2007-03-21 20:23:13

Unitatea dintre învăţământul teologic şi serviciul pastoral solicitată de Papa primind profesorii Facultăţii de Teologie din Tübingen, Germania


(RV - 21 martie 2001) Întâlnire călduoroasă, miercuri în Vatican, între Papa şi profesorii Facultăţii de Teologie din Tübingen, Germania. O ocazie pentru Benedict al XVI-lea de a reafirma că teologia trebuie să fie în serviciul Bisericii şi al Poporului lui Dumnezeu.
A fost o vizită care l-a îmbucurat mult. Papa, nu fără o notă de umor, a mărturisit că întâlnirea, făcându-l să se întoarcă la timpurile când era profesor la Universitatea din Tübingen, l-a făcut să se simtă mai tânăr. Teologia, a subliniat Sfântul Părinte, nu este o ştiinţă pentru puţini, este este importantă pentru toţi. De fapt, răspunde întrebărilor pe care umanitatea şi le pune şi lămureşte conţinutul adevărului. Pentru Papa, întâlnirea de miercuri dimineaţă a fost semn al unităţii care subzistă între învăţământul teologiei şi propria slujire pastorală ca Pontif. Teologul, a spus, trebuie să se întrebe mereu dacă tot ceea ce scrie corespunde adevărului şi cât este de important pentru lumea de azi. Benedict al XVI-lea a precizat că trebuie să existe unitate între învăţământul teologic şi serviciul pastoral în Biserică, pentru om, pentru lume şi pentru viitorul nostru. Teoloigia are nevoie de curajul de a pune întrebări dar trebuie şi să asculte cu devotament răspunsurile credinţei creştine, a încheiat Sfântul Părinte. Şi aceasta pentru ca ea să nu rămână închisă în universităţi ci să ajute şi la a trăi.
 
Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.