"Un om liber, adânc înrădăcinat în Cristos": s-a încheiat luni, la bazilica Sf. Ioan în Lateran faza diecezană a cauzei de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea.

RV 02 apr 2007. Un moment aşteptat cu bucurie de credincioşii din toată lumea: luni, la ora 12 în bazilica Sfântul Ioan în Lateran, după 21 de luni de la deschidere, s-a încheiat faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul rugăciunii Orei Medii, la care au participat cardinali, prelaţi, autorităţi politice şi mulţi, foarte mulţi credincioşi care nemaigăsind loc în bazilică, s-au strâns în piaţa bazilicii.
Vie emoţie şi reculegere adâncă, luni după amiază, la Sf. Liturghie de comemorare a lui Ioan Paul al II-lea celebrată de Benedict al XVI-lea în faţa bazilicii Sfântul Petru. Încă de luni dimineaţă, pentru a comemora doi ani de la moartea papei polonez, cardinalul Stanislaw Dziwisz a celebrat Sf. Liturghie la mormântul papei din cripta bazilicii vaticane; seara, la ora morţii lui Ioan Paul al II-lea, în acelaşi loc, veghea de rugăciune cu participarea tinerilor, însoţită de reflecţiile arhiepiscopului Angelo Comastri, vicarul general al lui Benedict al XVI-lea pentru Cetatea Vaticană.
"Sfânt imediat!" – strigătul poporului lui Dumnezeu care în urmă cu doi ani însoţea funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, a răsunat în mod ideal şi luni, în bazilica Sf. Ioan în Lateran, la ceremonia încheierii fazei diecezane a cauzei de beatificare. Cu formula citită în latină, postulatorul cauzei, mons. Slawomir Oder a notificat transferul la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a documentelor privind viaţa, virtuţile precum şi "minunile, în general" ale slujitorului lui Dumnezeu Karol Wojtyla. Au sigilat încheierea fazei diecezane semnăturile Notarului de la tribunalul diecezan al Vicariatului, ale judecătorilor şi a cardinalului vicar Camillo Ruini. Şi tocmai card. Ruini a oferit credincioşilor o meditaţie despre profilul spiritual al lui Ioan Paul al II-lea, subliniind în particular raportul său personal cu Dumnezeu. Această legătură, a afirmat, era puternică încă din copilărie dar nu a încetat niciodată să crească şi să se învigoreze: "Dumnezeu Tatăl a iubit acest copil polonez, l-a unit la sine şi la păstrat în această uniune, fără a-i cruţa încercările vieţii, asociindu-l întotdeauna într-o nouă formă la Crucea propriului Fiu":

Ins – "În certitudinea de a fi iubit de Dumnezeu şi în bucuria de a corespunde acestei iubiri, Karol Wojtyla a descoperit sensul, unitatea şi scopul vieţii sale. Toţi cei care l-au cunoscut, de aproape sau de departe, au fost impresionaţi de bogăţia umanităţii sale, de realizarea sa deplină ca om; dar şi mai luminos şi important este faptul că această plinătate a umanităţii sale coincide, în cele din urmă, cu acest raport cu Dumnezeu, în alte cuvinte, cu sfinţenia sa".
Prelatul a evidenţiat apoi două aspecte esenţiale din personalitatea fostului papă: rugăciunea şi libertatea.

Ins – "Rugăciunea lui Karol Wojtyla, Ioan Paul al II-lea, atât de profundă şi intim personală, era în acelaşi timp în întregime eclezială, legată de tradiţia şi pietatea Bisericii". El ţinea în sertarul genuflexorului său intenţiile de rugăciune care îi erau încredinţate, ca să le prezinte apoi personal la Domnul".
Card. Ruini s-a oprit apoi asupra libertăţii omului din el, un om liber de sine însuşi dar şi faţă de alţii:

Ins – "Era gata să asculte dar şi să accepte criticile, prefera colaborarea şi respecta libertatea colaboratorilor săi, dar apoi ştia să fie autonom în deciziile definitive şi mai ales nu renunţa să adopte poziţii dificile şi incomode de frica reacţiilor autorităţilor ostile faţă de Biserică, în anii slujirii sale în Polonia sau de teama neînţelegerilor şi a ostilităţii opiniei publice predominante, în anii pontificatului":

Ins – "Marile cuvinte 'Nu vă fie teamă!', prin care a deschis pontificatul său, izvorau şi din această mare libertate interioară, alimentată de credinţă şi în concreteţea istoriei erau cuvinte contagioase care au eliberat Polonia şi nu numai Polonia, de teama şi de constrângerile politice, culturale, spirituale".
Ioan Paul al II-lea, a adăugat, era detaşat de bunurile lumii, dar chiar această atitudine a spiritului i-a permis să preţuiască frumuseţea naturii şi a artei, precum şi căldura prieteniei, cutezanţa gândirii şi cuceririle sportului. Fostul pontif, a evidenţiat, "s-a concentrat" pentru a spune astfel în atenţia faţă de persoană şi de problemele acesteia", şi de aici, dăruirea sa constantă pentru ajutorarea materială a celor săraci şi bolnavi. Inima sa bătea pentru cei mici şi suferinzi, ceea ce explică afinitatea spirituală profundă cu Maica Tereza de Calcuta.
Însufleţit de "prospeţimea evanghelică", Ioan Paul al II-lea s-a dedicat noii evanghelizări, program realizat în prima persoană prin intermediul călătoriilor sale misionare. În mod particular, a căutat neobosit să dea o nouă vitalitate la credinţa creştină în Europa, marcată de secularizare, scoţând din inima sa acea formidabilă invenţie evanghelizatoare constituită de Zilele Mondiale ale Tineretului.

Ins – "În realitate, în spatele vigurozităţii inepuizabile a mărturiei pentru adevărul lui Cristos stătea trăinicia de piatră a credinţei sale: era credinţa simplă a unui copil şi în acelaşi timp credinţa unui mare om de cultură, pe deplin conştient de provocările din zilele noastre, era mai ales credinţa unui om care într-un anumit sens l-a văzut deja pe Domnul, a avut experienţa directă a prezenţei tainice şi mântuitoare a lui Dumnezeu în propriul spirit şi în propria viaţă şi de aceea, în fond, nu poate fi zdruncinat sau să devină nesigur din cauza îndoielii, dar simte năvalnic înlăuntrul său nevoia şi datoria de a oferi şi transmite tuturor adevărul care mântuieşte".
Cu această atitudine, a continuat, Ioan Paul al II-lea a întărit Biserica întreagă în credinţă, în ani nu uşori. Aceeaşi sinteză de credinţă în Cristos şi de iubire şi pasiune pentru om, l-a împins să-şi asume apărarea şi promovarea demnităţii şi a drepturilor omului, opunându-se cu un curaj care nu a cunoscut obstacole. Cardinalul Ruini a amintit lupta regretatului pontif pentru eliberarea de totalitarismul comunist, revendicarea intransigentă a dreptăţii pnetru popoarele foametei, angajarea continuă pentru pace; la fel, marea bătălie pentru viaţa umană, împotriva avortului şi a oricărei forme de negare a vieţii, în favoarea familiei, împotriva tuturor atacurilor care tind la disgregarea ei.
Pe de altă parte, călătoriile sale apostolice, precum şi vizitele la parohiile romane, au fost inseparabil lucrare de vestire a Evangheliei şi act de iubire pentru Biserică. Intensă a fost, totodată, solicitudinea pentru unitatea internă a Bisericii şi pentru rădăcina profundă a acestei unităţi. Dăruirea sa faţă de angajarea ecumenică şi cererea de iertare pentru păcatele fiilor Bisericii, exprimă acea voinţă, blândă dar fermă, de a se conforma tot mai mult cu Cristos:

Ins – "El a învăţat să facă spaţiu la suferinţă şi la cruce nu numai din propria experienţă de viaţă dar şi, chiar mai profund, din însăşi spiritualitatea sa, din raportul personal cu Dumnezeu. Testamentul său începea cu "Doresc să te urmez" şi voind ca alegere de fond să-l urmeze pe Domnul, el a înţeles şi interiorizat că este necesar să fie acceptat tot ceea ce Dumnezeu dispune pentru noi".
Chiar şi în durerea adâncă, a amintit card. Ruini, Ioan Paul al II-lea îşi găsea mângâierea la Preacurata Fecioara Maria, căreia a încredinţat întreaga sa fiinţă: "Totus tuus, Maria, Mater nostri Redemptoris / Virgo Dei, Virgo pia, Mater mundi Salvatoris" (Sunt cu totul al tău, Marie, Maica Răscumpărătorului nostru, Fecioară a lui Dumnezeu, Fecioară pioasă, Maica Mântuitorului lumii).

Aici, serviciul nostru audio: