2007-03-19 20:14:46

Ecouri în urma vizitei Papei la închisoarea pentru minori "Casal del Marmo" din Roma


(RV - 19 martie 2007) Dumnezeu „este Tată milostiv care în Isus ne-a iubit peste orice măsură” şi „ne primeşte şi ne redă demnitatea de fii ai săi”. Continuă să răsune aceste cuvinte ale Papei între zidurile Închisorii pentru minori din Casal del Marmo, la marginea Romei, a doua zi după vizita sa. Duminică, Benedict al XVI-lea a îndemnat tinerii deţinuţi să-l pună pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor, amintind că trebuie să urmeze Poruncile şi să se angajeze în osteneala zilnică a muncii cu umilinţă şi disciplină pentru a crea „adevărata sărbătoare şi adevărata libertate”. În privinţa ecourilor privind prima vizită a lui Benedict al XVI-lea la un penitenciar, cea de duminica trecută, redacţia noastră centrală a intervievat directoarea Institului penal pentru minori din Casal del Marmo, Maria Laura Grifoni:
Ins: - „Astăzi se vorbeşte numai despre Papa şi despre vizita sa. Emoţia este încă puternică în toţi. Zâmbetul a rămas şi cred că va rămâne mult timp. Am întâlnit băiatul care a scris scrisoarea şi care mi-a spus: Gândeşte-te puţin, eu am strâns mâna Papei! Dar ai înţeles, am dat mâna cu Papa. Este aceeşi senzaţie e care o am şi eu. Şi eu i-am stâns mâna Papei!”.
Duminică, i-aţi cerut Papei să se roage pentru posibilele falimente şi lipsuri în procesul vostru educativ...
Ins: - „Da, suntem oameni. Când se eşuează şi energiile care se cheltuie sunt atât de mari, uneori ne gândim totuşi: 'Dar cine mă face să depun atâta osteneală? Pierd orice motivaţie...'. Este clar însă, că odată cu trecerea timpului, faptul de a nu vedea rezultate poate face ca cineva să nu mai fie motivat. Nu se întâmplă mereu aceasta, dar aş vrea să nu se întâmple niciodată. Trebuie să menţinem atenţia la punctul just şi să nu ne pierdem moralul niciodată atunci când n-am reuşit. Nu suntem atotputernici. Putem şi să greşim. Limitele omeneşti sunt cele care sunt. Consider că cererea făcută Papei de a se ruga pentru noi, am făcut-o tocmai pentru că e adevărat că avem nevoie de sprijin, de mult sprijin, pentru că uneori a da faliment este într-adevăr urât!”
Dar ce înţelegeţi prin „falimentul unui proces educativ”, aici la închisoarea pentru minori din Casal del Marmo?
Ins: - „Când băiatul revine. Iese şi apoi se întoarce şi iar se reîntoarce şi tot continuă astfel până sfârşeşte între . Nu toţi, mulţumim lui Dumnezeu, dar problema este că tocmai asupra acelor cazuri de faliment total nu trebuie să cedăm. Nu trebuie niciodată să pierdem voinţa de a încerca, de a încerca încă o dată, a reîncerca, dacă e necesear, pentru că adesea adolescentul rezultatele le arată în timp, are nevoie de timpii săi: iar timpii săi sunt diferiţi. E posibil ca sămânţa să germineze şi înflorească mai târziu”.
Există succese care vă dau speranţă, vă dau forţa de marge înainte în educaţie?
Ins: - „Da. Multe şi semnificative în acelaşi timp. Niciodată nu e nimic pierdut cu aceşti băieţi care au nevoie să fie ascultaţi, au nevoie de sprijin; vor fi comis şi delicte, şi acest lucru nu trebuie niciodată pierdut din vedere: sunt aici pentru că au comis delicte. Dar de la acest fapt la a spune: 'Acesta este un monstru, nu va face niciodată nimic bun în viaţă', sau, 'nu va reuşi niciodată', este prea mult! În concluzie, eu aş spune că unul din zece merge bine”.
Ce v-a sugerat întâlnirea cu Papa, pentru a continua experienţa educativă în interiorul închisorii?
Ins: - „Că prin zâmbet se lucrează mai bine, dar se lucrează mult mai bine, pentru căt tristeţea, istoriile tragice pe care le avem în jur sunt multe, faptele grave sunt atâtea. Însă, poate un minimum de zâmbet ne ajută pe toţi să stăm laolaltă. Şi apoi, această încărcătură umană pe care a lăsat-o, care, cred, constituie o zguduitură, cum a spus un băiat: 'Eu i-am promis Papei că îmi schimb viaţa. Cum să nu mi-o schimb?'”.
 
Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.