Paul al VI-lea a condus Biserica în ani dificili fără să se lase condiţionat de critici ţinând aţintită privirea asupra lui Cristos: a spus Benedict al XVI-lea

(RV- 3 martie 2007) Iubirea pentru Cristos a fost „secretul slujirii pastorale” a lui Paul al VI-lea în timpul anilor dificili post-conciliari: a subliniat aceasta papa Benedict al XVI-lea primind membrii „Institutului Paul al VI-lea”, un Centru internaţional de cercetare întemeiat în 1979 pentru a favoriza studiul vieţii, gândirii şi activităţii papei Giovanni Battista Montini, Paul al VI-lea.
Benedict al XVI-lea a trasat figura celui pe care l-a definit „un pontif de neuitat” de care, printre altele, rămâne legat pentru faptul că el l-a numit arhiepiscop de München în Bavaria şi cardinal. Paul al VI-lea - a relevat actualul pontif - „a fost chemat de Providenţa divină să conducă barca lui Petru într-o perioadă istorică marcată de nu puţine provocări şi problematici” distingându-se prin chibzuinţa şi prudenţa sa. Despre Paul al VI-lea a amintit „zelul misionar...care l-a făcut să întreprindă angajante călătorii apostolice chiar spre naţiuni îndepărtate şi să facă gesturi profetice de înaltă valoarea eclezială, misionară şi ecumenică. De fapt, el a fost cei dintâi pontif roman care s-a dus în Ţara Sfântă, indicând „Bisericii că drumul misiunii ei este de a păşi din nou pe urmele lui Cristos”.
Ins: - „Într-adevăr. secretul acţiunii pasotrale pe care Paul al VI-lea a desfăşura-o cu neobosită dăruire, adoptând uneori decizii dificile şi nepopulare, adică ce nu se bucurau simpatia, de apropbarea poporului, stă tocmai în iubirea sa pentru Cristos: iubire ce vibrează în expresii mişcătoare în toate învăţămontele sale. Sufletul său de Păstor era stăbătut total de o tensiune misionară alimentată de dorinţa sinceră de dialog cu omenire. Invitaţia sa profetică. repropusă de mai multe ori, la a reînnoi lumea zbuciumată de nelinişti şi de violenţe prin ’civilizaţia iubirii”, se năştea dintr-o totaă încredere a sa în Iusus, Răscumpărătorul omului”.
Papa Benedict al amintit celebrele cuvinte rostite de Paul al VI-lea la deschiderea celei de-a II-a Sesiuni a Conciliului Vatican II în 1963 şi pe care şi el a avut ocazia să le asculte fiind prezent la lucrările conciliare în calitate de espert.
Ins: - „Cristos, princicpiul nostru - a proclamat ci profund transport Paul al VI-lea - Cristos calea noastră şi călăuza noastră! Cristos speranţa noastră şi temenul nostru...Nicio altă lumină să nu planezea peste această adunare, care să nu fie Cristos, lumina lumii; niciiun alt adevăr să nu intereseze sufletele noastre, care să nu fie cuvintele Domnului, unicul nostru Maestru; nicio altă aspriraţie să nu ne călăuzească, care să nu fie dorinţa de a fi absolut credincioşi lui (Insegnamenti di Paolo VI, I [1963]170-171). Şi până la ultima respiraţie gândul său, energiile sale, acţiunea sa au fost pentru Cristos şi pentru Biserică”:
„Numele acestui Pontif pe care opinia publică mondială l-a înţeles în măreţia sa tocmai cu ocazia morţii - a subliniat Benedict al XVI-lea - rămâne legat mai ales de Conciliul Vatican II:
Ins: - „De fapt, dacă a fost Ioan al XXIII-lea cel care l-a convocat şi început, i-a revenit însă lui, succesorului său, să-l ducă la îndeplinire cu mână de expert, delicat şi ferm. Nu mai puţin anevoios a fost pentru papa Paul al VI-lea să conducă Biserica în perioada post-conciliară. Nu s-a lăsat condiţionat de neînţelegeri şi de critici, chiar dacă a trebuie să suporte suferinţe şi atacuri uneori violente, dar a rămas în orice împrejurare timonier ferm şi prudent al bărcii lui Petru”.
„Cu trecerea anilor - a afirmat Benedict al XVI-lea - apare din ce în ce mai evidentă importanţa pentru Biserică şi pentru lume” a pontificatului lui Paul al VI-lea precum şi „valoarea înaltului său magisteriu, din care s-au inspirat Succesorii său” şi la care - a încheiat - el însuşi continuă să facă referinţă.
 
Aici, serviciul nostru audio: