2007-03-09 20:29:23

Vineri: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 9 martie 2007) Principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Mijloacele de comunicare socială să promoveze demnitatea umană şi să apare familia: este apelul lui Benedict al XVI-lea lansat vineri dimineaţă primind în audienţă membrii plenarei Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale.

- „Fericiţi cei cu inima curată”: este tema primei predici de Postul Mare ţinută vineri dimineaţă în Vatican pentru Papa şi Curia Romană de predicatorul Casei Pontificale, părintele capucin Raniero Cantalamessa. În perspectivă morală fericirea celor cu inima curată este „sinceritatea care se opune făţărniciei”, viciul cel mai difuz şi cel mai puţin mărturisit. Tendinţa spre ipocrizie a crescut enorm de mult în cultura modernă dominată de mass-media”, care face dificilă posibilitatea de a deosebi evenimentele reale de reprezentarea lor şi în care se ajunge la a confunda realitatea cu ceea ce este virtual.

- Aprofundarea legăturilor de prietenie ale poporului chinez cu gândirea creştină: sunt auspiciile papei benedict al XVI-lea într-o telegramă trimisă participanţilor la Reuniunea de studiu asupra lui Matteo Ricci, la Universitatea din Macerata, Italia.

- Misiunea evanghelizatoare a Bisericii la începutul celui de-al III-lea Mileniu”, este tema Actului academic prin care la Universitatea Pontificală Gregoriană s-au marcat cei 75 de ani ai Facultăţii de Misiologie.

- Formarea şi accesul la microcredit pentru a întări prezenţa civilă şi politică a femeii în societate. Apelul a fost lansat joi de arhiepiscopul Celestino Migliore la Naţiunile Unite de la New York, unde observatorul permanent al Sfântului Scaun a apărat paritatea drepturilor dintre bărbat şi femei la toate nivelurile vieţii civile, în timpul celei de-a 61.a Adunări generale a ONU.

- Începe sâmbătă la Baghdad Conferinţa internaţională asupra siguranţei naţionale a Irakului. La aceeaşi masă se vor regăsi Statele Unite, Iranul, Siria, ţările cu statut de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU dar şi Arabia Saudită, Turcia şi Iordania.

- O sentinţă a tribunalului din Praga a atribuit statului proprietatea istoricei catedrale Sfântul Vitus, care domină capitala Republicii Cehia. Cardinalul Miloslav Vlk, arhiepiscop de Praga cere restituirea lăcaşului de cult. Între timp, slujbele liturgice au loc, deci, într-o structură ce aparţine statului.

- Fermă condamnare din partea secretarului general al Consiliului Europei, Terry Davis, a profanării bisericii ortodoxe sârbe Sfântul Ioan Botezătorul în localitate Pec din Kossovo.

- Rectorii sanctuarelor din toată America Latină s-a reunit vineri la Belém do Parà în Brazilia, la bazilica Doamnei Noastre din Nazaret, pentru a participa la Simpozionul brazilian de pastorală mariană, etapă fundamentală în drumul de pregătire pentru cea de-a V-a Conferinţă generală a CELAM, Consiliul Eposcopatului Latinoamerican.

- Din actualitatea internaţională. Noi speranţe pentru reunificarea capitalei Cirpului, Nicosìa. Început lucrărie pentru demolarea unei porţiuni de zid dintre zona greacă şi cea turcă.

- Sâmbătă 10 martie, în calendarul bizantin român Sfinţii Qadrat, Ciprian şi însoţitorii, anul 258; în calendarul roman Sfântul Simpliciu, Papă între anii 468-493, în frământata perioadă a căderii Imperiului Roman.








All the contents on this site are copyrighted ©.