2007-03-17 20:43:22

Proiectul de program al călătoriei apostolice a Papei în Austria, între 7-9 septembrie 2007


RV 17 mar 07. Episcopii austrieci au prezentat recent proiectul de program al călătoriei apostolice a papei Benedict al XVI-lea în Austria, care se va desfăşura între 7-9 septembrie.
Vizita papei este prilejuită de împlinirea a 850 de ani ai bazilicii de la Mariazell, renumit sanctuar al Maicii Domnului din sud-vestul Vienei. După recitarea unei rugăciuni în centrul capitalei, în dimineaţa de vineri 7 septembrie, Papa va avea o întâlnire cu autorităţile locale şi Corpul Diplomatic la Palatul Hofburg. A doua zi, sâmbătă, pelerinajul la Mariazell, unde Sf. Părinte va celebra o Sf. Liturghie la care sunt aşteptaţi credincioşi din toată Austria şi din diverse ţări ale Europei Centrale. După amiază, papa va conduce rugăciunea vesperelor la acelaşi sanctuar, cu participarea preoţilor şi a seminariştilor. Duminică, 9 septembrie, în fine, Benedict al XVI-lea va celebra Sf. Liturghie în catedrala Sf. Ştefan în centrul Vienei, şi va recita rugăciunea Angelus în piaţa adiacentă. După amiază, întoarcerea la Roma.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.