"Nu există în textele Evangheliei îndemnuri la violenţă, amestecate cu exortaţii contrare; fericirea blândeţii este autoportretul lui Isus" - a doua predică de Postul Mare, în prezenţa Papei şi a Curiei Romane

RV 16 mar 07. "Evanghelia nu predică violenţa, nici slăbiciunea, ci blândeţea lui Isus care cucereşte inimile; fericirile Evangheliei sunt autoportretul lui Isus; la comportamentul lui trebuie să ne raportăm pentru a înţelege ce înseamnă curăţia, blândeţea, umilinţa, şi nicidecum la interpretările sau comportamentul, uneori al creştinilor înşişi, din alte epoci şi adesea greşite" – este, pe scurt, meditaţia părintelui Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale, prezentată vineri dimineaţă la a doua predică de Postul Mare, în prezenţa papei Benedict al XVI-lea şi a Curiei Romane. Tema predicii: "Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul" (Mt 5, 5).
"Creştinii, a afirmat pr. Cantalamessa, este posibil să fi ieşit în decursul istoriei din brazda trasă de Cristos, dar izvorul, viaţa lui Isus în Evanghelie, este limpede. Aşadar nu trebuie să fie intelectualii din vechime sau cei contemporani care să ne explice raţiunile profunde ale mesajului creştin, nici nu se pot transfera în mod mecanic în plan fizic elementele spirituale prin care Isus se exprima în asemănările sale.
Spre deosebire de Gandhi, pentru care Predica lui Isus de pe munte şi-ar fi păstrat în orice caz măreţia ei, chiar dacă Isus nu ar fi existat, predicatorul pontifical a fost net în a afirma că, în schimb, viaţa lui Isus ne oferă nu numai o splendidă utopie etică ci realizarea ei practică: El este cel blând, cel smerit, persecutat, şi la El trebuie să privim pentru a înţelege rostul fericirilor. În tradiţia creştină, a continuat pr. Cantalamessa, blândeţea este adesea explicată în asociere cu alte două trăsături: răbdarea şi umilinţa. Evanghelia este dovada vie a modului în care Isus a fost răbdător şi umil prin excelenţă, pînă la "mărturia supremă" a Pătimirii, în timpul căreia nu a reacţionat cu mânie şi ameninţări la suferinţele îndurate.

Ins – "Isus, nu numai că ne-a dat un exemplu de blândeţe şi răbdare eroice, dar a făcut din blândeţe şi non-violenţă semnul adevăratei măreţii. Aceasta, nu va ma însemna să te înalţi solitar peste ceilalţi, peste masă, ci în a se înjosi pentru a sluji şi înălţa pe alţii. Pe Cruce, spune Augustin, el revelează că adevărata victorie nu constă în a face victime ci în a se face victimă".

Din evanghelii, lecturi "succesive" au evidenţiat caracterul docil, aproape pasiv, sau cel aparent coercitiv, forţa de constrângere, pierzând însă din vedere orginalitatea lui Cristos. Pr. Cantalamessa a criticat mai întâi filosofia lui Nietzsche care a definit creştinismul o "morală de sclavi", datorită presupusei slăbiciuni când întoarce şi celălalt obraz. Dar, a amintit pr. Cantalamessa, este sugestiv ceea ce afirmă poate unica voce care se mai opune lui Nietzsche, cea a filosofului francez René Girard:

Ins – "Cu o perspicacitate cu adevărat unică, pentru timpul său, el a surprins adevăratul nucleu al problemei: alternativa de neşters între păgânism şi creştinism. Păgânismul exaltă sacrificiul celui sărac în favoarea celui puternic şi a înaintării vieţii; creştinismul laudă sacrificiul celui puternic în beneficiul celui slab. Este greu să nu vedem o legătură obiectivă între propunerea lui Nietzsche şi programul hitlerist de eliminare a întregi grupuri umane pentru înaintarea civilizaţiei şi a purităţii rasei".

Pe celălalt versant, a continuat predicatorul franciscan, după 11 septembrie 2001 a devenit de o relevanţă extraordinară raportul dintre religie şi violenţă. Evanghelia, însă, nu lasă loc la îndoieli în această privinţă. Nu există în textele Evangheliei îndemnuri la violenţă, amestecate cu exortaţii contrare:

Ins – "Într-o carte de anchetă despre Isus, care atâta ecou a trezit recent în Italia, se atribuie lui Isus fraza 'Şi pe duşmanii mei, care nu au voit ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea' (Lc 19, 27) şi se deduce de aici că "la fraze ca acestea se raportau susţinătorii războiului sfânt". Or, trebuie precizat că evanghelistul Luca nu atribuie asemenea cuvinte lui Isus, ci regelui din parabolă şi se ştie că nu se pot transfera cuvânt cu cuvânt din parabolă la realitate toate detaliile asemănării, şi în orice caz, acestea trebuie transferate de la planul material la cel spiritual. Sensul metaforic al acelor cuvinte este că cine îl primeşte sau îl respinge pe Isus, nu rămâne fără consecinţe; este o chestiune de viaţă şi de moarte, dar viaţă sau moarte spirituală, nu fizică. Războiul sfânt nu are aici nicio legătură!"

În cele din urmă, este încă o dată Isus însuşi cel care clarifică sensul adevăratei blândeţi. Cristos afirmă: "Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima". "Aici se decide adevărata blândeţe – a întărit pr. Cantalamessa. Inima omului, adesea teatru de gânduri violente, de procese cu uşile închise împotriva celor consideraţi adversari, este şi locul carităţii. Chiar şi atunci când modelul de referinţă pare peste puterile noastre:

Ins – "Există riscul de a rămâne descurajaţi când constatăm incapacitatea de le practica în propria viaţă şi distanţa abisală dintre ideal şi practică. Trebuie să ne amintim că fericirile sunt autoportretul lui Isus. El le-a trăit pe toate şi în cel mai înalt grad; dar, şi aici este vestea cea bună, nu le-a trăit numai pentru sine, dar şi pentru noi toţi. Noi suntem chemaţi nu numai să imităm fericirile, dar şi să le însuşim. Răbdarea şi blândeţea sunt ca un veşmânt pe care Cristos ni l-a meritat şi cu care, în credinţă, ne putem îmbrăca, dar nu pentru a fi scutiţi de a le practica, ci ca să avem curajul de a ne apropia".

Aici, serviciul audio: