi Uniunii Africane, a invocat sfârşitul ciocnirilor dintre trupe guvernamentale sprijinite de Etiopia şi miliţieni ai Curţilor islamice.
Dar şi papa Benedict al XVI-lea a dispus ca la Liturghia Cinei Domnului din Joia Sfântă care se va celebra seara în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, să se strângă o colectă care va fi destinată Organizaţiei Caritas Somalia din Baidoa. Despre aceasta ne vorbeşte mons. Giorgio Bertin, administrator apostolic de Mogadishu:
Ins: - „Când Sfântul Părinte a ales această operă de caritate s-a gândit ca ea să fie un semnal lansat lumii, chemată să acorde mai mare atenţie la ceea ce se petrecea în Somalia şi la tot ce s-a întâmplat în aceşti ultimi 16 ani. Trăim această atenţie a Papei cu recunoştinţă şi aşteptăm răspunsul comunităţii internaţionale, ca ea să-şi exercite mai mult puterea de care dispune pentru a restabili o pace sigură în Somalia. Trebuie să se ţină cont că Somalia este o ţară, în acest moment, în totală anarhie. Zilele următoare, mai ales, după acest gest foarte semnificativ din Joia Sfântă, această apropiere a Sfântului Părinte va fi percepută mai bine, mai puternic. Starea de emergenţă se face tot mai simţită. Lumea fuge în masă din Mogadishu. Se pune apoi problema cum să se ajungă la persoanele din regiunile limitrofe ale capitalei. Este foarte dificil. Va trebui găsită modalitatea de a circumscrie, cel puţin, zonele de confruntare armată şi de nesiguranţă şi apoi vor putea fi găsite alte căi pentru a ajunge la aceste persoane dispersate”.
 
Aici, serviciul nostru audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.