2007-04-03 19:14:36

Un om modelat treptat de Dumnezeu după chipul lui Cristos: Benedict al XVI-lea despre predecesorul său Ioan Paul al II-lea


(RV - 3 aprilie 2007) O mărturie luminoasă de iubire faţă de Cristos, al cărei „parfum” a umplut lumea întreagă. Acesta este în sinteză portretul trasat Servitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, de Benedict al XVI-lea la omilia din cadrul Liturghiei de pomenire concelebrată luni seară la altarul din faţa bazilicii San Pietro, la împlinirea a doi ani de la moarte şi în ziua încheierii fazei diecezane a Cauzei de beatificare, adică pentru proclamarea de Fericit. Au participat la Sfânta Liturghie numeroşi credincioşi între care şi mulţi tineri.
Ins: - secvenţe muzicale.
„Cristos era cu adevărat totul pentru el”. Astfel a vorbit despre Ioan Paul al II-lea la doi ani de la trecerea sa „din această viaţă în casa Tatălui”, actualul Păstor al Bisericii universale, Benedict al XVI-lea, întrerupt în repetate rânduri de aplauzele credincioşilor din piaţa Sfântul Petru.
Ins: - aplauze.
Asemenea uleiului parfumat vărsat de Maria din Betania pe picioarele lui Isus, la fel mirosul parfumului lăsat de papa Ioan Paul al II-lea „a umplut toată casa”, adică toată Biserica şi a trecut peste graniţe „în orice regiune a lumii, atât era de puternic şi de intens, ajungând până la cei care cred şi care nu cred":
Ins: - „Desigur, de aceasta am profitat noi care i-am fost aproape, şi de aceasta îi mulţumim lui Dumnezeu, dar au putut să se bucure de această prezenţă şi toţi cei care l-au cunoscut de departe... Ceea ce s-a întâmplat după moartea sa a fost, pentru cine crede, efect al acelui „parfum” care a ajuns la toţi, cei de aproape şi de departe, şi i-a atras spre un om pe care Dumnezeu îl conformase treptat cu Cristos, Fiul său”.
Redau bine profilul lui Ioan Paul al II-lea - a explicat Papa - cuvintele primului cânt al Slujitorului lui Dumnezeu din cartea profetului Isaia: „Iată-l pe slujitorul meu, pe care îl sprijin, alesul meu, în care sufletul meu îşi găseşte toată bucuria. Am pus peste el duhul meu: el va face cunoscută popoarelor Legea mea” (Is 42,1). „Astăzi - a spus Benedict al XVI-lea - Ioan Paul al II-lea în comuniunea Sfinţilor ne adresează nouă cuvintele Psalmului 26: „Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, ai curaj şi nădăjduieşte în Domnul” (Ps 26,14).
Cuvinte de speranţă, virtuţi ce au animat mereu viaţa lui Ioan Paul al II-lea: „rodnicia” mărturiei lui - a spus papa Benedict - „depinde de Cruce”, un cuvânt care în viaţa sa nu a fost doar un cuvânt”. Ca preot, ca episcop şi Suveran Pontif, a luat în serios chemarea lui Cristos de a-l urma.
Ins: - secvenţe muzicale.
„În special prin înaintarea lentă dar neînduplecată a bolii, care puţin cât puţin l-a despuiat de totul - a adăugat Papa - experienţa lui Karol Wojtyla „s-a transformat în întregime într-o ofrandă lui Cristos, vestire vie a pătimirii sale, în speranţa plină de credinţă în Înviere”. „Iubirea pentru Cristos cel Răstignit l-a susţinut până la 2 aprilie 2005, când - a amintit Benedict al XVI-lea - Învăţătorul a revenit să-l cheme acasă, de data aceasta fără intermediari, pentru a-l purta în casa Tatălui”. Şi încă o dată a răspuns cu promptitudine: „Lăsaţi-mă să merg la Domnul”.
Ins: - „În timpul popasurilor îndelungate petrecute în capela particulară vorbea cu el, abandonându-se total la voinţa sa şi se încredinţa Mariei, repetând Totus tuus. La fel ca divinul său Învăţător, el şi-a trăit agonia în rugăciune...A murit rugându-se. Cu adevărat, a adormit în Domnul”.
Impresionantă participarea credincioşilor la Liturghia de pomenire: cardinali, episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe, pelerini sosiţi în acest scop din Polonia şi din alte părţi ale lumii. Dar nu puteau lipsi, fireşte, tinerii.
Ins: - Ce semn frumos, prezenţa voastră în număr atât de mare!”.
Ins: - aplauze.
 
Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.