Cutezanţa paşnică a misionarilor creştini ilustrată de cardinalul Tomko

(RV – 9 martie 2007) „Pe drumurile misionarilor” (On the Missionary Roads) este titlul cărţii cardinalului Josef Tomko, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, în perioada 1985-2001. Volumul a fost lansat miercuri, 7 martie, la auditoriul „Ioan Paul al II-lea” al Universităţii Pontificale Urbaniana, în prezenţa multor personalităţi din lumea ecleziastică, diplomatică şi academică. Numeroasă a fost prezenţa înalţilor prelaţi, printre aceştia: cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone; predecesorul său, cardinalul Angelo Sodano; cardinalul Giovanni Batista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi.
Despre complexitatea „drumurilor misionarilor”, cu dificultăţi şi riscuri, dar şi cu bucurii şi speranţe, ne vorbeşte însuşi autorul cărţii, cardinalul Josef Tomko.
Eminenţă, care sunt provocările misionare în zilele noastre?
INS – „Aş spune Asia, în primul rând, pentru că în această parte a lumii catolicii nu alcătuiesc nici măcar 0,5% din populaţie; apoi este necesară continuarea misiunilor în Africa. Teritorii de misiune sunt şi anumite zone ale Europei, care au devenit un deşert din punct de vedere religios şi spiritual şi unde trebuie reluată evanghelizarea. Sunt de evanghelizat şi aşa-zisele „noi areopaguri”, cum ar fi – de exemplu – mass-media, căci mijloacele de comunicare în masă nu sunt doar de utilizat ci şi de evanghelizat, cu un spirit nou. Avem apoi lumea culturii, a cercetării ştiinţifice, a drepturilor omului. Aşadar, multe domenii au nevoie să fie pătrunse de Spiritul lui Cristos.”
În anii cât aţi fost prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, ce anume vă umplea de bucurie şi ce vă întrista?
INS – „Au fost multe bucurii. De exemplu, celebrările pline de viaţă, de însufleţire din comunităţile africane, celebrări care durau chiar şi patru ore, dar erau într-adevăr „fête de Dio”, cum spun francezii, adică sărbători dumnezeieşti.
Amărăciunea era dată de marea lipsă de misionari, mai ales în ţările zonei Sahel. Am încă în minte un tânăr episcop din acea regiune care cerea persoane pentru o misiune abandonată; sau credincioşii care cereau preoţi catolici; pe de altă parte erau puternicele presiuni din partea musulmanilor, care nu admiteau prezenţa misionarilor. Este o mare durere să nu poţi răspunde unor asemenea cereri. Mă gândesc apoi la atâtea ţări unde credincioşii noştri sunt oprimaţi, persecutaţi; chiar şi în prezent sunt, anual, în medie, 25 de misionari martiri. Eu însumi am sfinţit câţiva dintre episcopii care au cunoscut apoi martiriul. Aceasta este o mare durere sufletească dar, în acelaşi timp, şi o mare speranţă pentru că „sanguis martirum semen cristianorum”, adică „sângele martirilor este sămânţa creştinilor”.
Eminenţă, cât este de actuală, astăzi, enciclica „Redemptoris Missio”, a papei Ioan Paul al II-lea?
INS – „Este mai actuală ca oricând, chiar dacă au trecut mulţi ani de când a fost publicată. Actualitatea sa iese la iveală încă din primul capitol, în care se invită toate popoarele la a-şi deschide porţile spre Cristos; apoi se insistă asupra îndatoririi – de la care nici un credincios nu se poate sustrage – de a-l vesti pe Cristos tuturor popoarelor. Enciclica „Redemptoris Missio” are o linie clară, armonioasă; conţine şi un îndemn adresat credincioşilor, care mie îmi place foarte mult, acela de a acţiona cu paşnică cutezanţă. Sunt două cuvinte care par să se contrazică, dar exprimă de fapt forţa Bisericii şi întreg dinamismul unei misiuni creştine”.

Aici, serviciul nostru audio: