2007-03-03 19:44:02

"Curajul de a-l urma pe Cristos aici pe pământ, căutând cele de Sus": Benedict al XVI a încheiat sâmbătă exerciţiile spirituale. Gratitudinea faţă de card. Giacomo Biffi, predicatorul meditaţiilor din această săptămână.


RV 3 mar 2007. Benedict al XVI-lea a mulţumit cardinalului Giacomo Biffi pentru meditaţiile celor 7 zile de exerciţii spirituale din Vatican, încheiate sâmbătă în Capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic, pe tema "Căutaţi cele de sus". Această săptămână de reflecţii, "a ajutat inima să se înalţe spre înălţimi, spre lucrurile lui Dumnezeu, şi să-l urmeze pe Cristos cu mai mult curaj": a afirmat Sf. Părinte la încheierea ultimei meditaţii a zilei, mulţumind card. Biffi şi în numele celor prezenţi pentru reflecţiile propuse.
Observând că la Sf. Liturghie, înainte de rugăciunea euharistică, în fiecare zi la invitaţia "Sus inimile" răspundem "Le avem la Domnul", Benedict al XVI-lea şi-a exprimat temerea că acest răspuns poate fi uneori "mai mult ritual decât existenţial". Dar cardinalul Biffi, a afirmat pontiful, "ne-a învăţat în această săptămână să le înălţăm cu adevărat, să ridicăm inima noastră, să urcăm în înalt spre invizibil, spre adevărata realitate. Şi ne-a dăruit şi cheia prin care să răspundem la provocările realităţii de fiecare zi":

Ins - "În timpul primei meditaţii, mi-am dat seama că în lemnul genuflexorului meu este reprezentat Cristos cel înviat, înconjurat de îngeri care zboară. M-am gândit că aceşti îngeri pot zbura pentru că nu fac parte din gravitaţia lucrurilor materiale ale pământului, ci din gravitaţia iubirii celui Înviat. Şi noi am putea zbura dacă am ieşi puţin din gravitaţia materialului şi am intra în gravitaţia nouă a iubirii Celui înviat. Ne-aţi ajutat să ieşim din această gravitaţie a lucrurilor de fiecare zi şi să intrăm în gravitaţia diferită a Celui Înviat şi astfel să urcăm spre înălţimi. Pentru aceasta, vă spunem mulţumesc".
Un alt motiv de gratitudine, Benedict al XVI-lea la indicat în meritul meditaţiilor prezentate de card. Biffi, al cărui diagnostic al situaţiei actuale este pătrunzător şi precis:
Ins – "Ne-aţi arătat mai ales cum în spatele atâtor fenomene ale timpului nostru, aparent foarte îndepărtate de religie şi de Cristos, în spatele acestor fenomene stă o căutare, o aşteptare, o dorinţă, şi că unicul răspuns adevărat la această dorinţă, omniprezentă chiar în timpul nostru, este Cristos".
Iar în Scrisoarea înmânată succesiv cardinalului Biffi, Benedict al XVI-lea a subliniat cum predicatorul exerciţiilor spirituale a însoţit meditaţiile fiecărei zile cu exemplul câtorva mărturisitori, care în moduri şi stiluri diverse, au orientat şi sprijinit itinerariul către Cristos, plinătatea vieţii pentru orice persoană şi pentru întregul univers.

Aici, serviciul nostru audio cu vocea Sf. Părinte: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.