Orele Triduum-ului Pascal, centru al speranţei creştine, au fost explicate de papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în piaţa San Pietro

(RV - 4 aprilie 2007) Evenimentele dramatice cu rol de contrapunct pentru Patimile lui Cristos permit să redescoperim în tăcerea sufletului locul central al jertfei lui Isus într-o lume inflaţionară de cuvinte. Este unul din gândurile cu care Benedict al XVI-lea a explicat miercuri la audienţa generală, semnificaţia Triduum-ului Pascal care începe cu Liturghia Cinei Domnului din Joia Sfântă. Circa 20 de mii de persoane prezente în piaţa Sfântul Petru au ascultat cateheza săptămânală a Papei.

Începe cu o noapte în care soarele a asfinţit, nu doar pe pământ, şi se încheie în zorii unei zile a cărei strălucire o depăşeşte pe cea a soarelui. Între aceste extreme temporale climatul „dramatic” care introduce în Patimile Domnului sfârşeşte în strigătul de biruinţă al nopţii Paştelui: Cristos a înviat, moartea este învinsă. Sunt „culorile” şi imaginile catehezei alese miercuri de Benedict al XVI-lea pentru a introduce Biserica în misterele Triduum-ului Pascal.

Ceea ce s-a petrecut în Cenacol în Joia Sfântă are ca prolog confruntarea lapidară dintre Isus şi Iuda. O confruntare ce se petrece, nu întâmplător, noaptea.
Ins: - „Când trădătorul lasă Cenacolul, se îndeseşte întunericul în inima sa - e noapte interioară, lăuntrică - creşte dezorientarea şi nedumerirea în sufletul celorlalţi ucenici - chiar şi ei lunecă spre noapte - în timp ce umbrele întunericului de abandonare şi de ură se concentrează asupra Fiului Omului care se îndreaptă spre consumarea sacrificiului său pe cruce. Ceea ce vom comemora în următoarele Zile este confruntarea supremă dintre Lumină şi Întuneric, dintre Viaţă şi Moarte. Trebuie să ne situăm şi noi în acest context, conştienţi de „noaptea”vinovăţiilor şi a responsabilităţilor noastre, dacă vrem să retrăim cu profit spiritual Misterul pascal, dacă vrem să ajungem la lumina inimii prin intermediul acestui Mister, care constituie chiar centrul credinţei noastre”.

Aşadar începutul Triduum-ului Pascal este Joia Sfântă. Dimineaţa, în timpul Liturghiei Crismei, care poate fi considerată preludiul Triduum-ului Sfânt, Păstorul diecezan şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi, preoţii, înconjuraţi de Poporul lui Dumnezeu, reînnoiesc promisiunile formulate în ziua Horotonirii preoţeşti. Este vorba, an de an, de un moment de puternică comuniune bisericească, care pune în relief darul Preoţiei ministeriale lăsat de Cristos Bisericii în ajunul morţii sale pe cruce. Şi pentru fiecare preot este un moment emoţionant în această vigile a Pătimirilor, în care Domnul ni s-a dat pe sine, ne-a dat sacramentul Euharistiei, ne-a dat Preoţia. Este o zi care ne atinge inimile. Sunt apoi binecuvântate Uleiurile pentru celebrarea sacramentelor: Uleiul Catehumenilor, Uleiul pentru Ungerea Bolnavilor şi Sfânta Crismă.

Seara, intrând în Triduum-ul pascal, Comunitatea creştină retrăieşte la Liturghia Cinei Domnului ceea ce s-a petrecut la Ultima Cină. În Cenacol Răscumpărătorul a anticipat în sacramentul pâinii şi al vinului prefăcute în Trupul şi Sângele său sacrificiul vieţii sale; anticipează moartea sa, îşi dăruieşte liber viaţa, oferă darul definitiv de sine întregii omenirii. Prin spălarea picioarelor, se repetă gestul prin care el, iubindu-i pe ai săi, până la sfârşit i-a iubit şi a lăsat ucenicilor ca distinctiv al lor acest act de umilinţă, iubirea până la moarte. După Liturghia Cinei Domnului, liturgia invită credincioşii să se oprească în adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, retrăind agonia lui Isus în Ghetsemani.
Ins: - „Vedem - a observat Papa - cum ucenicii au dormit, lăsându-l singur pe Domnul. Şi noi adeseori dormim, noi ucenicii săi. În această noapte sfântă a agoniei din Grădina Măslinilor vrem să fim trezi, vrem să veghem, nu vrem să-l lăsăm singur pe Domnul în această oră”: astfel putem înţelege mai bine misterul Joii Sfinte, care înglobează întreitul dar suprem al Preoţiei ministeriale, al Euharistiei şi al Poruncii celei noi a iubirii (agape).
Papa a explicat apoi semnificaţia Vinerii Sfinte, care comemorează evenimentele ce se petrec de la condamnarea la moarte până la răstignirea lui Cristos: este zi de pocăinţă, de post şi abstinenţă, de rugăciune şi de participare la Patimile Domnului. La ora stabilită Adunarea creştină reparcurge cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi al gesturilor liturgice, istoria Patimilor dureroase ale Domnului. Adresează apoi Tatălui ceresc o lungă „rugăciune a credincioşilor” care cuprinde toate nevoile Bisericii şi ale lumii. Comunitatea adoră apoi Crucea şi se apropie de Sfânta Împărtăşanie, consumând ostiile păstrate de la Liturghia Cinei Domnului din ziua precedentă. Comentând Vinerea Sfântă, Sfântul Ioan Gură de Aur observă:
Ins: - „Înainte crucea însemna dispreţ, dar astăzi ea este lucru demn de închinare, înainte era simbol de osândă, astăzi este speranţă de mântuire. A devenit într-adevăr izvor de bunuri infinite; ne-a eliberat de greşeală, a împrăştiat întunericul nostru, ne-a împăcat cu Dumnezeu, şi din duşmani ai lui Dumnezeu ne-a făcut familiari ai săi, din străini ne-a făcut vecini: această cruce este distrugerea vrăjmăşiei, izvorul păcii, scrinul comorii noastre” (De cruce et latrone, I,1,4).

Pentru a retări în mod mai participat Patimile Răscumpărătorului, tradiţia creştină a dat viaţă mai multor manifestări de pietate populară, între care cunoscutele procesiuni de Vinerea Sfântă cu sugestivele rituri care se repetă în fiecare an. Dar există - a subliniat Papa - un experciţiu de pietate, cel al „Căii Crucii” care ne oferă tot timul anului posibilitatea de a imprima tot mai profund în sufletul nostru misterul Crucii, de a păşi cu Cristos pe această cale şi a ne conforma astfel lui în mod lăuntric. Am putea spune că Via Crucis - Calea Crucii ne educă, pentru a folosi o expresie a Sfântului Leon cel mare. la „a-l privi cu ochii inimii pe Cristos răstignit, astfel încât să recunoaştem în trupul său propriul nostru trup”(Disc. 15 despre patima Domnului). Tocmai aici stă adevărata înţelepciune a creştinului, pe care voim să o deprindem urmând Via Crucis- Calea Crucii chiar în Vinerea Sfântă la Colosseum.

 
Ins: - „Sâmbăta Sfântă este zi în care liturgia tace, ziua marii tăceri, iar creştinii sunt invitaţi să păzească o reculegere interioară, adesea greu de cultivat în vremea noastră, pentru a se pregăti mai bine la Vigilia sau Veghea Pascală. În inflaţia de cuvinte pe care o vedem şi trăim azi, este o zi atât de necesară, e ziua tăcerii. Sfântul Grigore cel Mare a spus odată: Nevorbind, învăţăm să tăcem, dar tăcând, în tăcere, învăţăm să vorbim bine”.

În multe comunităţi, a amintit Benedict al XVI-lea, sunt organizate Exerciţii spirituale, momente de viaţă retrasă şi întâlniri de rugăciune mariană pentru a se uni oarecum cu Mama Răscumpărătorului, care aşteaptă cu încredrere şi înfrigurare învierea Fiului răstignit. În fine în Privegherea pascală vălul de tristeţe care plana asupra Bisericii din cauza morţii şi îngropării Domnului, va fi rupt de strigătul de biruinţă: Cristos a înviat şi a înfrânt pentru totdeauna moartea! Vom putea atunci cu adevărat să înţelegem misterul Crucii, „cum Dumnezeu a săvârşit lucruri minunate chiar în imposibilitate - scrie un autor antic - pentru ca să ştie că el singur poate face ceea ce vrea. Din moartea sa viaţa noastră, din rănile sale vindecarea noastră, din căderea sa învierea noastră, din coborârea sa urcarea noastră”(Anonim Cvatordeciman). Însufleţiţi de o credinţă mai tare, în inima Privegherii pascale vom primi pe cei nou-botezaţi şi vom reînnoi făgăduinţele Botezului nostru. Vom simţi că Biserica este mereu vie, întinereşte mereu, este mereu frumoasă şi sfântă pentru că se sprijină pe Cristos care, înviat din morţi, nu mai moare.

Papa a încheiat cateheza. subliniind că Triduum-ul Pascal ne face să retrăim, nu doar amintirea unei realităţi trecute:
Ins: - „...este realitatea actuală: Cristos şi astăzi învinge cu iubiurea sa păcatul şi moartea. Răul, în toate formele sale, nu are ultimul cuvânt. Triumful final este al lui Cristos, al adevărului şi al iubirii! Dacă împreună cu el suntem dispuşi să suferim şi să murim, ne va aminti Sfântul Paul în Privegherea pascală, viaţa sa devine viaţa noastră (cfr Rom 6,9). Pe această certitudine se întemeiază şi se construieşte existenţa noastră creştină”.
Invocând mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, care l-a urmat pe Isus pe calea Pătimirii şi a Crucii şi l-a îmbrăţişat după luarea jos de pe cruce, vă urez vouă tuturor- sunt cuvintele papei Benedict la audienţa generală de miercuri - să luaţi parte cu devoţiune la Triduum-ul Pascal pentru a gusta bucuria Paştelui împreună cu toţi cei dragi ai voştri.
Ascultaţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la încheierea audienţei generale din Miercurea Sfântă.
Ins: - Binvecuântarea apostolică.
 
Aici serviciul nostru audio: