Rănile lui Cristos în omenirea de azi, văzute prin contemplarea Crucii

(RV – 24 martie 2007) Să-l privim pe cel care săvârşeşte pe cruce sacrificiul vieţii sale pentru întreaga omenire; să ne îndreptăm privirea – cu mai multă intensitate – către Cristos răstignit care, murind pe Calvar, ne-a dezvăluit pe deplin iubirea lui Dumnezeu. Acesta este îndemnul papei Benedict al XVI-lea, exprimat în mesajul pentru Postul Mare, din acest an. Inspirată din acest mesaj este şi scrisoarea pastorală a monseniorului Mario Paciello, episcop de Altamura-Gravina-Aquaviva delle Fonti, din Italia. Membru în consiliul de conducere al asociaţiei Caritas din Italia, monseniorul Paciello ilustrează în scrisoarea pentru Postul Mare, adresată credincioşilor din dieceza sa, recenta călătorie la Nairobi, capitala Kenyei, ce i-a permis să privească – prin Cristos cel răstignit – la suferinţele umanităţii.
INS – „Papa afirmă în mod clar: cu cât îl contemplăm mai mult pe Cristos răstignit, cu atât vedem mai bine rănile sale în omenirea zilelor noastre. Consider un adevărat kairos, un adevărat har, posibilitatea de a parcurge Postul Mare după ce am trecut prin experienţa africană”.

Ce va impresionat cel mai mult în această călătorie? Ce imagini v-au rămas întipărite în memorie?
INS – „Am fost doar la Nairobi, oraş cu circa 4 milioane de locuitori, din care 62%, adică 2 milioane şi jumătate, locuiesc în barăci construite la marginea oraşului. Ce m-a impresionat? Enorma, incalculabila şi inimaginabila diferenţă dintre partea de oraş dezvoltată, bogată, în mişcare şi condiţia de degradare şi de profundă injustiţie în care trăiesc nu doar cei 2 milioane şi jumătate de kenyeni, ci aproximativ două treimi din omenire”.

Ce le spuneţi credincioşilor din dieceză, plecând de la recenta dumneavoastră experienţă în Kenya, la Nairobi?
INS – „Încerc să-i fac să înţeleagă că această parte a omenirii ne aparţine şi nouă; că, în mod direct sau indirect, noi – cei din lumea bunăstării – suntem responsabili pentru acea condiţie de viaţă. Nu putem să ne considerăm persoane cumsecade atâta vreme cât folosim şi consumăm doar pentru noi ceea ce aparţine şi altora. Indemnul meu este de a ne face un examen de conştiinţă asupra infinitelor noastre false nevoi şi asupra faptului că, dându-le curs, le refuzăm altora esenţialul pentru a putea trăi”.

Aici, serviciul nostru audio: